Leon Armeanul a fost un personaj

Leon Armeanul a fost un personaj aparte. Dacă știți replica aia cu „n-ai mamă, n-ai tată”, atunci să știți că ăstuia i se potrivea de minune. Pur și simplu, omul voia puterea supremă cu orice preț și nu s-ar fi dat înapoi de la nimic pentru a o avea. Dar chiar nimic. Băiat cu o carieră militară solidă, cu porniri care i-ar fi asigurat în ziua de azi o cămașă de forță sau un loc în Parlament, Leo chiar pe asta s-a bazat atunci când a decis că pe tronul Bizanțului se perindaseră numai incompetenți, așa că unul în plus nu avea cum să mai dăuneze.

El luptase alături de Nicefor I împotriva arabilor și a bulgarilor. Cumva, scăpase de fiecare dată și se pare că nimeni nu se întreba cum. Mare greșeală. Alături de Mihail Rangabe, după cum vă povestisem ieri, a dat bir cu fugiții de pe câmpul de luptă, doar pentru a se întoarce acasă și a se autoproclama împărat. Se pare că nici de data asta nimeni nu a avut ceva de comentat. Și, în fond, cine ar fi comentat? Leon știa că, atâta vreme cât ai biserica de partea ta, lupta pentru putere e 75% câștigată. Și aici e tot șpilul.

Dacă vă întrebați cum spanac de se ridica unul din ăsta, de nu știa nimeni de el, și prelua ditamai hardughia de imperiu, vă spunem noi cum. În primul rând, Leo a bătut palma cu patriarhul Constantinopolului, Nichifor I, pentru a-l ajuta pe ăsta la prigonirea iconoclaștilor. Avea și biserica luptele ei interne, creștinești, duioase, pline de mortăciuni și învățăminte, nu vă faceți voi griji. Și, cum o mână spală pe alta, ăștia doi au și luat decizia mazilirii împăratului Mihail I, mutilarea fiilor acestuia, precum și prigonirea soției și fiicelor lui. Apoi, rămâneau cei 25% în lupta pentru putere de care nu am apucat încă să pomenim.

Unul ca Leon, pentru care trădarea, cinismul și lipsa de empatie erau veritabile vocații, știa că lupta pentru putere se dă nu doar în spatele tronului ci, adesea, și în fața lui, mano a mano, așa cum îi plăcea lui. Pentru asta se baza pe băieți tineri, pe care îi știa din adolescență, și alături de care trăise experiențe fel de fel prin taberele militare. Printre ei, Toma Slavul, Manuel Armeanul și Mihail Amorianul. Băieți cu palma grea, ambiții mari și scrupule extrem de puține. De aia nici nu a cârâit fostul împărat când a văzut cine îi aduce demisia la semnat. Știa că iese măcel, așa că a ales cea mai puțin sângeroasă ieșire.

Acum, nu o să stăm să detaliem ce a făcut Leon în cei 7 ani de domnie, atât cât a prins. Singurul lucru pe care l-a omis un obsedat de putere ca el a fost acela că… „cine se aseamănă se adună”. Băieții ăia de care pomenisem mai devreme primiseră niște funcții de-a dreptul nesimțite, care le-ar fi asigurat un trai lipsit de probleme pentru vreun milion de ani. Da, dar ce să faci cu banii dacă nu ai și puterea absolută? Așa afla Leon că Mihail Amorianul o pusese la cale de un complot. Prin urmare, a trimis niște gealați, l-a adus de subsuori până în temniță, acolo unde i-a stabilit pe loc și metoda de execuție. Urma să fie legat de o maimuță, și ambii să fie aruncați într-un cuptor din ăla uriaș care servea la încălzirea palatului. Epic! Partea proastă era că toată treaba se întâmplase în ajunul Crăciunului. Și i-a mai sărit și nevasta în cap că nu se făcea să omoare un om chiar de Crăciun, așa cum stabilise el. Prin urmare, a lăsat totul pentru după sărbători, mai ales că spera ca, prin clasicele torturi medievale, să afle cine mai fusese cu ăsta.

Ei, dragii moșului, asta a fost singura lui slăbiciune. De ce? Pentru că Mihail a trimis rapid vorbă acoliților săi că, dacă nu rezolvă cu Leon, el îi dă în gât pe toți. Urmarea? În ziua de Crăciun, atunci când Leon s-a dus la capela palatului să asiste la slujbă, s-a trezit că băieții din cor închid ușa în urma lui și scot ditamai paloșele de sub mantale. Cum gărzile sale au picat rapid, Leon a pus mâna pe o cruce uriașă de fier care se afla pe acolo, și s-a apucat de omor cu ăia. Cică ar fi rezistat cam o oră în confruntare, până când i-a tăiat unul un braț. Restul a fost mizilic. Ulterior, Mihail Amorianul a fost scos din închisoare și încoronat pe loc. A fost singurul împărat bizantin încoronat în timp ce purta lanțuri la mâini și picioare. Pur și simplu, nu găsiseră ăia cheia. Cheia o luase Leon, și niciuna dintre părțile componente în care îl desfăcuseră complotiștii nu mai putea spune unde e.

O altă parte interesantă este că Mihail, devenit al II-lea, a dat ordin ca băieții lui Leon să fie castrați, așa cum făcuse și el cu copiii fostului împărat. Tot patru la număr și ăștia. Zice-se că operațiile au fost executate de niște indivizi care nu văzuseră în viața lor o operație chirurgicală, ca dovadă că unul dintre copii, Teodosie, a și murit în timpul intervenției. Trust me, nu vreți să știți cum făceau ăia astfel de operații. Soția și fiica sa au fost exilate. Ce a mai rămas din Leon a fost aruncat pe străzi și, ulterior, pe pista hipodromului, pentru a fi batjocorit (foto). Pe tronul Bizanțului venea alt împărat al cărui singur obiectiv era satisfacerea propriilor ambiții.

Cu asta am încheiat un scurt periplu prin ceea ce însemna să vrei puterea, să o obții dar, mai ales, să o și păstrezi în Bizanț. Credem că v-ați format o idee. Acum, nu vă imaginați că toată istoria bizantină a fost la fel. Uneori era și mai rău. Alteori era mai bine. Dar nu am încheiat încă, vom mai avea. Asta a fost încălzirea.