24,834
Mica Doza
Pagină de curiozități din știință, călătorii, gastronomie și câte în lună și în stele.
Dom`ne, vă mai amintiți de Rahan? N-aveți cum să nu vă amintiți. Băiatul ăla din preistorie, blond, ochi albaștri, cuțit de fildeș, „șlipi” de piele și colier de gheare de urs de peșteră, care apărea în revista de benzi desenate cu același nume? Moanțaaa miaaa, ce tare era ăsta în comunism! Dacă aveai o revistă sau două din colecție, erai un nume de marcă pe stradă, printre ceilalți copii. Erai „ză boss” și nu te detrona cineva decât dacă apărea cu alte numere din revistă.![]()
![]()
Ieșeai cu revista la poartă, la ușa blocului, să o citească și alții, și studiai fiecare imagine din aia de i se strepezeau paginile. Sau, mă rog, te duceai să citești de la alții. Învățai pe de rost toate replicile în franceză, așa de tare o studiai. Uite, eu mai știu și acum când îl acuzau niște primitivi din ăia răi pe Rahan, și ziceau „Rahan a menti!”. Nasol, că venea Rahan, se enerva, și îi făcea zdrențe. Dar nu neapărat cu bătaie, ci prin demonstrație științifică, taică! Artă și precizie!![]()
![]()
Noi atunci nu ne prinsesem, eram mici, dar creatorii săi și tovarășii de la partid, da. Anume că Rahan promova niște idealuri. Apropo, Rahan a fost creat de Partidul Comunist Francez (PCF). Ca și PIF. De aia, revistele astea două s-au publicat în România într-o perioadă. Apropo, în caz că nu știați, PIF s-a numit inițial „Micul Patriot”. Lui Rahan nu aveau cum să-i spună Homo sovieticus, deși numai blonzi nu erau oamenii preistorici, prin urmare l-au lăsat așa.![]()
![]()
Mai nasol a fost când încercam să îl copiem. Cuțite făceam din șipci sau bețe, și cam asta era tot ce ne trebuia. Restul era imaginație. Dar, cum ziceam, nasol era cu strigătul de luptă: Rahaaaa! Ei, se speriau toți vecinii că te-ai cufurit pe tine pe stradă când începeai să strigi așa. Bașca te făceai de „rahaaa” printre ceilalți copii. Așa că am rămas la alt strigăt, noi cel puțin, preluat din filmele lui Nicolaescu. Eram toți Rahan, dar strigam „baterieee, foc!”, atunci când atacam. Probleme? Comentarii? Dacă noi n-aveam probleme cu asta, voi de ce ați avea? Ia vedeți-vă de treabă, că nu te pui cu imaginația copilului.![]()
![]()
Ei, și Rahan ăsta, dacă mai știți, rezolva tot felul de cazuri. Cele mai rele personaje în benzile alea erau niște șamani, vraci sau vrăjitori care supuneau triburile și le țineau sub asuprire cu superstiții și frici prereligioase. Bine că nu ne-au influențat și pe noi, ca nație. Ptiu, drace! Și el mai folosea gândirea științifică, rațiunea, inventa catapulte, capcane inclusiv pentru dinozauri (scăpare a creatorilor, că ăștia erau dispăruți de zeci de milioane de ani), dispozitive ca să respire sub apă, să zboare... ce mai, să scoată lumea la lumină prin idealurile științei și gândirii critice. Ceea ce nu sună rău deloc.![]()
![]()
Partea dubioasă era că el era singurul alb și blond de acolo, restul înapoiaților erau mai măslinii. Dar noi nu ne-am prins de faza asta. Ne durea la bască de rasism. Pentru noi conta că Rahan se bătea inclusiv cu peștii piranha, cu leoparzi, cu lei, și câștiga de fiecare dată. De vrăjitori nici nu mai zic. ![]()
![]()
Ei, dar la un moment dat s-a stricat jucăria. Din ce am citit, tipografii francezi au făcut grevă în 1988. Francezii au negociat cu trimișii PCR-ului de la noi să preia românii 30% din tiraj, ca să nu mai cârâie ăia că se externalizase totul. Ai noștri aveau însă directivă să nu scoată bani din țară, și uite așa s-a terminat cu tipăritul în România. Și nici furatul din tiraj nu a mai mers (modul real în care ajungeau pe piața din România), pentru simplul fapt că nu aveai tiraj din care să mai furi.![]()
![]()
Când le-a rescos Patriciu pe piață, la Adevărul, arătau ca dracu. Numai pixeli pe ele, de îți trebuiau dioptrii cât fundul de borcan ca să vezi ceva. Dar am cumpărat colecția integrala și așa. În țiplă. Și, băiat deștept, care nu avea copii în plan, am făcut-o cadou pe toată unuia care avea copii. Om care, la nici o lună, a donat-o la o bibliotecă (așa zice el), că nu-i trebuia. ![]()
![]()
Aia e, unele lucruri e mai bine să rămână amintire. M-am mai jucat puțin cu AI-ul, să îmi arate cum a îmbătrânit Rahan. Mai bine nu o făceam. ![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #Rahan #PIF #benzidensenate #Franța #comunism #partid #ideal #PCCR #România #tipografie
În viața asta, dacă nu înveți din greșelile altora, riști să le repeți. Dar ce zic eu aici? Nu că riști... ți-o furi direct, mai ceva ca măgarul în pantă, de nu te vezi. Uite, spre exemplu, când ești tânăr vrei să schimbi lumea. Să o faci așa cum crezi tu că e mai bine. Ei, după ce ieși din treaba asta cu mai puțini dinți în gură decât după un meci de box cu Mike Tyson, îți dai seama că lumea e plină de idioți și de hoți și, mai bine, îți băgai picioarele de la început în ea de treabă și stăteai în banca ta. Iar noi, cum facem de obicei, dăm și un exemplu elocvent, că poate nu ne credeți.![]()
![]()
Undeva prin secolul al XVIII-lea, un pastor luteran german, devotat pe treaba cu religia, a avut plăcerea să facă un băiat. Pe băiat îl chema Johann Friedrich Struensee. Și, ca orice tânăr, Johann a fost un rebel. Ca și voi în tinerețe, a tocit la greu cotoarele cărților lui Voltaire, lui Rousseau și ale altor mari gânditori iluminiști, sorbind cu nesaț toate idealurilor lor. Și, ca să fie sigur că taică-su chiar face apoplexie, s-a dezis de partea cu religia și s-a făcut medic. Ba chiar s-a făcut medic bun, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă.![]()
![]()
Avea doar 31 de ani atunci când, în 1768, a fost numit medicul personal al tânărului rege Christian al VII-lea al Danemarcei, în timpul călătoriei ăstuia prin Europa. Și aici trebuie făcută o paranteză. Christian avea niște probleme mari. Mari de tot. La scufiță. Unii zic că ar fi fost schizofrenic. Basca mă-sii, cert e că sărea să bată oamenii din nimic, arunca mâncare după invitații de marcă de la palat, iar pentru propriul său organism dezvoltase o pasiune nebună, pardon de expresie. În sensul că se abuza singur de câteva zeci de ori pe zi, adică se autosatisfăcea pe unde îi venea. Și îi venea al naibii de des. ![]()
![]()
Ei, Johann al nostru nu doar că a reușit cumva să îi câștige nebunul încrederea, ba chiar se poate spune că i s-a băgat pe sub piele. Ce știm noi cert este că reginei Caroline Matilda (foto) chiar i-a intrat pe sub piele, la propriu, nu doar la figurat. Și, uite așa, Johann al nostru, descris de contemporani ca având un „farmec magnetic”, un fel de George Clooney al nostru, a ajuns să conducă regatul Danemarcei. În sensul că doar trebuia să ducă hârtiile la semnat la rege, și aia era.![]()
![]()
Johann a emis peste 1.800 de decrete în doar 16 luni. Peste 3 pe zi. Ce fel de reforme? Păi, iaca reforme: a abolit tortura și a redus drastic cazurile în care se aplica pedeapsa cu moartea. A interzis cenzura presei (premieră într-o monarhie absolutistă). A interzis munca forțată și alte forme de exploatare ale săracilor și țăranilor. A redus privilegiile nobilimii. A reformat educația și a modernizat universitățile. A pornit o luptă cruntă cu tot ce însemna corupție în administrație, iar bisericii i-a redus drastic influența în afacerile statului. Ba, la un moment dat, chiar a pus taxe pe jocurile de noroc, iar cu banii ăia a înființat orfelinate și maternități pentru mamele sărace și necăsătorite. Și tot așa, ce nu văzuseră danezii neam de neamul lor.![]()
![]()
Aici, e lesne de înțeles ce a urmat. Presa proaspăt eliberată de cenzură a început să îl ardă grav, plătită de nobilii care își vedeau privilegiile duse în sapă de lemn. Clerul s-a apucat să-l afurisească la toți enoriașii, iar funcționarii afectați de reformele anti-corupție au bătut palma cu ăștia, numai ca să-l mătrășească. S-au legat de relația lui cu regina (piesă de doar 21 anișori, de pârâia lemnul verde), dar și de faptul că fiica regelui arăta leit Johann.![]()
![]()
Prin urmare, l-au încălțat pe Johann și pe singurul lui aliat din guvern, un alt idealist, pe nume Enevold Brandt, i-au torturat până nu mai găseai pic de piele sănătoasă pe ei, apoi le-au tăiat brațul drept. La fiecare. După asta, i-au decapitat. Brandt primul, ca Johann să trăiască fiecare moment de teroare. Iar de aici, călăii abia se încălziseră. Ăștia doi au mai fost trași pe roată (ce mai rămăsese din ei), apoi au fost făcuți bucăți și atârnați pe la marginea orașelor, spre luare aminte, să nu le mai vină și altora idei de reforme. La o fază ca asta, până și vikingii ar fi pălit, dar uite că se întâmpla și la case mai mari.![]()
![]()
Regina a fost exilată în Germania. A scăpat de execuție numai pentru că era britanică, iar instinctul de conservare al nobililor danezi le-a spus că totuși nu era bine să te pui cu cel mai mare imperiu al lumii. Oricum, a murit dubios și ea, în exil, la numai 23 de ani. Regele Christian a trăit bine merci până la 59 de ani, fără să aibă habar cine este și ce funcție poartă. L-au lăsat să o frece la rece cât poftea, în timp ce alții conduceau Danemarca.![]()
![]()
Morala? În viața asta e bine să realizezi când poți schimba ceva și când nu. Și să mai știi că, de cele mai multe ori, viața asta nu e cea mai dreaptă. Căci, uite, sunt unii care o freacă toată viața, și o duc mult mai bine ca tine. Și mai stau și la conducere, fără să fie capabili de nimic. Apropo, vedeți că vin alegerile. ![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #johannfriedrichstruensee #Danemarca #ILUMINISM #reformă #rege #execuție #medic
Dacă aveți vreodată drum prin Suedia, dați o fugă până la Universitatea de Studii Economice din Stockholm. E ASE-ul lor. Și nu, nu căutați să vedeți dacă și ăla are o bilă deasupra, de care se roagă toți studenții (și studentele) să nu cadă. Voi sunteți oameni serioși, altceva vă interesează. Mai exact, în hol, o să vedeți un birou în stil renascentist, tăiat în două. Ei, ăla e un simbol tare de tot, pe care, dacă nu îl știați, îl aflați acum.![]()
![]()
Se zice că prin perioada Renașterii, orașele-stat agitate ale secolului al XIV-lea, Genova, Florența, Veneția șamd., erau un fel de Wall Street al vremurilor. Acolo se făceau cele mai tari afaceri, acolo banul trăgea la ban, făcea pui, că până și păduchii de pe golan aveau conturi grase. Numai că, după cum bine știm, ca să câștige cineva, altcineva trebuie să piardă. Uneori, deși rar, astea erau băncile. ![]()
![]()
Acum, nu vă imaginați băncile și bancherii pe modelul de azi. Banii se țineau în camere speciale, întărite, în propriile case sau palate. Alteori se țineau în biserici, alteori în cufere cu încuietori ale căror lacăte complicate păreau mai greu de spart decât să înveți mecanica cuantică. Și nu, tu client, nu mergeai la bancher acasă. Îi găseai reprezentantul la piață. El venea cu un birou din ăla de lemn, șmecher, cu sertare, cu niște pungi cu bani, iar acolo discutai cu el, făceați contractul, și aia era. Dacă sumele erau mari, atunci făceai doar contractul și îți trimitea bancherul niște băieți cu cufere pline cu bani, păzite de o mică armată.![]()
![]()
Partea nasoală era când cineva nu plătea. Spre exemplu, cineva tare ca un rege. Și asta era rar, dar mai erau și momente din astea. Asta însemna că bancherul a rămas fără lichidități și nu mai poate onora alte contracte, comisioane etc. Și atunci, veneau niște băieți din partea conducătorului care îți tăiau biroul din piață în două, cu fierăstrăul. Asta însemna nu doar că bancherul a falimentat, însemna că fugea lumea de el ca știm noi cine de tămâie. Adio business. ![]()
![]()
În italiană, asta se numea banca rotta. Adică bancă ruptă. În românește, bancrută. Faliment. De aici termenul. Tot de aici, și simbolul din holul ASE-ului suedez. Un avertisment despre fața mai puțin plăcută a afacerilor. Și uite și un exemplu, spre edificare, pe care să îl spuneți suedezilor, ca să vadă și ei că în România mai sunt și oameni care au cultură generală, nu doar votanți care gândesc cu curul. Voila!![]()
![]()
În Florența secolului al XIV-lea, existau două mari familii de bancheri. Bardi și Peruzzi. Astea două familii funcționau aproape ca niște corporații globale moderne. Aveau reprezentanți în Paris, Londra, Bruges, Constantinopol etc. Schimbau bani, dădeau credite, finanțau campanii militare și, practic, împrumutau bani regilor. În anii 1330-1340, Bardi și Peruzzi au fost atrași de perspectiva unor câștiguri uriașe din partea unuia dintre cei mai mari clienți posibili, Regele Edward al III-lea al Angliei.![]()
![]()
Edward avea planuri mari. Voia să revendice tronul Franței, idee care a și dus la începutul Războiului de 100 de Ani, în 1337. Și cine era atât de amabil să-i dea bani? Exact, Bardi și Peruzzi. Împreună, i-au împrumutat o sumă imensă pentru orice perioadă, echivalentul a sute de milioane de dolari de azi. Țeapă pe toate planurilor. Războiul de 100 de ani a durat mai mult de 100 de ani, trezoreria engleză s-a golit rapid, iar regele a declarat că nu are de unde plăti. Urmarea?![]()
![]()
În 1343, banca Peruzzi s-a trezit cu doi băieți cu un fierăstrău care le-au tăiat pupitrul oficial. Bardi au pățit același lucru în 1346. Florența a fost zguduită economic, iar orașul, altfel plin de comerț și optimism, a intrat într-o gravă criză financiară. Pe lângă colapsul celor două familii, alte bănci mai mici au căzut ca piesele de domino. Anglia îi băgase pe toți în rahat. Dar pe toți, căci recesiunea a cuprins rapid mare parte din Europa. ![]()
![]()
Și a mai venit și ciuma bubonică în 1348, ca să fie atmosfera completă. Când e să se aleagă praful...![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #bancrută #Bancă #renaștere #Florența #Bancher #faliment
Dacă tot v-am povestit ieri despre „savarică”, prăjitura vieții multora dintre voi, nu se face să vă las în ceață și să nu vă spun câteva cuvinte și despre cel al cărui nume îl poartă... Jean Anthelme Brillat-Savarin. Apropo, eu eram fan șanticler când eram mic și mergeam la cofetărie. Savarina era pe locul 3, după înghețata Polar. Aia învelită în hârtie, pe care mai mult o lingeai de pe degete. Asta ca să fie clar și să n-avem discuții după aia. Deci, în concluzie, să revenim prin urmare, așadar, la francezul nostru.![]()
![]()
Brillat-Savarin s-a născut în 1755, în Belley, un orășel din estul Franței, într-o familie de magistrați. A fost avocat, judecător și deputat în timpul Revoluției Franceze. Nu știm ce a fost în capul lui, dar omul milita cu ardoare pentru aplicarea pedepsei capitale în cazul multor infracțiuni. I s-a luat destul de repede de asemenea opinii, căci băieții au vrut să aplice chiar pe el pedeapsa respectivă, el fiind ceva mai „sosfisticat” decât permiteau gusturile revoluționarilor.![]()
![]()
A scăpat cu fuga. Inițial în Elveția, apoi în Olanda, pentru ca într-un final să ajungă la New York, acolo unde trăia din meditații la franceză sau la vioară. Asta era în 1794. După vreo doi ani s-a întors în Franța. Deja ajunsese Napoleon la putere, era mai sigur să umbli pe străzi, ceea ce el a devenit chiar judecător la Curtea de Casație. ![]()
![]()
Ce ne interesa pe noi însă are legătură nu cu dreptul sau cu politica lui Savarin, ci cu altă pasiune a sa, gastronomia. Omul era un artist din punctul ăsta de vedere. Era aristocrat, deci avea un punct de pornire, și mai era și francez. Spanac, n-aveai ce să mai ceri. Brillat-Savarin considera gastronomia o știință înaltă. El a spus că „descoperirea unui nou fel de mâncare aduce mai multă bucurie omenirii decât descoperirea unei stele noi”. Deci era și deștept.![]()
![]()
A și scris o carte, v-am spus ieri, Physiologie du goût, în care, indiferent ce ați crede voi, omul nu vorbește despre rețete. Nu dă nici măcar una. El explorează însă plăcerea gustului, chimia digestiei, psihologia apetitului, influența meselor asupra conversației și chiar metafizica gastronomiei. V-am zis că era deștept, dă-l în pisici.![]()
![]()
El chiar s-a gândit la un moment dat, cu capul lui, și a observat că porcul se îngrașă mai repede dacă e hrănit cu cartofi sau produse care conțineau făină. De aia, culmea, a ridicat în slăvi mesele și preparatele care nu aveau decât cantități minime (sau deloc) de zahăr sau făină. Nu știa el ce sunt ăia carbohidrati (ăștia au fost identificați în 1844 de chimistul german Carl Schmidt), dar a nimerit-o, făcând o analogie înțeleaptă între om și porc, dar și invers.![]()
![]()
De aia, să numești savarina după el, e ca și cum ai numi un test de inteligență inovator după Donald Trump, sau porumbelului păcii să îi dai numele Adolf sau Vladimir Vladimirovici. Dar, na, el era oale și ulcele când s-a botezat savarina, îl durea fix la bască. Și nu doar atât, dar și o brânză a fost numită după el. Asta în anii `30, atunci când Pierre și Henri Androuet, tată și fiu, ambii producători de brânzeturi, au dat numele brânzei... Brillat-Savarin. Ia să dați fuguța à Paris și să aduceți și aici puțină, că noi am ratat-o. Și altă excursie acolo eu nu mai plătesc.![]()
![]()
Apropo, v-am zis că era francez? V-am zis. Deci îi plăcea brânza. Logic. De fapt, atât de mult îi plăcea încât a zis așa posterității... „O masă fără brânză este ca o femeie frumoasă, care a pierdut un ochi”. Tare, nu? Să o dați și voi mai departe. Și, vedeți, nu la telemea (cu ceapă verde sau roșii + pâine coltuc) se referea. Fiți și voi mai elevați, ce dracu!![]()
![]()
Savarin nu a fost doar un gurmand rafinat, ci un filozof al mesei, care credea că arta culinară este o parte esențială a civilizației. Pentru el, a găti bine era o formă de patriotism. Era un act de iubire. Era însăși esența naturii umane. Nu să mănânci ca porcul până te ia salvarea, ci să gătești și mănânci cu stil. „A mânca bine era un drept al tuturor, nu un lux al rafinaților”, mai zicea el. Și apropo, scria într-un stil colocvial, cu umor, cu anecdote, cu glumițe, pentru că nu voia să pozeze în vreun elitist sau în vreun snob cu bășini de struț în cap. Vă sună cunoscut? ![]()
![]()
La final, vă las o maximă pe care sigur o știți, că a devenit faimoasă, dar pe pariu că nu știați că e a lui. Este probabil cel mai citat (și reinterpretat) aforism gastronomic din toate timpurile. „Spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun cine ești”. Ei, hai că v-am dat pe spate.![]()
![]()
Uite că mi-a venit o idee fix acum. Ia că m-am enervat și tocmai am declarat că mai avem un patron spiritual al Micii Doze, alături de taica Archestratos, pe care l-am numit în funcția asta acum câțiva ani. Aia e. Gata! Fuguța la treabă, că poate vă reținem.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #savarin #gurmand #gastronom #filosof #archestratos #brânză #brillatsavarin #Franța #aristocrat #ArtăCulinară #revoluțiafranceză
Dom`ne, mai rar istorie ca a desertului despre care o să vă povestesc azi. Un desert cu sânge albastru, neică, aristocrat, creme de la creme, care a devenit în timp simbol proletar în perioada socialistă. Ați fost nebuni după prăjitura asta (mințiți dacă spuneți că nu e așa), și ați trădat-o imediat de cum v-a mirosit a tiramisu și a ciocolată Dubai. Trădătorilor!![]()
![]()
Ați uitat când o priveați cu jind la cofetărie, în vitrina cu mușama, regină între amandine, eclere, șanticlere și prăjiturile ponci, zise și prăjituri cartof. Da, dom`ne, despre savarină e vorba. Spuneți voi că nu erați zei când gustați una, de vi se prelingea pe suflet mai ceva ca o declarație de dragoste de la o pionieră comandant de detașament sau, și mai și, de la șefa pe unitate, din aia cu șnur albastru!![]()
![]()
Și, uite, dacă am merge la originile ei și v-aș întreba cine a făcut-o pe ea, pe savarină, nu pe pionieră, o să-mi spuneți că Jean Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826), faimosul gastronom francez și autorul nemuritoarei „Fiziologii a gustului” (La Physiologie du Goût, 1825). Este că așa ați vrut să răspundeți? Așa este, că vă știu. Problema este că ați fi într-o mare eroare. O zguduiați rău, vă zic eu. Savarin n-a mâncat în viața lui vreo savarină, nici nu a scris despre vreuna, pentru simplul fapt că nici măcar nu existau. Era mai țeapăn ca Turnul Eiffel când a apărut prima savarină autentică, deci n-avea cum. Să vă explic acum, dacă tot v-am stârnit curiozitatea.![]()
![]()
Istoria savarinei începe în Polonia, și singura legătură cu Franța este că regele polonez din vremea aia, Stanislaw Leszczynski, era socrul lui Ludovic al XV-lea. Ah, și mai era și exilat la Nancy. Ei, Stanislaw obișnuia la desert o prăjitură de la el de-acasă numită babka ponczowa (foto). Un fel de pandișpan sau chec de-al nostru. Numai că, odată, i-au adus ăia o versiune așa uscată, că l-au lăsat nervii pe rege. Prin urmare, a înmuiat pandișpanul în vin de Malaga. Și, puf, s-a schimbat la față. Altă viață, neică, cu aluatul ăla însiropat în vin!![]()
![]()
De fericire, i-a spus „Ali baba”. Alt motiv nu știm să fi avut, poate doar legătura fonetică cu babka. Și uite cum a evoluat treaba. Polonezii au venit cu varianta Babka wielkanocna (foto), care însemna pandișpan însiropat. Francezii au urmat însă o altă filieră. Mai exact, Nicolas Stohrer, care era patiserul personal al Mariei, fiica regelui polonez și soția lui Ludovic al 15-lea, a făcut o variantă pufoasă, cu șofran, stafide și... rom, în loc de vin de Malaga. Așa a apărut „baba au rhum”. ![]()
![]()
Numele de savarină a apărut în 1844. Pe la vremea aia, patiserii parizieni, mari amatori de omagii culinare, au început să boteze deserturi după celebrități: Talleyrand, Napoleon, Saint-Honoré. Un cofetar pe nume Julien, ar fi modificat rețeta, i-ar fi adăugat frișcă și... un nume mai franțuzesc, numele lui Savarin. De ce? pentru că așa a avut chef cofetarul ăla. Să aducă un omagiu unui fost politician faimos, dar și unui mare gurmand.![]()
![]()
În Țările Române a ajuns încă din secolul al XIX-lea, sub denumirea de babă. Babă albă, babă neagră, babă opărită, și ce alte versiuni mai testau boierii pe la noi. Savarină i-a zis din perioada interbelică. Dar gloria a venit mai ales după 1950. Bineînțeles, a fost ușor adaptată realităților socialiste. În loc de rom veritabil se folosea esență de rom, în loc de frișcă naturală, frișcă vegetală la cornet, plus moț de gem roșu în loc de cireașă maraschino. Dar nu mai conta.![]()
![]()
Savarina era o vedetă în vitrină, tati! Era întotdeauna acolo, indiferent de vremuri. Pe vreme de criză economică, la nunți, botezuri, la onomastici, la cofetărie, la colțul blocului sau în meniul cu deserturi de la sindrofii sindicale. Dacă voiai să cucerești o tovarășă din câmpul muncii, direct la cofetărie te duceai cu ea. Pac, la savarină! Poezie curată. Oricât ar părea de bizar, dar nici măcar „Oțel și pâine” de Ion Călugăru, cu aerul patriotic al marilor furnale siderurgice, nu mergea la fel de bine la agățat ca o savarină. ![]()
![]()
Aia zic. Savarina nu a fost doar un desert. A fost un simbol. O prăjitură cu suflet de rom, cu sentimente de frișcă și inima de cireașă însiropată. A fost și este o lecție de supraviețuire gastronomică, băi băieți și fete. A traversat regate, revoluții și regimuri cu dârzenia unui revoluționar cubanez îmbibat cu rom Havana. Și, deși pare umilă, are o poveste la fel de bogată ca siropul ăla diafan în care e scufundată. ![]()
![]()
PS - fără glume de baltă că le știm toți și nu cadrează aici. Plus de alta, am muncit dracului la metaforele alea de am dat în bâlbâială, nu mi le stricați voi acum, da?![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #savarină #polonia #babaaurhum #țărileromâne #simbol #cofetărie #Amandină #PONCI #prăjitură #Rom #desert
Pentru că sărbătorile nu se rezumă doar la supus burta la acțiuni extreme, în care să vedeți dacă pleznește sau nu, vă propunem și puțină gimnastică a minții. Și uite o idee frumoasă la care să vă gândiți între mese: Cum s-ar fi schimbat lumea dacă grecii antici descopereau mecanica cuantică?![]()
![]()
Grecii ăia s-au gândit la aproape toate aspectele existenței. Și unul dintre ei, nu vă spunem care (îl aflați într-un articol al cărui link îl las în primul comentariu), a fost foarte aproape de a intui mecanica cuantică. A contat enorm faptul că oamenii au urmat alte concepte, iar pe el l-au ignorat. Socrate spunea că a înțeles doar jumătate din ce a scris el și că i s-a părut minunat. Bănuia că jumătatea cealaltă ar fi fost și mai și, dar ar fi fost nevoie de un scufundător din Delos pentru a putea ajunge în profunzimile gândurilor lui.![]()
![]()
Ei, cum ar fi arătat lumea dacă posteritatea, nu doar contemporanii, l-ar fi acceptat pe grecul ăsta? Apropo, mecanica cuantică a fost inventată fix acum 100 de ani. Așa că aveți un motiv în plus să vă lăsați imaginația să zburde. Noi asta vă propunem, o incursiune mică printre gândurile anticilor și ce a urmat după aia. Plus, unde s-ar fi ajuns dacă... Enjoy!![]()
![]()
#MicaDoză #mecanicăcuantică #techrider #filosofie #FizicăCuantică #mecanicăcuantică
Am stat noi ce am stat aici în redacție și ne-am gândit că, fiind prinși cu pregătirile de Paște, care să marcheze pioșenia omului, poate nu ați prins suficient de clar ideea rețetelor și a meniului, a modului în care trebuie prezentate, servite și acompaniate de un mic speech. Că așa e frumos la casa omului. De asta, vom veni și azi cu niște exemple care să vă inspire, să fiți mai buni, mai împliniți, mai miloși, și să le dați un cap în gură ălora care fac figuri că au gătit mai bine ca voi.![]()
![]()
Uite, spre exemplu, ați auzit de regele Richard al III-lea. Băiatul ăla care a domnit fix 777 de zile și care a intrat în istorie printr-o zicere pe care probabil n-a zis-o niciodată, ci a fost doar o invenție a lui Shakespeare...„Regatul meu pentru un cal!”![]()
![]()
Ei, pân` la calul lui, să le luăm pe rând. Primo, cu încoronarea. Secundo, cu party-ul aferent. Așadar și prin urmare, Ricky a invitat la eveniment în jur de 3.000 de persoane, modest, și numai din rândul nobilimii, că era și cu dar. Asta era la 1483. Dar, vedeți voi, treaba a fost într-o vineri. Iar vinerea, se știe, e zi de post. Nu se făcea să te pui cu biserica fix în prima ta zi ca rege.![]()
![]()
De asta, s-a servit ceva ușor, de post, fără pretenții mari. Meniul, ceea ce vă recomandăm și vouă când e dezlegare la pește (apropo, peștele era de post) a constat în câteva sute de feluri la care s-au servit lini, bibani, anghile, somoni, limbi de mare, știuci, roșioare, raci de apă dulce, păstrăvi, calcani, delfini și… marsuini. Ok, ultimii sunt mamifere, deci, tehnic vorbind, nu ar fi trebuit să fie consumați. Dar, cum la vremea aia și iepurii și gâștele arctice erau considerate tot pești, putem trece cu vederea.![]()
![]()
Partea cu adevărat frumoasă a venit a doua zi. Și acolo, bucătarii regali au avut de preparat o singură masă, cu trei feluri principale (felul 1, 2 și desertul) ca să nu cârâie electoratul că se face risipă din banii publici. Ah, fiecare fel consta în 16, respectiv 16 și17 preparate diferite. Ceea ce, iată, nu diferea foarte mult de ceea ce faceți voi de Paște.![]()
![]()
Cronicile vremii menționează că s-au folosit 30 de tauri, 100 de viței, 140 de oi, 148 de păuni, 218 porci și 156 de cerbi. Pentru asezonare s-au mai adăugat 9 kg de piper pudră, 3,5 kg de piper întreg, 1,8 kg de piper lung, 1,8 kg de ghimbir întreg și 900 g de ghimbir tocat. În plus, secția de mirodenii a livrat alte 7 kg de ghimbir pudră, 68 kg de migdale și o selecție de zaharuri, inclusiv 68 kg de zahăr portughez.![]()
![]()
La asta adăugați 190 litri de lapte, 38 litri de smântână, 1.000 de ouă și 23 litri de unt. Pe lângă ele, cantități generoase de șofran, lemn de santal, curmale, stafide, prune uscate, anason, ulei de măsline și zahăr la butoi (vreo 15 bucăți. Butoaie).![]()
![]()
Ei nu au început ca omul normal cu o căpățână de miel cu borș, cu ciușcă iute, pe inima goală, ci au început cu supă toscană de legume, pui fiert în vin cu condimente, carne de cerb cu șofran în lapte de migdale, păun fript, fazan în aluat, stârci la tavă, carne tocată, presată, condimentată și fiartă, păstrăv în sos de gelatină, berbec la proțap cu lămâie, plăcintă cu carne de vânat, porc și vițel, apoi... pentru dres ficatul între feluri, jeleuri, mere feliate și prăjite în aluat de bere, plus prăjituri cu forme tematice, cu mult zahăr și marțipan.![]()
![]()
După această gustare, mesenii au zis că e cazul să mănânce și ei serios, dacă tot s-au apucat, și au ajuns la felul doi. Felul doi care consta în porc fript întreg, pui fript, iepure fript, noi sortimente de plăcinte cu carne, potârnichi și dulciurile aferente. Totul udat din belșug cu hectolitri de vin și bere.![]()
![]()
Partea nasoală a stat la planificare. Banchetul începea în jurul orei 16:00. Iar înainte de felul trei, care consta în 17 preparate de desert, Richard trebuia să țină un speech. Ei, aici s-au încurcat ei. De ce? Păi, Richard, s-a apucat să vorbească mai ceva ca Fidel Castro, câteva ore bune, de n-a mai apucat nimeni să guste și din felul al treilea. Fel care, normal, s-a aruncat. Ceea ce, iată și sfatul nostru, încercați să evitați. Adică e ok să le vorbiți invitaților dvs în jur de 2-3 ore, dar nu mai mult.![]()
![]()
Sau, dacă aveți multe de spus, puteți face precum următorii regi care, ca să nu mai existe erori din astea tehnice, au tăiat direct numărul felurilor de mâncare de la încoronare. Voi decideți. ![]()
![]()
Noi vă urăm succes cu ciorba de miel, cu drobul, cu friptura, ouăle, sarmalele, cozonacii, pasca, prăjiturile, antreurile, stufatul, mititeii, peștele și, normal, cu „dimigeana de vin”, și vă urăm Sărbători Fericite! Ne auzim după sărbători.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #banchet #încoronare #Paște #masă #RichardIII #meniu #Sărbători
Stimați concetățeni, dragi tovarăși, iată că se apropie și Paștele, prilej, așa cum am mai spus-o, să vă prefaceți că sunteți mai buni, că vă împăcați și că îi iertați pe ăia pe care aveți boală, că vă abțineți de la blestemat, bașca... și aici e important, să faceți mațul ciorap ca orice bun creștin. Asta până vă pleznesc nasturii de la pantaloni. C-așa e frumos, să nu vă opriți până nu ajungeți la Colebil, Triferment și, în cazuri speciale, la frecții cu Carmol. ![]()
![]()
Uite de aia, că noi mereu v-am simțit telepatic, venim prompt și conștiincios cu niște idei despre cum să organizați masa de Paște, cu vecinii, rubedeniile, cu toată lumea. Plus de asta, vă dăm și niște idei ca să mai diversificați masa aia, măcar odată să mai schimbați și voi meniul, că nu vă pică moțul dacă mai mâncați și altceva. Fiți și voi mai stilați, ce naiba, că avem pretenții. Anșea!![]()
![]()
Ca să intrăm în problemă, mergem la leatul 1520, atunci când regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a dus la Calais, că era teritoriu englez, unde s-a întâlnit cu regele Francisc I al Franței, în scop să o pună de-o alianță. Ca să nu se ducă cu mâna-n cur, au luat fiecare ca la vreo 4.000 de curteni, nobili, popi, diplomați, ba chiar și unele cunoștințe mai de la țară, ca să arate care o are mai mare. Suita.![]()
![]()
Și dacă tot s-au apucat de-o treabă, Henric a adus meșteri care au tras un palat fals, pe fro 10.000 de metri pătrați, cu patru aripi și o curte centrală. Pereții erau realizați din pânză pictată pentru a imita piatra, iar acoperișul din pânză unsă, vopsită să semene cu plăci de ardezie. Avea și două fântâni în fața palatului unde curgea vin roșu non-stop. Bașca o capelă deservită de 35 de preoți. Alături, 2.800 de corturi pentru nobilii și oaspeții de rang inferior. Astea erau decorate cu țesături scumpe, inclusiv pânză de aur, de unde și denumirea evenimentului... Câmpul Țesăturii de Aur.![]()
![]()
Francisc a mobilizat în regim de urgență meșteri din Burgundia, Paris și Anjou, care au ridicat ramburs un castel de lemn și pânză aurită, cu podea de marmură, castel care imita unul de piatră. Faza de rahat a fost că la fântânile lui curgea apă. Nu râdeți, poate era minerală, numai bună să facă spriț cu vinul vecinilor. ![]()
![]()
Masa a durat de la 7 iulie la 24 ale aceleiași luni. Și vă oferim un meniu obișnuit, cu mențiunea că astea nu se repetau zilnic. Vă rugăm să luați notițe. Ne mulțumiți după aia. Se începea ușor, dar fin, cu limbă de vițel marinată în lapte de migdale, servită pe frunze de viță aurite și decorată cu boboci de trandafir comestibili. La margine, ouă de prepeliță fierte tare, vopsite în culori heraldice. Ceea ce vă dorim și vouă.![]()
![]()
Urma o supă limpede, dar cu pretenții, recte sturion fiert în vin alb, cu mirodenii de la capătul lumii, respectiv șofran, scorțișoară și un praf de nucșoară. Scumpe de bolânzeai. În bol plutea discret o miniatură de lebădă sculptată din grăsime de gâscă, ce aia a mă-sii, că doar luai masa cu doi regi. La aperitive aveai de ales între porumbei umpluți cu curmale, rodii și miez de nucă sau rulouri din piept de fazan învelit în slănină de mistreț și tras în vin fiert. La alegere, să nu fii stresat și să îți pice greu. ![]()
![]()
Felul principal consta în porci întregi, fripți la rotisor. Porcul era apoi glazurat cu miere și plante aromatice, și decorat cu frunze de dafin. Capul era poleit cu foiță de aur. La fiecare tăietură, se descoperea o altă umplutură... prepelițe, castane, migdale prăjite, stafide. Pentru diversitate se serveau și lebede fripte întregi. Voi dacă nu aveți porc întreg sau lebădă la îndemână, puteți opta pentru fazani sau potârnichi, anghilă sau delfin, cerb sau căprioară (merg de minune cu sosuri de fructe), eventual niște stârci, foarte apreciați de cei cu gusturi fine. Cu ocazia asta vedeți și ce țărani ați băgat în casă, dacă strâmbă din nas.![]()
![]()
Pe alte platouri, păsări Phoenix, de fapt păuni, gătiți bine și reconstituiți apoi cu tot cu pene, și așezați pe pat de ierburi aromate. Pâine nu băgai, că aia îngrașă și prostește. Garnitura era un pocal cu supă concentrată de fazan, sorbită între două feluri de carne. Sau o bucată de brânză moale, în crustă modelată în forme de animale reale sau mitologice, în care puteai găsi dulceață de cireșe când o tăiai.![]()
![]()
La desert, turnuri de zahăr ars în formă de cetăți sau prăjituri în formă de căluți de luptă. Puteai opta și pentru gelatine cu fructe modelate în stemele celor două regate. Tarte cu fructe îndulcite cu miere, fructe confiate, budinci în lapte cald, sau plăcinte cu carne, pește sau fructe. Totul stropit cu vin loco sau bere brună (în special pentru englezi) hidromel și apă de trandafiri. Dacă cineva o feștelea de la atâta zahăr, era declarat erou și aruncat în gârlă.![]()
![]()
În pauze puteai juca șah cu pitici reali îmbrăcați în armură, puteai participa la turniruri sau te puteai uita la piese de teatru tematice. Frumos, drăguț, elegant, te și culturalizai. Se estimează că au fost consumate aproximativ 2.200 de oi, 98.000 de ouă, 6.000 de păsări și ca la frun milion de litri de vin. Ok, toată dixtracția a costat echivalentul la fro 15 milioane de lire sterline actuale. De fiecare rege, deci dublu la total. Aici, nu știm ce să zicem, vă descurcați. ![]()
![]()
Ca să nu rămâneți cu povestea neterminată, vom mai spune că după toată treaba asta, cei doi regi s-au pupat, s-au felicitat și nu au semnat nimic. Henric s-a aliat cu Carol Quintul, iar până la finele anului era în război cu Francisc. Dar măcar s-au simțit bine în alea două săptămâni, pe banii contribuabililor. Păi, nu?![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #henricviii #FRANCISCI #Franța #Anglia #banchet #diplomație #meniu #bucătărie #carolquintul
Sărbătoresc al patrulea an pe Facebook. Mulţumesc pentru susţinerea neîncetată. Nu aş fi reuşit niciodată fără voi. 🙏🤗![]()
![]()
Alt text siropos scris de Facebook. Dar important e că azi, cică, împlinim 4 ani. Time flies when we're having fun
Dom`ne, dacă n-ați auzit de Tlahuicole, n-ați făcut nimic pe planetă. Mare om, mare caracter! E erou în Mexic, are și statuie în Tlaxcala, locul lui natal, plus o poveste de plângi cu lacrimi cât gutuia. Daaa. Așaaa cevaaa... mai rar. Luați loc pe ceva să nu vi se taie picioarele, pregătiți șervețele, batiste, iar dacă rămâneți fără, vedeți că puteți să plângeți și în cearceaf. Eu v-am zis. Vedeți că încep, atenție!![]()
![]()
Tlahuicole a fost un om bun. El a făcut lucruri bune și folositoare pentru oameni. Spre exemplu, a avut mereu o înclinație spre bătaie, pe care a descoperit-o încă de când era mic, atunci când, pe la vârsta grădiniței, putea doborî o lamă cu un singur upercut bine țintit, sau putea lăsa fără măsele, dintr-un singur cap în gură, un jaguar în floarea vârstei. ![]()
![]()
Acest El Machucambos al Americii Centrale s-a născut în jur de 1497, numai bine ca să zici că îi prindea pe spaniolii lui Cortez care veneau acolo în 1519. Nu i-a prins, că a sucombat cu un an mai devreme. Dar fiți atenți, să vedeți ce influență a avut el, că ți se face pielea de găină și alta nu. Individul ăsta făcea parte din nu știu ce trib din zona Tlaxcala. Și tribul ăsta avea o mare problemă. Problemă care se numea Imperiul Aztec. Oricum, nu vă stresați să învățați care trib era cu care, căci acolo toți adorau să se urască, să își spargă capetele și să se eviscereze cu ocazia evenimentelor culturale.![]()
![]()
Aztecii, la rândul lor, aveau și ei o problemă majoră. Ăștia din neamul lui Tlaxcala, plus Tlahuicole, care îi otâncea cu bătaia pe unde îi prindea. După cum v-ați prins, Tlahuicole tocmai renunțase la oliță și intrase în casta războinicilor. Între sabia cu zimți de obsidian, arcul sau sulița, sculele preferate ale ălora, el a ales bâta. Una făcută probabil dintr-un trunchi întreg de copac, că nimeni nu putea să o ridice. Așa zice legenda. Ocazional, omul mai lupta și cu două topoare supradimensionate, dar asta era mai mult pentru impresia artistică. Aveau și ei fete pe acolo, știți cum e.![]()
![]()
Cert este că la o bătălie din aia, i-au omorât aztecii toți camarazii, și, într-un final, l-au prins și pe el. Dă-l în spanac! Dacă zicea legenda că a bătut singur tot Imperiul Aztec chiar nu îl mai credea nimeni. Zis și făcut. L-au făcut ăia sul și l-au dus în fața lui Moctezuma al II-lea, zis și Moctezuma Ultimul, care cum au venit spaniolii și s-a ales praful. Ăsta, impresionat de calitățile fizice ale tânărului nostru, dar și de faptul că rămăsese cu vreun sfert de armată din cauza lui, a făcut ceva nemaivăzut și l-a eliberat. Buuun, de aici începe nebunia.![]()
![]()
De ce? Pentru că ăsta nu voia să fie eliberat și pace. Nu, că unde se mai duce el, că s-a făcut de râs când a fost capturat, că îi e rușine, așa și pe dincolo. Avea un fix, că el trebuie să moară ca un erou. Moctezuma se scărpina în cap și îl tot lua cu duhul blândeții: Mă, mânca-l-ar nenea, te-au lovit ăștia prea rău la cap? Mă, n-auzi? Du-te, mă neică, d-acilea că poate ai treabă și noi te reținem! ![]()
![]()
Ăsta nimic. Așa că i-a făcut altă ofertă. Să preia comanda unui corp de armată și să plece să cucerească un alt trib, că v-am zis că ăsta era sportul național la ei. Tlahuicole a acceptat, dar numai în speranța că moare în luptă. N-a făcut-o, ba i-a mai nenorocit și pe alții, că a venit cu mii de prizonieri numai buni de eviscerat. Moctezuma i-a făcut atunci o ultimă ofertă, să devină nobil aztec cu patalama la mână, cu certificat, cu drept de poligamie, de desfrâu, tot ce trebuie la casa omului gospodar. Nimic. Ăsta o ținea langa că el trebuie să moară erou.![]()
![]()
Ceea ce Moctezuma, sictirit să mai discute cu nebunul, i-a oferit până la urmă. Dacă sunteți curioși cum a murit, revedeți postarea de săptămâna trecută, cu sacrificiile la azteci, cu jupuitul și restul. În fine. L-au legat de o piatră, i-au dat o sabie de lemn împodobită cu pene, apoi au trimis cei mai tari războinici să se bată cu el. Numai că, Tlahuicole era în elementul lui. A doborât unul, doi, trei, opt, zece, douăzeci, că nu se mai oprea. ![]()
![]()
Opt mortăciuni zăceau pe lângă el, plus vreo 20 de răniți, că îl și întrebau ăia pe Moctezuma: Șefu`, sunteți sigur că ăsta a zis că vrea să moară? Nu vă supărați, dar poate n-ați auzit bine și, de fapt, ăsta nu știa cum să ne căsăpească și ne-a luat pe toți la rând. Încă juma de oră și rămânem dracu în curul gol. Ne râd și păsările paradisului din pădure, șefu`. Parcă suntem ultimele mazete. Dunărea Călărași scrie pe noi.![]()
![]()
În fine, ca iar am lungit-o, l-au doborât ăia până la urmă, l-au jupuit, i-au purtat pielea, tot tacâmul, și au răsuflat și aztecii ușurați. Dar neamul lui? Că și ăsta e important. Păi, neamul lui s-a dat ramburs cu spaniolii, și aliat cu ei a rămas 300 de ani, numai să nu reînvie aztecii. Așa boală aveau pe ei. Iar Tlahuicole tocmai devenise simbolul anti-aztecismului și al rezistenței. Ete de-aia i-au făcut statuie, și ete d-aia mai există neamul lui Tlaxcala și azi. ![]()
![]()
Gata, asta a fost, nu mai suspinați că a trecut. Eu vă pun și poză cu statuia lui Tlahuicole, dar și ce poze mi-a făcut AI-ul, că m-am chinuit să duc lămurire cu el zile întregi. Ce i-a ieșit, vedeți și voi. Numai azteci nu sunt ăia, dar fiți înțelegători cu robotul, că și-a dat săracul toată silința. Ca și mine de altfel, cu povestea asta.![]()
![]()
#MicaDoză #CulturăGenerală #Tlahuicole #mexic #aztec #Tlaxcala #sacrificiu #erou #statuie #comandant #războinic
De pe Facebook adunate