8,180
Mica Doza
Pagină de curiozități din știință, călătorii, gastronomie și câte în lună și în stele.
Dragi tovarăși, de azi, pentru restul lunii, ne vom dedica alcoolului. Adică, pentru a nu vă face impresii greșite, vom urmări împreună (care are chef să asculte), fascinanta istorie a troscănelii, și a modului în care a evoluat ea împreună cu specia umană. Azi plouă cu whisky și cultură generală, ce nici cu gândul nu gândiți. Spre exemplu, să vedeți voi legătură între machiajele egiptene antice și whisky-ul modern. Enjoy și hai sănătate, că noroc au toți proștii!
Istoria Alcoolului: Ce legătură este între machiajul vechilor egipteni și…
science.hotnews.ro
Dom`ne, azi trebuia să continuăm cu romantismul. Aveam subiectul, aveam postarea, dar o reprogramăm din cauza câtorva întrebări existențiale legate de meciul de aseară, ăla în care Craiova a jucat împotriva Clujului, la Cluj, cu un arbitru din Cluj, barajul pentru cupele europene.![]()
![]()
Nu comentăm meciul, că nu ne stă în fire. Mă rog, ne stă, dar n-are niciun rost să ne mai luăm de ce a fost. Dar tot rămân două întrebări:![]()
![]()
1. Unde a dispărut șuba aia a lui Dan Petrescu, de stă cu ea și vara și iarna, de zici că e plecat la furat de varză și conopidă cu ea?![]()
![]()
2. De ce nu apelează Craiova la serviciile unui fost mare atacant, de talia lui Radu Niculescu? Hai că se poate. Să mai înscrie el cum o făcea pe vremuri. Nu contează că meciul s-a jucat deja. Radu ar putea să lovească din nou, să ne bucurăm și noi de reușită. Credem că și Dan Petrescu ar aprecia. Aia ziceam.
Ne-am apucat de o treabă cu gesturile romantice, așa că hai să o ducem până la capăt! Spre exemplu, azi vom vorbi despre inimioare. Mai toate doamnele și domnișoarele se dau în vânt după inimioare. Dacă vine el, cu sau fără cal alb, dar cu o cutie cu bomboane în formă de inimioară (cutia), a rupt-o în fericire. Cică e un bărbat romantic, i-a pus inima la picioare prințesei sau reginei lui, și de aici încolo vă mai imaginați și voi, că doar nu stăm acum să înmuiem posmagi. ![]()
![]()
Ce nu se știe este de ce inimioarele moderne arată în halul în care arată. Adică, orice om care a văzut cum arată organul respectiv știe că nu are nicio treabă (decât făcând eforturi mari de imaginație) cu reprezentarea de care vorbim. Și atunci, de unde forma asta? Cine a inventat-o pe ea, de stăm și o folosim toți ca fraierii astăzi? Eeei, dragii moșului, răspunsul o să vă surprindă total. De asta e bine să stați jos. Căci, iată, noi vă învățăm să intrați în vorbă atât cu femei frumoase, cât și inteligente. Dacă mergeți cu povestea asta la ele, o să ne pomeniți. ![]()
![]()
Și încă ceva, o femeie inteligentă știe că diamantul este una dintre cele mai răspândite forme de existență a carbonului din univers. Deci nu impresionați o damă cu intelect cu așa ceva. Toate țoapele au diamante, care oricum se găsesc în toate sistemele solare. Diamantele, nu țoapele. Dacă vreți chiar să o dați pe spate cu ceva extrem de rar, mergeți cu un braț de vreascuri, o surcică, o jordie, ceva de genul ăsta. Lemnul, tovarăși, este cea mai rară resursă din univers! Dacă se prinde tipa și apreciază gestul, e material de nevastă, așa să știți de la noi. ![]()
![]()
Dar să nu divagăm! Noi cu inimioarele aveam treabă azi. După cum bine vedeți în poză, aia e o monedă din Cirene (prin Libia de azi) de acum vreo 2.500 de ani. E cea mai veche reprezentare a unei inimioare. Deci, grecii, care înființaseră colonia, au inventat simbolul. Numai că inimioara de pe monedă nu e... inimioară. E altceva. Mai exact, este sămânța unei plante minune care creștea pe la vremea aia și care se numea silphium. Așa tare era planta asta, că romanii au și dus-o la dispariție, zice-se, prin consumul exagerat.![]()
![]()
Ea era bună la orice. Era condiment, era medicament dar, peste toate, era afrodiziac și, în plus, era și contraceptiv. Cum ar veni, nu doar că făcea hormonii să joace călușarii în organismul tău, ba te și ferea de probleme neplanificate. Era și normal să o folosească ăia până a dispărut. De-aia și apărea pe monede (pe toate monedele din Cirenaica), pentru că era cea mai tare marfă la export. Și tot așa a ajuns „inimioara” simbolul desfrânării, al orgiilor, al aventurilor de-o noapte și alte grozăvii, care nici nu vrem să ne imaginăm cum ar fi. ![]()
![]()
În concluzie, doamnelor și domnișoarelor, inimioara aia nu înseamnă dragoste, ci sex cu năbădăi, obraznic și fără haine pe organism, totul cu stimulente. Ăsta era simbolul antic. Romanii o iubeau așa tare, că a ajuns inclusiv pe unele monede ale lor. Ați prins-o, da? Ce afecțiune, ce romantism, ce dulcegării, ce preludiu? Scârț! Zero! Nada! Direct pe treabă erau anticii ăia, oameni hotărâți. Pardon, niște barbari insensibili.![]()
![]()
Așa că, dacă mai vine vreunul cu bomboane în cutii cu formă de inimioară la voi, să îi dați cu ele în cap, că e un depravat. Nici prin gând nu îi dă lui să stea cu voi să se uite pe poze, pe albumele cu timbre, să vă citească din Minulescu, să vizionați împreună filme de dragoste și alte lucruri romantice. Dacă le acceptați, sunteți mâncate de gărgărițe. Și nici să fiți vreo ieftinătură, să vă vrăjească cu diamante. În schimb, altfel stau lucrurile dacă vine omul cu un braț de lemne. V-am explicat, acum nu mai aveți scuză că nu știați. ![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #inimă #inimioară #simbol #romantism #silphium #Afrodiziac #cirene #cirenaica #roma #monedă #contraceptiv #Grecia #antichitate
Hai că terminarăm treburile și ne întoarcem la ale noastre. Azi vom vorbi despre romantism. Daaa, un subiect plăcut, educativ, duios, care toate gagicile sunt leșinate după bărbații romantici. Că așa trebuie să fie ei... bogați, frumoși, fideli, virili, cu pătrățele și, neapărat, disperați după femeia viselor lor. Într-un cuvânt, romantici. Ah, vedeți că romantismul ăsta vine la pachet și cu o sumedenie de cadouri. Degeaba cânți tu balade la mandolină sub balconul ei, dacă mai ai păr de-un duș și bani de-o pâine. En fin!![]()
![]()
Știe toată lumea că femeilor le place să fie surprinse. Mai ales că, dacă le întrebi ce vor, de regulă nu prea știu. Sau se prefac că nu știu, doar pentru a vedea cum rezolvă el cazul. Aici intervine flerul bărbatului romantic, de a le surprinde pe ele plăcut. Asta îi aduce lui niște bile albe pentru zile negre, plus niște noroace de moment dacă își joacă bine cărțile. Să exemplificăm!![]()
![]()
Pe la secolul al XIII-lea, în Anglia, un băiat pe nume Simon de Montfort, nobil cu origini franceze, a avut niște idei care îi depășeau timpul cu mult. Spre exemplu, tipul voia să îl despoaie pe rege, recte Henric al III-lea, de toate titlurile, avantajele și pensia specială din dotare. În locul regelui, tipul voia două parlamente (un fel de parlament bicameral de azi), cu oameni aleși din popor, pentru popor șamd. Cum s-ar zice, ăsta inventa republica parlamentară. Băiat cu viziune de viitor, dar nu și cu aia de prezent, omisese că mulți din vremea aia nici măcar nu pricepeau termenii. Iar când le-a vorbit de democrație, majoritatea a întrebat dacă vine dezosată.![]()
![]()
Ca să nu plictisim auditoriul cu politică seacă, vom spune că Simon chiar s-a apucat de treabă. L-a bătut pe regele Henric al III-lea, parlamentul de la Oxford i-a luat ăluia toate avantajele titlului și neamului, iar Simon devenise liderul de facto al țării. Asta până punea lucrurile la cale ca să le preia poporul în mâna lui. Ah, ce am uitat să menționez este că Simon avea și niște bube în creștet, recte antisemitismul, că omora evrei cu miile prin toată Anglia. Dar ăsta este doar un detaliu în ceea ce ne interesa pe noi azi.![]()
![]()
Cum loialiști, regaliști sau cum vreți să le spuneți, încă erau cu ghiotura, că nu mulți visau să își piardă avantajele, s-a pus de o armată nouă, în frunte cu prințul Edward Picioare Lungi. Ăla care s-a bătut cu Mel Gibson în filmul Braveheart. Iar ăștia au plecat se regleze conturile cu Simon în stil medieval. Ca să fie siguri că treaba nu se rasolește, un grup de băieți avea misiunea chitită ca în luptă să îl atace fix pe Simon și să îi ia glanda. Fapt care s-a și întâmplat, la inițiativa unui tip numit Roger Mortimer de Wigmore. Adică ăsta i-a băgat o suliță în gât ăluilalt. Scurt și cuprinzător. Ba chiar profund am putea spune.![]()
![]()
Acum, dacă vă întrebați ce treabă are asta cu romantismul pomenit la început, vă lămuresc imediat. Roger chiar era băiat de casă. Își iubea soția și obișnuia să o alinte și să o răsfețe cu surprize, cadouri și atenții, de stătea aia numai cu cracii în sus de fericire. De data asta, de bucurie că a înfrânt inamicul, Roger a solicitat un mic suvenir din bătălie, ca să îl trimită iubitei sale soții, pe nume Maud de Braose, ca să știe fata că el e bine, sănătos, și că se gândește la ea.![]()
![]()
Apropo, știți că la vremea aia, inamicii care chiar deranjau erau mutilați, hăcuiți șamd. Ei, în cazul ăsta, se poate spune că Simon a fost chiar feliat. Mărunt de zici că îl băgaseră în mașinăria aia care îți taie felia de salam de vezi prin ea ca prin parbriz. Roger, fiind cel care dăduse mortala, a primit dreptul de a alege primul ce vrea el de acolo. Și a ales. Capul + două testicule, că atât avea și fostul lor proprietar.![]()
![]()
Și v-am zis că Roger era băiat finuț, cu atenție la detalii, da? Iată încă o dovadă căci, de data asta, a luat ouțele și le-a fixat cumva ca să atârne de o parte și de alta a nasului victimei. Drăguuuț! Așa a trimis cadoul ăsta soției, de a leșinat aia când l-a văzut. De bucurie adică. Apoi, de față cu ea, a luat omul ouțele și le-a îndesat pe gâtul a ceea ce mai rămăsese din Simon. Să nu uite doamnele și domnișoarele că gestul contează. Eeeei, ia să vedem dacă ghiciți voi cine a avut noroc în dormitor, în noaptea aia. ![]()
![]()
PS - să nu vă pună ăl cu coarne să încercați asta cu dușmanii voștri! Nu se mai poartă. Dar cu un miel, un epur, ba chiar un cocoș, puteți încerca. Vedeți și voi acasă dacă a murit romantismul sau nu.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #evulmediu #romantism #simondemontfort #rogerdewigmore #Anglia #cadou #soție #război #democrație #parlament #bicameralism
N-am dispărut, sunt tot pe planetă, dar am avut niscai treabă. Spre exemplu, zilele astea are loc la Muzeul de Istorie din Târgoviște sesiunea națională de rapoarte arheologice. Vreo 200 de specialiști își prezintă acolo realizările. Cu ocazia asta, a fost lansat și un volum „In honorem”, dedicat Prof. Univ. Dr. Marin Cârciumaru, volum la care am avut onoarea de a fi unul dintre coautori. Mândru că am putut-o face. La mulți ani, domnule profesor!
Probabil că de asta nu ați auzit până acum![]()
![]()
Istorii Bizare: Misterioasa maladie care bântuie Europa de 500 de…
science.hotnews.ro
Stai așa câteodată și te gândești cum spanac de a rezistat specia asta umană de-a lungul timpului. Nu, serios! La cât de proastă e majoritatea, ar fi trebuit să fim de multă vreme pe urmele păsărilor Dodo, ale dinozaurilor și ale altor animale cu bun simț care au dispărut, nu au rămas ca să se facă de râs pe planetă. Uite, spre exemplu, azi vom vorbi despre medicina europeană. Mai exact, despre un tratament care era folosit mai pentru orice, ca și luatul de sânge, începând cu secolul al XVIII-lea.![]()
![]()
Pe la vremea aia, adică începutul anilor 1700, era rupere cu fumatul în Europa. Nu doar că era modă, nuuuu! Tutunul era panaceu. Orice se trata cu tutun. Erai răcit? Pac, un pachet de țigări! Călcai pe o piatră ascuțită? Pac, cinci țigări și o rezolvai. Te lăsau plămânii, rinichii, stomacul, vezica, scufița? Băgai tutun, că ăsta nu dădea greș. Ideea e că inclusiv medicilor chirurgi și asistenților li se recomanda să fumeze în sălile de operații pentru a masca mirosurile. Ei, cum e să te opereze unul cu țigara în colțul gurii? În fine. Întrebarea este ce făceai când chiar nu mai putea băga tutun? Și aici vine relatarea de azi.![]()
![]()
Undeva pe la începutul secolului al XVIII-lea, un doctor al cărui nume s-a pierdut a avut ideea de a băga cât mai mult tutun într-un om ca să îl facă bine. Și cum pe gură nu mai intra, s-a orientat tipul spre alt orificiu, undeva mai în spate jos. Așa a apărut clisma cu fum de tutun. Daaa, ați auzit bine. Era bună la orice. Pentru hernie, pentru dureri de cap, pentru probleme cu plămânii, crampe, răceală, amețeli, impotență, guturai... tot ce trebuia să faci era să bagi niște fum în... dos. Asta o rezolva un medic specialist, expert în știință și tehnică, individ care venea, îți introducea o țeavă sau un tub... unde trebuie, apoi sufla fum acolo. În acest fel ingenios, nu doar că deveneai o narghilea cu suflet, ba puteai da și tonul unor distracții de zile mari, căci pârțuri cu fum chiar nu mai văzuse nimeni până la tine. Dragon scria pe tine, deși nu scoteai flăcări chiar pe nara pe care îți imaginai tu. Important însă era să te faci bine.![]()
![]()
În sensul ăsta, veți rămâne uimiți de relatările vremii. Așa tare a prins clisma cu fum, căci nu doar că a fost tratament universal până în secolul al XIX-lea, ba a și devenit cunoscută ca tratamentul olandez (se pare că ăștia au o boală cu fumatul). Olandezii o considerau metoda perfectă de a resuscita persoanele înecate. Cică numai în 1802 au fost readuse în simțiri 990 de victime ale înecului, asta numai în Amsterdam, băgându-le fum în rect. Câțiva ani mai târziu, s-a descoperit că tratamentul amintit vindecă și holera. Francezii au fost primii care au preluat moda. Englezii după aia. Germanii, italienii, spaniolii au urmat la scurtă vreme. Rupere era. Toată lumea făcea din astea. Iată că și expresia „a-i sufla unuia în cur”, adică a sta după toanele lui, pleacă de la un fapt real. ![]()
![]()
Distracția a început să se fâsâie, pardon de expresie, în 1811, atunci când medicul britanic, Sir Benjamin Brodie, demonstra că nicotina nu doar că e o otravă, ba face rău și la circulație, la inimă și la alte cele. Evident că a mai existat și o rezistență, gen nu ne otrăviți pe noi cu știința voastră și cu 5G-ul, dar până la urmă tot s-a terminat. Omenirea a avansat din punct de vedere științific și tehnic, iar clisma cu fum a fost înlocuită de aia cu supă de pui sau alte lichide calde și hrănitoare. Nu știm dacă supa avea și morcovi întregi, dar imediat cum aflăm vă spunem și vouă. Asta a fost scurta și tumultoasa istorie a clismei cu fum de tutun. ![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #clismă #tutun #Occident #înec #holeră #panaceu #FUM #Medicină #europa #narghilea
Am pomenit ieri despre serialul Roma care rula acum aproape 20 de ani, și parcă nu mă lasă inima să nu spun câteva detalii despre el, evident, unele mai puțin știute. Măcar că la vremea aia aveam și eu succes mai abitir la gagici, căci ziceau mai toate că semăn cu Titus Pullo. Oricum, serialul a fost și a rămas unul de referință în istoria cinematografiei, și asta fără niciun fel de cuvinte mari. ![]()
![]()
Dacă vreți să mulțumiți cuiva că filmul ăsta a fost făcut, atunci trebuie să îi mulțumiți lui Mel Gibson. Dap! Chiar dacă nu a avut nicio treabă cu filmul, a avut un rol indirect decisiv. Vă spun imediat ce și cum. Treaba e că la vremea aia, 2004, HBO-ul mirosise potențialul serialelor în detrimentul filmelor de lung metraj. Și voia să joace la un nivel superior față de tot ce se făcea atunci. Iar dacă vrei să joci în Champions League, atunci bagi și bani (că îi scoți înzecit dacă îți iese pasența), ba trebuie să aduci și jucători de Champions League. ![]()
![]()
În cazul de față, banii erau undeva la vreo 100 de milioane de dolari. Iar cel care trebuia să dea lovitura era cel mai în vogă actor și regizor de la vremea aia, Mel Gibson. Omul tocmai lansase pe piață „Patimile lui Hristos”, asta după „Braveheart” cu care umflase vreo cinci Oscaruri. Iar în „Patimi”, tipul venise cu ceva nemaivăzut, respectiv să faci un film istoric și să pui actorii să vorbească în limbile originale (aramaică și latină în cazul ăsta), pentru a crea o imagine cât mai fidelă a ceea ce fusese odinioară. Nu mai spun că revoluționase scenele de luptă odată cu „Braveheart”. Știți voi... sânge care sare pe cameră, săgeți care trec prin scut și se opresc milimetric de fața personajului principal, armate care se ciocnesc ca pe vremuri de juri că ești acolo șamd. Acum trebuia să revoluționeze și serialele. ![]()
![]()
Iar Mel Gibson bătuse palma cu ăștia să filmeze un serial care să schimbe cinematografia, în zece episoade, despre Alexandru Macedon. Chiar stabiliseră data la care să înceapă filmările, pentru a lansa primul episod în 2005. Numai că, na, la vremea aia, ăștia mari din lumea filmului erau mai reticenți să apară în seriale. Așa a fost și Mel Gibson. El ar fi regizat totul, dar nu voia să joace în film. Iar onor conducerea firmei a zis că își bagă picioarele. Nu dă banii ca să nu joace vedeta la zi. Și așa s-a anulat totul.![]()
![]()
Roma a fost planul B. Și aici au riscat enorm, pentru că nici în serialul ăsta nou nu apăreau mari vedete. Mă rog, nu unele hollywoodiene. De fapt, unii actori erau cunoscuți, dar în Marea Britanie. Și, da, mai toți actorii din film au fost britanici, căci s-a mers mai mult pe publicul din Europa. Ăla din SUA oricum nu știa unde vine Roma pe hartă și, dacă nu era cu sex și cafteală la greu, nu prea îl prindeai. În plus, ăștia care au produs filmul au avut o dambla de geniu. Anume, să aducă o armată de istorici, etnografi, antropologi, care să stea lângă scenarist și să îi spună ăluia cum era viața la Roma, cum se purtau oamenii în cel mai mic detaliu, ce făceau, care era adevărul istoric șamd. Ceva ce nu se mai făcuse până atunci. Bun, ca să nu o lungesc, filmul a fost un hit. S-a umplut de premii Emmy și așa s-a dat drumul și la sezonul doi.![]()
![]()
Aici însă s-a rupt filmul. La propriu și la figurat. Cineva din conducere a decis că riscul e prea mare ca să continue cu așa cheltuieli, că pot ieși pe minus, draci laci, așa că l-au anuțat pe Bruno Heller, scenaristul, că trebuie să pună stop. Acum, ca să știți, ar fi trebuit să fie cinci sezoane. Cel de al doilea ar fi trebuit să se încheie cu moartea lui Brutus. În al 4-lea, mureau Marc Antoniu și Cleopatra. În al 5-lea sezon, Titus Pullo și Lucius Vorenus ajungeau în Palestina, la fix pentru nașterea lui Iisus. Ultimul sezon, din câte se spune acum, ar fi fost mai mult la cererea ălora de sus, nicidecum a scenaristului, care era conștient că Mesia era o cu totul altă poveste. Iar romanilor din vremea aia, sincer, li se rupea de ce se întâmpla în Palestina. Plus că Vorenus și Pullo ar fi trebuit să aibă ca la suta de ani. Oricum, s-a anulat totul.![]()
![]()
Când au văzut băieții că numărul de premii Emmy a explodat pentru sezonul al II-lea, și că vânzările de DVD-uri o luaseră în sus amețitor (așa era atunci, cu DVD-uri), ghiciți cine se zgâria pe ochi că a întrerupt filmul fix când era mai tare? Au vrut ei să reia treaba dar, na, decorurile fuseseră demolate, actorii aveau alte contracte de onorat acum, nu mai aveai de unde să o reiei. Dar succesul fulminant de care s-a bucurat Roma a deschis drumul pentru serialele cu buget mare. Și cui i-a pavat drumul? Exact, serialului „Urzeala Tronurilor” în care, pe un model deja patentat, au rupt ăia bara în primele sezoane, doar că să dea rău cu mucii în fasole fix când îți era lumea mai dragă, adică la final. Cum ar veni, mare păcat că nu au făcut ultimele sezoane de Roma, mare păcat că le-au făcut pe ultimele din „Urzeala Tronurilor”. Apropo, mai mulți actori din Roma au jucat și în Urzeala Tronurilor, începând cu Ciaran Hinds, adică fix Iulius Cezar.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #roma #rome #serial #urzealatronurilor #primiulemmy #cinematografie #MelGibson #braveheart #alexandrumacedon
Ăsta este genul de material pe care nu ai vrea să îl scrii niciodată. Cum poți să spui că actorul care l-a întruchipat pe Titus Pullo, legionarul roman din fabuloasa serie „Roma”, nu mai este? Că a murit la doar 58 de ani, în timp ce filma o nouă producție? Mai multe nu s-au spus încă, atât știu și eu. Aș vrea să îmi pot găsi mai bine cuvintele dar, uite, într-un moment ca ăsta e greu să ți le mai găsești.![]()
![]()
În „Roma” l-am văzut și eu prima dată jucând. A fost „dragoste la prima vedere”. Și de atunci, am revăzut seria de cel puțin trei sau patru ori. Cap coadă. De fiecare dată cu aceeași plăcere. Nu știu cum, dar nord irlandezul ăsta, Ray Stevenson, a reușit să creeze cea mai bună și mai fidelă imagine a unui soldat roman de rând. Eu, unul, de când am văzut „Roma”, nu îmi pot imagina altfel legionarul roman.![]()
![]()
Trec peste faptul că Roma este filmul care redă cel mai fidel, de departe, viața de la Roma. Viața omului de rând. Da, e un film, are și multe înflorituri, dar nicăieri nu veți găsi vreo reprezentare mai fidelă a ceea ce era acolo. A vieții de zi cu zi, a modului în care luptau romanii, a lumii subterane, a intrigilor politice șamd. Inclusiv actorii au fost aleși pe sprânceană, ca unii să semene cât mai bine cu busturile originale (vezi cazul lui Pompei). Nu Cleopatre de culoare, nu Cezari eschimoși sau Pompei japonezi, nu tâmpenii de genul ăsta. Filmul s-a vrut cât mai fidel. Și a reușit. Cu „Roma”, practic, a început nebunia serialelor. ![]()
![]()
Iar Stevenson a furat tot show-ul atunci. Filmul ăla se învârte în jurul lui. Nu ai cum să nu îl îndrăgești. Uriașul gata să intre oricând în buclucuri, dar pe care te poți baza până în pânzele albe. Un fel de Codin din lumea romană. El și cu frații lui din legiunea a XIII-a, dar mai ales cu prietenul său, Lucius Vorenus (apropo, cei doi apar în De Bello Gallico a lui Iulius Cezar. Sunt doi centurioni care tot timpul se contrează, dar care ajung să lupte împreună, doar ei doi, salvându-se unul pe altul din fața primejdiilor. Ca în film). ![]()
![]()
L-am revăzut apoi în „Regele Arthur”, film din 2004. De fapt, în ăsta jucase prima dată, înainte de a juca în „Roma”. Era la început. De aia nici nu i-au dat multe replici. Și tot un soldat roman juca, deși unul cu origini sarmate. Dagonet, după numele unui cavaler al Mesei Rotunde. Căci, na, despre asta era vorba în film. Regele Arthur era Arturius, un comandant roman rămas să apere Zidul lui Hadrian până se retrăgeau și ultimii romani de acolo. Și ce distribuție avea filmul ăla! Clive Owen, Keira Knightley, Stellan Skarsgard, Mads Mikkelsen, Til Schweiger șamd. Evident, și de data asta, Ray Stevenson a făcut ce a făcut și, din trei replici și câteva scene, a creat un personaj de îți merge direct la inimă. Nu e un film din care să înveți istorie, clar, dar e unul pe care îl poți revedea la nesfârșit. Eu l-am bifat de cel puțin 10-15 ori. Și sigur o să îl mai revăd.![]()
![]()
Pe Ray Stevenson l-au prins teribil rolurile de uriaș cu suflet blând. De fapt, cred că așa era și în viața de zi cu zi. L-am văzut în N filme. Știam că apariția lui e un motiv suficient de bun ca să le vizionez. Nu mi-a părut niciodată rău. Dar, chiar și când juca roluri negative, omul ăsta reușea să facă personajul plăcut. Să îl apropie cumva de tine. Eu am pomenit doar două dintre rolurile lui memorabile. Cele cu care pe mine m-a cucerit definitiv. Eram ca un copil când îl vedeam: Uite-l pe Titus Pullo! Nu conta în ce film juca, pentru mine tot Titus Pullo rămânea. Și cât mi-am dorit să fi existat o continuare la „Roma”! ![]()
![]()
Mergi în pace... Ray Stevenson! Rămâi cu bine... Titus Pullo!![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #roma #rome #RayStevenson #tituspullo #KingArthur #dagonet #legionar #codin #luciusvorenus
De bucurie că a luat Farul lui Hagi campionatul și, mai ales, că i-a bătut pe urâții și nesuferiții ăia de la FCSB cu o întoarcere de scor de expresie, azi vom scrie despre fotbal. De fapt, aici în redacție, nici nu știm dacă ne bucurăm mai mult că a bătut Farul sau că a pierdut FCSB. Nici nu mai contează. Puștii lui Hagi, și mai ales Hagi, merită trofeul. Să îl stăpânească sănătoși, să mai ia și altele, așa le urăm noi!![]()
![]()
Dar, dacă ați văzut aseară, și nu numai aseară, că ori de câte ori o echipă câștigă un trofeu, ori de câte ori se ia vreo Cupă Mondială, europeană, a recoltei și ce cupe și trofee mai sunt în joc, vine căpitanul, ia trofeul și îl ridică deasupra capului. De unde până unde gestul ăsta, domnule? Ce? Voi, când primeați coroniță la școală + diplomă + premiul care consta de obicei în cărți, le ridicați deasupra capului? ![]()
![]()
Ei, uite că gestul ăsta are o origine. Și nu, nu e de la începutul fotbalului. Nici măcar de la prima Cupă Mondială nu e, aia câștigată de Uruguay în 1930. Neah! Originea e în 1958. Să vă explicăm!![]()
![]()
În 1958, la Cupa Mondială juca una dintre cele mai tari echipe de fotbal care a existat vreodată. Echipa se numea Brazilia, iar în componența ei intrau niște jucători care erau legende încă din timpul vieții: Pele, Garincha, Didi, Vava, Zagallo, Zito, Gilmar etc. Interesant e că niciunul dintre ăștia menționați nu era căpitanul echipei. Căpitanul era un tip cu origini italiene, Hilderaldo Luiz Bellini, fotbalist considerat și azi drept cel mai tare fundaș central pe care l-au avut brazilienii vreodată. Și așa bun era tipul, că nu doar că i-a condus pe brazilieni spre trofeul mondial din 1958, ci și spre cel din 1962. Tot din postura de căpitan.![]()
![]()
Acum, vine momentul din 1958, cel al decernării premiilor. Bellini trebuia să primească trofeul. Dar cum i s-a părut lui că fotografii erau prea în spate și nu vedeau bine Cupa Jules Rimet, a zis el să o ridice deasupra capului cu ambele brațe, ca să se vadă mai bine. Gestul a fost de un așa efect că fotografia a făcut înconjurul lumii. Toate marile publicații de sport au dat-o pe prima pagină. Iar de atunci și până în zilele noastre, absolut toți căpitanii de echipă fac același lucru. Evident, nu mai știu ei de unde vine gestul. Important e însă că știți voi. ![]()
![]()
Apropo, nu știm cum făceau sportivii înainte de gestul ăsta, atunci când primeau trofeul. Probabil se bucurau așa, mai pe interior.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #farul #cupamondială #cupajulesrimet #hilderaldobellini #Căpitan #trofeu #simbol #premiu
De pe Facebook adunate