Mica Doza de Facebook

Mica Doza de Facebook

Cover for Mica Doza
12,945
Mica Doza

Mica Doza

Pagină de curiozități din știință, călătorii, gastronomie și câte în lună și în stele.

4 days ago

Am aflat cu stupoare că aseară s-a stins din viață poetul Ioan Es. Pop. La numai 65 de ani. Un om pe care l-am apreciat nespus și care m-a sprijinit enorm în anii mei de început în ale jurnalismului. Ne-am cunoscut acum aproape 20 de ani și am colaborat în același proiect de presă. De atunci, pot spune că a rămas cel mai bun editor pe care l-am cunoscut vreodată. De aia am și apelat la el ca să mă sprijine cu editarea volumului pe care îl publicam în anul 2014.Aveam emoții teribile atunci când i-am trimis manuscrisul. Știam că la el va fi proba examenului final. Am numărat zilele pe degete, gândindu-mă că, în fiecare moment, Ioan ar putea să fie cu ochii pe paginile mele. Încercam tot timpul să îmi imaginez oare ce gândește în momentele alea. Ne-am întâlnit apoi, după câteva săptămâni, la un eveniment. O lansare de carte. Mă chemase ca să discutăm. Iar acolo, m-a luat deoparte și mi-a spus că a văzut ceva la textul meu, ceva ce l-a impresionat, cu atât mai mult cu cât era vorba de un volum de popularizare a științei. A văzut și a simțit emoție. Ceva ce nu am uitat niciodată.Ulterior, am continuat colaborarea, deși pentru o perioadă scurtă de timp, la un alt proiect care viza o revistă de popularizare a științei. Ne întâlneam ocazional. Fie la editura la care lucra, fie la o bere, de fiecare dată schimbând impresii despre ceea ce îmi spusese și despre lucrul care mi-a rămas întipărit pe scoarța cerebrală... emoția în știință. Apoi, întâlnirile noastre s-au rărit. Am mers pe drumuri separate. Dar l-am simțit mereu, prin ceea mi-a spus atunci, aproape. Așa e și acum, când aflu că s-a stins brusc și când, ca în momentul în care l-am cunoscut, parcă nu îmi mai găsesc cuvintele. ... See MoreSee Less
View on Facebook

6 days ago

Gata, v-ați trezit din beție după victoria cu Ucraina? Lasă că vă trece repede bucuria, că intrăm în gura lupului cât de curând. Atunci vedem cum stăm. Dar, ca să vă dregeți și să vă meargă bine, uite că venim noi cu o rețetă de expresie, de-o să dați cu basca după câini. Oricum, nu am mai dat de multă vreme niște rețete, iar cum aseară n-aveam niciun chef să fac cine știe ce de mâncare, dar îmi chiorăiau mațele și n-aveam ce, zic ia să fac ceva elegant, la botul calului. Respectiv, o salată orientală ca la mama ei.Și cum stăteam așa și mâncam cu gândul la voi, în sensul că îmi părea rău că nu aveam cum să vă fac părtași la minunăția asta culinară (sanchi, mă bucuram că nu trebuie să o împart cu nimeni), zic că nu se face să vă las fără niște informații vitale. Respectiv, azi vom vorbi despre salată, cu accentul pe salata orientală.Salata, dragi tovarăși, a apărut din cele mai vechi timpuri, mai ales când omul dădea chix la vânătoare și era nevoit să iasă la păscut. Ce frunze, ce brusturi, ce rădăcini băga el acolo, putem afla din studiile de specialitate făcute de arheologi și specialiști în studii interdisciplinare, dar n-are rost să ne complicăm cu ele acum. Cert este că, odată cu grecii și romanii, apare nu doar salata adevărată, similară cu cea de azi, ci și termenul. Herba salata îi ziceau romanii, adicătelea iarbă sărată, de unde nici nu vrem să ne gândim aici în redacție ce poftă vi se face. Iarbă cu sare, yummiiii!!! În fine, francezii au creat termenul salade, care la noi a devenit salată. Booon.Salatele create de romani, recte ierburi aromatice, fructe și legume stropșite din belug cu saramură (apă+sare), sau cu ulei sărat de măsline plus niște oțet, au rămas literă de lege până în timpul Renașterii, atunci când se schimbă șmecheria. Francezii au început să pună accent pe salate, să le introducă tot felul de chestii noi (gen brânză, ouă, carne șamd), fază la care au început să fie copiați peste tot. Cam tot pe atunci, Cristofor Columb a descoperit America, iar cu acest prilej au apărut legume și fructe noi, numai bine de pus la salată.Așa ajungem la salata orientală, care naiba știe de ce se numește așa, din moment ce cartoful a apărut întâi în Spania, apoi s-a extins în toată Europa. Până a ajuns și în Orient, hă hăăă, să fiți voi sănătoși. Spre exemplu, primii cartofi au fost cultivați în Anatolia după 1870. Pe atunci, europenii erau deja sătui de ei ca de bătaie. Ce ne interesa pe noi este că, la 1756, regele Frederic ce Mare al Prusiei a dat un ordin faimos (ordinul cartofului), care îi obliga pe prostovanii de acolo să planteze și cartofi, că ei nu voiau. De aia prostovani. Tot de aia i s-a și spus lui Frederic „regele cartof”. În fine. Cert este că prin nordul Europei, pe la vremea aia, apare și salata de cartofi, zisă și Kartoffelsalat. Inițial, se făcea cam cum știm noi salata așa zis orientală. Ulterior, germanii au băgat și maioneză în ea, ceea ce le-a ieșit o chestie mai aproape de salata de boeuf, inventată la ruși. Oricum, ideea a prins. Și, cu maioneză sau fără, salata de cartofi a cucerit rapid estul Europei, ulterior toată planeta, ca o mâncare simplă, gustoasă, de efect, care mai poți să și introduci în ea tot ce te taie capul, că tot bună e. Uite, ia băgați voi acolo niște hamsii sărate. Să vedeți minunăție. Austriecii, mai civilizați, nu au stricat salata cu maioneză. Dar nici altceva nu i-au pus. Ei fierb cartofii, îi taie felii, îi ung cu ulei de măsline, aruncă la mișto un praf de sare și unul de piper, și aia e tot. Mă rog, asta e o garnitură super dacă ai și o formă de animal mort în farfurie, de preferat un șnițel vienez, dacă tot vorbeam de austrieci. La noi, a rămas varianta mai simplă, sovietică. Cartofi fierți, măsline, ceapă, murături, ou fiert, ulei, sare, piper și zeamă de limbă. Înainte de sovietici, spre exemplu, salata orientală românească arăta cu totul altfel. Constantin Bacalbașa spunea, asta pe la 1935, cum că la salata orientală, pe lângă ce am enumerat deja, se mai punea și fasole verde fiartă, ardei gras, roșii tocate, plus niscai sardeluțe. Clar altă rețetă. Acum,normal, voi puteți pune în salata asta tot ce vă vine pe chelie. Merge și niște șunculiță afumată (total de acord, ba chiar încurajăm energic astfel de inițiative), unii pun și morcovi fierți (să fie la ei), mazăre, porumb, păstârnac, ba chiar și mere. Cum scriam mai sus, oricum o dai, tot bună iese. Ia faceți și voi, iar pe urmă să nu ne ziceți nouă MicaDoză dacă nu or să se bată turcii la gura voastră!#MicaDoză #CulturăGenerală #Salatăorientală #Germania #MAIONEZĂ #salatăboeuf #cartof #măsline #rețetă #istorie #Salată #roma #șnițelvienez #europa #columb #orient ... See MoreSee Less
View on Facebook

7 days ago

De ce mănâncă românii atât de multă pâine? Ete o întrebare pe care o auzi peste tot. Cică așa ni s-a dus buhul, că toată planeta ne știe de mâncători de pâine. Neah. Nu e așa. Stați frumos, nu vă agitați. Nu mâncăm noi atâta pâine, câtă bătaie luăm la fotbal. Deci poate ar trebui să facem o comisie, ceva, care să revizuiască imaginea noastră și să spună adevărul pe plan internațional. De fapt, știți ce? Nici nu e nevoie de comisie. Că nu ne știe nimeni de mâncători de pâine, decât noi între noi.Naiba știe de unde a plecat mitul, dar la ce am citit și eu online, te ia groaza. Cică noi am luat pâinea de la romani, care au făcut turtele. Așa a ajuns pâinea la nordul Dunării, de parcă neoliticii ăia la noi când cultivau alac și ce alte soiuri de grâu primitiv aveau ei, făceau numai cozonaci, cremșnit și gogoși. Ai naibii înapoiați, o lipie n-au fost și ei în stare să facă. Cât despre romani, mai spuneam eu ce am luat de la ei, dar sunt doamne și domnișoare pe aici, așa că mă apțiu. Hai să nu exagerăm cu pâinea!Plăcinta da, o fi venit pe filieră greco-romană. Personal, eu înclin spre filiera bizantină, dar nici nu măncâm plăcinte zilnic, ca să merite subiectul. Gogoși, da! Aici suntem fani, iar conducătorii noștri ni le servesc periodic, în timp ce noi stăm ca suricatele, doar doar o mai pica vreuna. Ar mai fi mămăliga. Ne-a zis-o și marele Hristo Stoicikov, într-un neegalat stil poetic bulgăresc: Mămăliciki, go home, f...k off! Numai că nici aici nu suntem primii. Primii mămăligari ai planetei sunt italienii. Iar dacă te plimbi prin nordul Italiei, ai toate șansele să te convingi. Doar înghețată nu mănâncă ăia cu mămăligă, deși poate mi-a scăpat mie.Revenind la pâine, ia gândiți-vă puțin. Câtă pâine mânca țăranul român, zilnic, pe cap de vită furajată? Asta așa, ca să conteze la contorizarea globală. Păi se compara consumul lui cu ăla al francezului? Sau al italianului? Nici nu mai zic de al turcului. De fapt, hai să vă explic în date și statistici. Pe primul loc în lume se află turcii. Undeva la fro 200 de kile de pâine anual per cap de vită. Pe locul doi sârbii, cu 135, urmați de bulgari (nu scapi nicăieri de ăștia) cu 131,1 kilograme. Pe urmă vin ucrainenii cu 88 de kg, argentinienii cu 72, portughezii și polonezii cu 70 și tot așa. Noi, cică am fi undeva pe 82 de kile. Deci, nici măcar medalia de bronz nu avem. Și vorbim de anul 2023. Treaba cu pâinea e relativ nouă în est. Nu că nu era pâine, ci pentru că lumea nu și-o permitea. Cum spuneam, francezii au făcut o revoluție plecând de la pâine. Italienii, cu ciabatta, focaccia, bruschete și ce mai fac ei pe acolo, te rupeau cu bătaia daca le stricai tradiția ancestrală. La noi, la ruși, la bulgari și la restul băștinoșilor, pâinea a intrat în alimentația generală după al doilea mare război. Atunci a luat grâul locul porumbului. Practic, cu comuniștii a venit pâinea la toată lumea. Și așa a devenit ea simbolul săracului. Nu doar la noi, repet, la toți săracii din est. N-aveai ce băga la ghiozdan, băgai pâine cu orice aveai la îndemână, beai multă apă, se umfla acolo în burtă, trai neneacă!Hai, că ați fost și voi studenți, știți cum era.Mai nasol a fost din 1982 până în 1989. Atunci au apărut cartelele. Juma` de pâine pe zi. Dar compensai cu creveți vietnamezi, care nu văzuseră în viața lor vreo vietate marină în ei, conserve de pește, mazăre și... normal, mămăligă. După 90, alt booom. Pâinea turcească, din aia cu aditivi. Chimie pe pâine. Unii au devenit milionari cu afaceri din astea. După aproape un deceniu de cartele, am scăpat și noi ca vaca în lucernă. Dar uite că a început să scadă consumul din nou, ca orice modă care vine și trece. Nu face nimic, nu disperați, că vine aia de greieri și va fi iar nebunie. În fine, cam asta a fost cu pâinea la români. Sper că v-am lămurit.#MicaDoză #CulturăGenerală #pâine #România #mămăligă #Turcia #Rusia #bulgaria #simbol #sărăcie #cartelă #Comunism #plăcintă #ciabatta ... See MoreSee Less
View on Facebook

1 week ago

Ce știm noi despre faimosul baron Munchausen? Că este un personaj fictiv, creat de scriitorul german și, puțini știu, naturalistul, Rudolf Erich Raspe. Asta pe la 1785. Well, boys and girls, am două vești bune și una proastă pentru voi. Vestea proastă (mereu se începe cu aia proastă) este că ați știut greșit. Vestea bună este că marketingăi i-a ieșit o prăjitură cu vișine, ceva de expresie. Mulțumim, să o aplaudăm toți, poate mai face. A doua veste bună este că Ungaria și Albania au luat deja bătaie la Europene, deci nu o să fim noi singurele broaște de acolo. Putem spune chiar că principala noastră misiune a fost deja îndeplinită, adică să ia Ungaria bătaie prima. Dar, cum spațiul și timpul sunt limitate, ne vom ocupa doar de prima problemă, aia cu baronul.După cum v-ați dat deja seama, baronul în cauză a fost un personaj real. Unul care, fapt puțin știut, a trăit în Rusia partea cea mai importantă a vieții sale. De altfel, romanul s-a și numit inițial „Povestirile Baronului Munchausen despre călătoriile și campaniile sale uimitoare din Rusia”. Ta daaa!Pe individ îl chema Carl Friedrich Hieronymus von Munchausen, și s-a născut în Germania, la Bodenwerder, în 1720. Ca mai orice tânăr aristocrat a ales cariera armelor, iar la vârsta de 18 ani ajungea în Rusia alături de ducele de Brunswick, Anton Ulrich, care se căsătorea cu Anna Leopoldovna, mare ducesă și strănepoată a țarului Petru cel Mare. O partidă bună, cu spațiu locativ, slujbă bănoasă, gene princiare și tot ce trebuie la casa omului gospodar. În ce îl privește pe Von Munchausen, tipul a strălucit în cariera armelor, a participat la războiul ruso-turc din 1735-1739, era cuirasier, iar pentru faptele lui de arme chiar a primit comanda unei companii de elită. Tipul era așa bine văzut încât i s-a dat pe mână o sarcină extrem de importantă. Să se ducă la Riga și retur Sankt Petersburg, ca să fie gardă de corp a numitei Sophia Augusta Frederica Anhalt-Zerbst, viitoarea soție a Marelui Duce Karl Peter Ulrich von Schleswig-Holstein-Gottorf, personaje pe care le știți mai bine după numele ulterioare, recte țarina Ecaterina a II-a și țarul Petru al III-lea. Cu ocazia asta, Von Munchausen și-a găsit și el o duduie cu care s-a însurat, o letonă pe nume Jacobina von Dunten.Ei, vă dați seama că nu vorbim de oricine. Dar, știți cum se întâmplă, uneori ți se mai și urăște cu binele. Că o fi fost de la nevastă, că nu o fi fost, dar e cert că Von Munchausen a fugit din Rusia șase ani mai târziu, lăsând în urmă doar o scrisoare de demisie din armată. Demisie care nu a fost niciodată acceptată, deci tipul a fost considerat dezertor. Prinde orbul, scoate-i ochii! Mai găsește-l tu pe ăsta prin Germania.Ei, ideea este că lui Von Munchausen îi cam plăcea să tragă la măsea, obicei pe care nu știm dacă l-a deprins de la ruși sau, pur și simplu, venea pe cale genetică. Cert este că adora să povestească pățanii din Rusia, multe dintre ele prin cârciumi, la balurile pe care le organiza pe domeniul lui sau la pavilionul de vânătoare, proprietate personală, așa cum faceți și voi în timpul liber. Cu ocazia asta mai și înflorea, dar grav de tot, fapt care făcea deliciul publicului. Public din care făcea parte și Erich Raspe. Și uite cum s-a născut personajul. Ză end!#MicaDoză #CulturăGenerală #baronulmunchausen #erichraspe #Rusia #petruiii #ecaterinaii #cuirasier #război #minciună #literatură #dezertor #riga #sanktpetersburg ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Am pomenit ieri de heraldică, drapeluri și capete de mauri care apar pe steaguri. Sardinia și Corsica le au pe cele mai faimoase dar, după cum v-am spus, nu sunt singurele. E plină Europa Occidentală de capete din astea, că pe acolo erau rute de cruciați. Aia e. Daaar, ca să nu fiți triști, să știți că și la noi a existat un însemn din ăsta heraldic. Nu cu mauri, ci cu turci. Unde? În Transilvania a fost acordat. Cui? Ați auzit de Jamestown, prima colonie engleză din America de Nord? Dar de Pocahontas ați auzit? Ei, atunci ați auzit și de căpitanul John Smith, tipul de care se leagă ambele povești. Ce poate nu știați este că Smith a fost mercenar prin Transilvania și Valahia înainte de a pleca în America. Cam pe la vremea lui Mihai Viteazul și a lui Radu Șerban. Cum a ajuns el să capete titlu nobiliar la noi, recte însemne heraldice, dar și ce alte pățanii a mai trăit pe aici, vă las să citiți într-un articol pe care l-am scris acum vreo 3 ani. Nu mai reiau aici povestea din două motive. Primul, nu am niciun chef să spun aceeași poveste de două ori. Al doilea, pe noi ne-a inundat aseară de la furtuna aia faimoasă, așa că am scos apă cu găleata din balcon și luminator până pe la trei dimineața. Ca la vreo două remorci de apă. Deci, s-avem pardon, acum fiind trecut de trei, mă înțelegeți și pe mine. Dar vă las linkul aici ( shorturl.at/zmdML ). Deci, enjoy, și să auzim impresii. #MicaDoză #CulturăGenerală #heraldică #transilvania #JohnSmith #MihaiViteazul #radușerban #Pocahontas #maur #turc ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Dacă ați adus vorba de steaguri, trebuie să o spunem, nicio regiune din lumea asta nu are un steag ca al Sardiniei. Dur de tot. Păi, excepție făcând steagul defunctului regat al Beninului, steag pe care apare un tip care îl decapitează pe altul, Sardinia are patru capete. Capete de mauri, nu oricum. De aia îi și zice steagul celor patru mauri. Iar o perioadă au fost și legați la ochi. Ce vreți mai dur de atât, decât să defilezi cu simbolul unor indivizi decapitați? Partea și mai interesantă este că nimeni nu poate să spună clar de unde au apărut capetele astea și ce simbolizează ele. Atât de vechi este drapelul, că s-a pierdut și semnificația. Iar dacă te apuci să îi cauți originile, descoperi că te vei plimba prin toată Europa, mai ceva ca în filmele cu detectivi internaționali. Ia să vedeți!Istoricii au stabilit că imaginea datează de pe la 1281. De fapt, nici măcar nu era un drapel, ci un simbol heraldic, care apare în anul respectiv prin nordul Spaniei, în Aragon. Acolo se văd prima dată patru capete de regi mauri, de fiecare parte a crucii Sf. Gheorghe, simbol pe care îl purtau toți cruciații. Deci, duri până la capăt, dacă ăia din Sardinia își permit să defileze și azi cu însemne de pe vremea măcelurilor religioase. Ei, crucea aia cu patru capete de regi mauri se mai numește și Crucea Alcoraz, și a fost creată pentru a comemora bătălia de la Alcoraz, din 1096, în care aragonezii au înfrânt într-o bătălie cu maurii, decapitând patru căpetenii. Ei, cum ar fi să venim și noi acum cu un drapel nou, pe care să punem doi dinți și-o toporișcă? Nimic altceva. Trimitere direct la Sinan Pașa, ce basca mă-sii? Să vedem dacă mai are cineva curaj să se ia de mușchii noștri. Păi, nu?Dar, ca să nu deviem, vă întrebați poate ce legătură are Aragonul cu Sardinia. Unul e în hăis, alta în cea. Păi are. Are că, la 1326, s-a înființat regatul Sardiniei. Care regat era parte a Coroanei de Aragon. Ați prins-o? Așa ar fi ajuns simbolul cu căpățânile în Sardinia, unde le-a plăcut ălora ceva de groază, că îl puneau și pe chiloți. Peste tot, numai simbolul celor patru capete vedeai, de zici că o luaseră toți razna. Pe la 1800 cap, se schimbă steagul și capetele apar legate la ochi. De ce? Naiba știe. Ori a greșit slujbașul care trebuia să deseneze noul steag, ori au vrut ăia să exprime ceva dar au fost prea profunzi și nu s-a prins nimeni, una din două sigur trebuie să fie. Versiunea actuală, în care legăturile de la ochi au devenit bandane, vine de la 1999, că le sărea lumea în cap autorităților din Sardinia. Ei, asta a fost varianta 1. Varianta 2 zice că nu e nicio treabă cu regi mauri uciși în bătălie. Neah! Vrăjeli! Realitatea ar fi că acolo e vorba de un singur personaj, respectiv Sf. Mauriciu Egipteanul. Sau, mă rog, ce a mai rămas din el după ce a fost ucis din ordinul împăratului roman Maximian, pe la secolul al III-lea. Ideea este că Sf. Mauriciu, pe când nu era încă sfânt, activa în legiunea tebană din Egipt. Acolo s-a și creștinat. Ulterior, legiunea a fost mutată prin Elveția pe azi, că nu mai știu ce răscoală era prin zonă. Legionarii respectivi au refuzat să ucidă creștini, fază la care au fost uciși ei. În fine, asta e legenda. Ideea este că Sf. Mauriciu a devenit unul dintre cei mai tari sfinți creștini din Evul Mediu.Cultul lui a prins așa tare, că sute de orașe din Franța, Germania și mai știu eu ce alte țări îl au ca patron. Unde mai pui că și cruciații îi purtau chipul pe stindardele de luptă. Ideea era că, și dacă și-o furau de la musulmani, cruciații le dădeau peste nas adversarilor, arătându-le că Africa și Orientul fuseseră creștine cu mult înaintea Islamului. Unde mai pui că Mauriciu fusese și soldat. Scurt și la obiect, este? Pe filiera asta, capul Sf. Mauriciu a devenit inclusiv simbolul luptei germane împotriva păgânilor slavi. Eeei, și uite așa, din Elveția ajungem în Estonia, acolo unde, pe la 1343, lua naștere Frăția Capetelor Negre. Asta apăruse ca o organizație militară care să apere Tallin-ul (Reval, cum îi zicea pe atunci), și mai avea și o grămadă de șuste pe parte economică. Ce ne interesa pe noi este stindardul frăției. Recte, capul Sf. Mauriciu care apare pe el. Dom`ne, dacă te uiți bine, juri că e ăla de pe drapelul din Sardinia. Dar, cum ziceam, poți să bagi mâna în foc că e legătură?Varianta 3 zice că primele două ipoteze sunt false, normal, iar capetele alea apar acolo pentru că ăia din Sardinia le-au tăiat personal în luptele cu sarazinii, când voiau ăștia să cucerească Sardinia. Alte variante spun că ar fi vorba de capul Sf. Victor din Marsilia, tot negru și el, și tot cu bandană. Oricum, e alambicată rău de tot. Mă rog, ar mai fi o variantă. Dacă vă uitați pe steagul Corsicii, aflată la o aruncătură de băț, veți vedea că ăia au un singur cap de negru pe el. A fost adoptat cam pe la vremea lui Napoleon, și cică ar fi vorba de un lider maur decapitat de un tânăr care voia să își scape iubita din sclavie. În fine, treaba lor. Dar, dacă trecem peste partea anacronică, nu poți să nu te gândești că, poate, ăștia din Sardinia au vrut doar să fie mai cu moț. De ce un cap, ca la vecini, când poți să pui patru? Mă rog, puteai să pui și o stivă, ca pe vremea lui Timur Lenk, dar îți săreau toate organizațiile păcii în cap, și dădeai în altele. Mai bine așa! Păi, nu?#MicaDoză #CulturăGenerală #sardinia #corsica #aragon #Reconquista #sfântulmauriciu #cruciat #simbol #maur #decapitare #maximian #estonia #tallin #cap #sfânt ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Dom`ne, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Știți cum se zice. Vrei și tu să arăți planetei ce tare ești pe persoană fizică sau juridică, vrei să faci un stat serios, de să leșine toți vecinii de admirație, iar în sensul ăsta îți tragi și tu un steag personal cu care să impresionezi toate gagicile. Îți storci creierii, îți scremi mintea, să pui în steagul ăla cele mai înălțătoare simboluri, să stârnești șuvoaie nestăvilite de lacrimi și admirație. Iar la final, când tragi linie, te întrebi de ce spanac se crăcănează tot mapamondul de râs. Pe urmă te uiți la steag și te pălește realitatea. Ce să o mai dregi? A zburat puiul cu ața și ți s-a dus buhul. Ei, uite un caz din ăsta relatăm noi, dacă tot ne-am apucat de steaguri.Pe la 1919, se face că rușii erau în plin război civil, albii cu roșii. Haos mare! Motiv pentru care, niște băieți din Caucaz s-au gândit că e numai bine de făcut o țară personală, altceva mai bun neavând de făcut în acel moment. Așa a apărut pe firmamentul geopolitic Emiratul Nord Caucazian, cu capitala într-un sătuc pe nume Vedeno, că aia era cam tot ce putuseră ei să atingă mai înalt din punct de vedere arhitectonic. Puteau la fel de bine să pună capitala și într-o poiană, pe malul vreunui pârâiaș, în vreo hârtoapă, că tot dracul ăla era.Cu ocazia amintită, l-au numit pe unul Uzun Hadji pe post de, mare atenție, „Majestatea sa Șeicul, Imamul și Emirul Emiratului Caucazului de Nord”. Tipul era un fel de primar acolo, de unde, dacă ne uităm și la primarii noștri sătești, comunali sau chiar de mai sus, putem deduce lesne cum li se scoală lor ideea în cap că sunt cei mai mari și cei mai tari de pe planetă, că pot face tot ce îi taie capul, atâta vreme cât nu îi freacă nimeni la melodie. În cazul de față, Hadji tocmai se intitulase un fel de Amiral-Mareșal-Patriarh-Supererou-Contabil, iar tot ce îi mai lipsea era un steag.Prin urmare, a chemat el cei mai școliți oameni din sat, adică niște moși care văzuseră prin tinerețile lor un învățător care străbătuse zona și, împreună, au stabilit să rupă mapamondul cu ideea lor. O semilună + trei stele, simbolurile clasice ale Islamului, plus culoarea verde, culoarea Paradisului. Rupere! Așa inspirație n-ați mai văzut în viața voastră. Recunoașteți! Problema este cum au așezat ei toate alea pe drapel. Că o fi fost intenționat, că nu i-a dus capul, naiba știe, dar le-a ieșit o față zâmbitoare de mai mare dragul. Cât de oropsit ai fi, tot te umflă râsul. Uite că, oficial, simbolul ăla smiley a apărut în SUA în 1963. Țeapă, a apărut în Caucaz în 1919. Ideea este că Șeicul Emir Imam Hadji, teoretic, a gândit-o bine într-o primă fază, mai ales când și-a dat seama că nu îi poate bate pe rușii albi care deja erau acolo. Moment la care a declarat oficial că Emiratul lui devine supus al Imperiului Otoman. Practic, a fost o idee teribil de proastă, având în vedere dragostea seculară dintre ruși și turci. Pe urmă, El Lider Maximo a dat-o și mai rău cu basca în fasole, atunci când și-a dat seama că singurii care îi pot oferi bunurile și banii necesari noului stat sunt rușii roșii, recte bolșevicii. Biiig mistake, dar nu trebuie să vă spunem vouă asta, că știți ce înseamnă. Nici nu mai adăugăm că Armata Roșie poate fi caracterizată de multe lucruri, mai puțin de simțul umorului.Bolșevicii au venit, au văzut și nu au mai plecat. Clasic. Ba au și desființat Emiratul cu tot cu panarama aia de steag, după nici șase luni de la inaugurare. Mă rog, i-au păcălit pe ăia că le fac regiune autonomă, fază care nu a durat decât vreo trei ani, până s-au mai pus bolșevicii pe picioare. La final, urmele Emiratului s-au pierdut prin colbul colhozurilor Daghestanului. Dar, na, uite că au rămas în istorie cu un steag ca nici un altul pe planetă. Și, la urma urmei, măcar se pot mândri că au avut singurul Emirat vesel din lumea asta.#MicaDoză #CulturăGenerală #steag #drapel #smiley #daghestan #emirat #caucaz #șeic #emir #imam #mapamond #Rusia #UniuneaSovietică #simbol #ImperiulOtoman ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Dacă aveți distracții și curiozități din astea de tocilari (gen „distracție cu steaguri”, de la serialul „Big Bang Theory” citire), numai bine, că asta vă propunem și noi azi. Spre exemplu, astăzi aducem în discuție cel mai vechi simbol ever care apare pe un steag. Culmea, nu apare pe unul, ci pe o droaie, și niciunul din steagurile astea nu este al vreunei țări. E vorba de regiuni sau orașe. Suuuper interesant, de nici nu o să vă mai gândiți la altceva azi. Ia să vedem.Simbolul se numește triskelion (sau triskeles = cu trei picioare, din greaca veche) și, dacă vă uitați cu atenție pe steagul Siciliei (ăla galben cu roșu), îl găsiți acolo sub forma unui cap de meduză cu trei picioare în jurul lui. Dap, Sicilia are pe steagul ei zonal un triskelion. Ce poate nu știați voi este că, atunci când grecii au ajuns prima dată în Sicilia, acum vreo 2.800 de ani, nu i-au zis insulei Sicilia. Neah! I-au zis Trinacria.Asta vine de la faptul că au dat și ei ocol, ca orice om normal, să vadă unde e mai bine să se așeze. Nu se propteau ca Ieremia cu oiștea triremei fix unde vedeau primul mal. Așa au observat grecii ăia că insula are trei colțuri. De acolo Trinacria. Numele de Sicilia a venit destul de repede de la un trib de băștinoși, unii care aveau lot acolo, pe care grecii i-au numit sikeloi (siculi la romani). Buuun, să mergem acum la simbol, să vedem ce treabă are cu Sicilia.Simbolul ăla cu trei crăcișori are niște origini de leșini. Pe la aproape 7.000 de ani. Cele mai vechi apar în în Malta, și nu e vorba de picioruțe, ci de spirale. Nu știm ce a vrut să spună autorul neolitic în opera sa, dar e clar că simbolul a prins ceva de speriat. Zici că era contagios. Îl găsești peste tot, din Europa și până în Asia. Celții, în special, erau mari fani dar, stați fără grijă, că și micenienii, și fenicienii, și toată lumea bună îl folosea. Așa rapid a prins că, la scurtă vreme după apariția din Malta, îl găsești până prin Irlanda. Ca dovadă că habar n-aveți voi cât umblau ăia la vremea respectivă. Partea proastă este că, așa cum subliniam, nimeni n-are habar ce a vrut autorul neolitic să spună cu asta. De aia, fiecare a intrepretat și folosit simbolul cum l-a tăiat capul, în funcție de zonă, de perioadă sau de inspirație. Spre exemplu, poate simboliza perpetua mișcare. Poate simboliza viața-moartea-renașterea, spiritul-mintea-corpul, trecut-prezent-viitor, mama-tata-copilul, raiul-purgatoriul-iadul (deși asta cu purgatoriul, vă dați seama, numai neolitică nu este). Și astea sunt doar câteva interpetări.Ce vrem noi să subliniem azi este că simbolul ăla cu trei picioare apare la sicilieni la scurtă vreme după venirea grecilor, deci știm cum a ajuns acolo. Ulterior, pe la secolul IV î.Hr., tiranul Agatocles al Siracuzei a pus simbolul pe monedele locale. De ce? Pentru că așa i-a venit lui în acel moment, nu ne privește pe noi. Ce ne privește este că, la 1282, în Sicilia are loc o revoltă împotriva conducătorilor angevini, zis și plantageneți, fază la care băieții ăia locali și-au dat seama că le trebuie și lor un steag mai acătări, dacă tot vor să fie luați în serios. Așa a apărut triskelionul pe drapelul lor de luptă, altă idee mai bună nefiind disponibilă în acel moment.Acum, steagul modern al Siciliei a fost adoptat în anul 2.000. Triskelionul nu, că ăla tot apare pe variante diferite de steag sicilian din 1848 încoace. Ce simbolizează el în versiunea asta? Cele trei colțuri ale Siciliei (Peloro, Passero și Lilibeo). Meduza simbolizează norocul, iar spicele de grâu simbolizează abundența. Vrăjeli din astea patriotice, ca la orice alt steag. Ah, culorile galben și roșu vin de la Palermo și Corleone, așezările din care a pornit revolta din 1282. Ca să știți. În concluzie, Sicilia are un steag foarte fain, jos pălăria!Dar ce ziceți dacă aflați că același simbol se află și pe drapelele din Isle of Man, Buriatia și Ingușeția? Nu mai spunem că apare pe drapele ale câtorva zeci de orașe din Rusia, Ucraina, Olanda, Polonia, Coreea de Sud șamd. Deci e mai răspândit decât ați crede voi. Culmea e că, aproape de fiecare dată, simbolizează altceva. Dar, despre ce crede fiecare că reprezintă simbolul ăsta mai citiți și voi, că nu ne-ați câștigat la belciuge. Aia zic.#MicaDoză #CulturăGenerală #steag #drapel #sicilia #isleofman #TRISKELION #trikeles #colonoa #trinacria #etimologie #simbol #neolitic #celt #meduza ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Poate ați auzit, poate nu, de faimosul testament al lui Petru cel Mare al Rusiei. Domnule, răvășitor! Nu doar că omul i-a luat de barbă pe ruși și i-a catapultat din Evul Mediu Întunecat direct pe calea spre modernitate. Acolo unde, cu mici zvâcniri, au și rămas până la revoluția bolșevică. Ideea este că le-a lăsat cu limbă de moarte ce să facă pentru a domina lumea, după ce el nu va mai fi. Ca un tătic care își pregătește copiii pentru viața reală. Pragmatic, cinic chiar, pas cu pas.Testamentul ăla nu e vreo mare operă literară. Dar uite că a fost publicat în mai toate limbile pământului, iar mai toți liderii ruși cică l-ar fi urmat ca pe Sfânta Scriptură. De fapt, testamentul nu are decât vreo 14 paragrafe, că nici Petru cel Mare nu era vreun Balzac. Și începe testamentul ăla de te scapi pe tine de frică. Cică, punctul 1, rușii trebuie ținuți tot timpul în stare de război. Ca să fie căliți, antrenați, veterani cum s-ar zice, în caz de ceva. Nu în ultimul rând, să le prindă toți de frică. Apoi, punctul 2 și următoarele, să divizeze Polonia, să atace Suedia și să avanseze la nord pe cât se poate. La fel și în sud. Bătaie cu turcii, cu tătarii, cu toată lumea, ca să ajungă la Marea Neagră, la Golful Persic, la Constantinopol și până în India.Mai zicea testamentul că Rusia trebuie să bage zânzanie în țările vestice, aka Franța și Austria, dar să păstreze relații bune cu Anglia, că ăia erau tari pe apă iar comerțul era profitabil pentru ambele părți. Asta până ajungeau rușii în India și la Constantinopol. Pe urmă, ales bules și cu englezii. Un dos de palmă rusească și ăia erau, urâții dracului fonfăiți care beau ceai zi lumină și fac numai tâmpenii. Pe urmă, Rusia trebuia să devină apărătoarea ortodoxiei, să se încuscrească cu germanii pe linie regală, să fure informații științifice din toată lumea, dar să nu dea nimic înapoi. Pe total, Rusia avea să cucerească Europa și Asia dacă urma toate punctele din testament.Avem însă o miiică problemă cu testamentul ăsta. Cum să vă explic eu vouă, dar Petru cel Mare nu a scris în viața lui niciun testament. Nu se gândea că avea să moară la numai 52 de ani, așa că nu a lăsat nimic pe partea asta. În ciuda faptului că și azi este citat, testamentul este un fals obosit, creat pe la final de secol al XVIII-lea, la fro 70 de ani după ce murise Petru. A fost dovedit ca un fals încă din 1877. Și totuși, cum spuneam, el încă e folosit ca manifest anti-rusesc.Testamentul cu pricina a apărut pe la 1797, fiiix când începuse Napoleon să se gândească serios să le dea mortala rușilor. Curios, chiar în Franța a și apărut testamentul. Oficial, l-a adus un ofițer polonez, mare fan Napoleon, mare anti-rus, care l-a prezentat la Paris. Ah, Michal Sokolnicki îl chema pe tip. „Privire de ansamblu asupra Rusiei” se intitula documentul, nicidecum „Testamentul tătucului Petru”. Denumirea s-a schimbat în 1812, atunci când Napoleon chiar a atacat, și când corsicanul îi ceruse unui slujbaș, Charles-Louis Lesur, să scrie o istorie a Rusiei și a răutăților făcute de ea, în care să insereze și misteriosa scrisorică în 14 fraze. Cum ar veni, Napoleon trebuia să stârnească antipatia întregii lumi, arătând cine erau rușii în realitate, și cum războiul total cu ei era inevitabil. Clar până aici, da?Acum, treaba e cine l-a scris. Că nimeni nu știe să spună. Cei mai mulți înclină spre polonez. Spre Sokolnicki. Pe de altă parte, în 1854, în „Istoria Rusiei” scrisă de Frederic Gaillardet, mai apare menționat un personaj dubios, Charles d'Éon de Beaumont. De ce dubios? Pentru că despre acest Cavaler d'Éon nu se știe nici azi dacă a fost femeie sau bărbat. Prima parte a vieții a trăit ca bărbat, ulterior și-a dat seama că e femeie, și așa a și trăit până la finalul vieții, fiind recunoscut ca atare inclusiv de Ludovic al XVI-lea.Treaba este că musiu d'Éon a fost spion (sau spioancă), la curtea Elisabetei Petrovna, fiica lui Petru cel Mare. De ce spioancă? Pentru că, la curtea țarinei, d'Éon s-a prezentat ca femeie. Și așa a trăit pe acolo. În fine. El cică ar fi furat testamentul din documentele Elisabetei în 1757. Cu 40 de ani înainte să ajungă la Solniki. Dar nu îl crede nimeni. Știți de ce? Pentru că testamentul nu are nicio treabă cu modul în care trebuia să arate un testament regal. Cel mai important e faptul că Petru nu pomenește nimic acolo despre succesiune. Iar testamentele cu asta începeau. Apoi, faptul că Olanda și China, două dintre națiunile cheie în politica externă a lui Petru, nu sunt pomenite niciodată. Iar asta e deja mai mult decât dubios. Pe urmă, scrisul nici măcar nu e al lui Petru (deși aici se poate spune că a folosit un sclavete care să scrie în locul lui, după dictare). Una peste alta, niciun istoric serios nu mai crede azi că Petru a scris cestiunea.Rămân însă două întrebări retorice. Prima, de ce testamentul ăla e scos mereu în față ori de câte ori intră rușii în conflict cu cineva (inclusiv în războiul din Ucraina)? Doi, de ce liderii ruși (aproape toți) chiar insistă să dovedească faptul că urmează cu sfințenie ce scrie la „docoment”?#MicaDoză #CulturăGenerală #PetrucelMare #Rusia #elisabetapetrovna #napoleon #testament #propagandă #MIT #fals #spion #război ... See MoreSee Less
View on Facebook

2 weeks ago

Uite că se mai întâmplă și chestii faine pe la noi. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă propune tuturor să faceți știință! Nu am mai preluat comunicate până acum, nu îmi place ideea, dar ăsta chiar mi-a plăcut. Mai jos las comunicatul.„În contextul promovării științei deschise către comunitate, UVT lansează astăzi, de Ziua Mediului, platforma CitizenScienceVest. Acest demers inovator își propune să faciliteze implicarea cetățenilor în cercetarea științifică, oferindu-le posibilitatea de a contribui direct la colectarea și analizarea datelor relevante pentru societate. Este recunoscută astfel contribuția cetățenilor la cercetare-inovare, în acord cu principiile laboratoarelor vii abordate la nivelul UVT prin Digital & Green Living Lab.Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Lansarea platformei CitizenScienceVest are loc în cadrul seriei de evenimente „Luna Verde la UVT”, care a reunit peste 80 de acțiuni variate, de la conferințe și ateliere de lucru internaționale, la sesiuni interactive și de experimentare pentru copii și publicul larg. Astfel, lansarea CitizenScienceVest se aliniază perfect cu obiectivele acestei inițiative, subliniind angajamentul Universității de Vest din Timișoara față de mediu și educație și comunitate.” În cadrul platformei CitizenScienceVest, primul chestionar disponibil este dedicat investigării percepțiilor, motivațiilor și barierelor legate de mobilitatea sustenabilă, în special prin ciclism. Acest demers de cercetare aplicativă este rezultatul colaborării dintre Institutul de Cercetări Avansate de Mediu, Decathlon și comunitatea Ro Bike Valley. Chestionarul își propune să colecteze date esențiale care vor fi utilizate pentru a înțelege mai bine factorii ce influențează adoptarea ciclismului ca mod de transport sustenabil în comunitatea noastră. Platforma CitizenScienceVest a fost dezvoltată prin proiectul „Centrul de consiliere și orientare în cariera de cercetător – regiunea de Vest”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I10. „Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM”. Platforma răspunde la obiectivul proiectului privind promovarea rezultatelor cercetării în rândul tinerilor și al comunităților locale și din regiunea de Vest a României, pentru a ilustra importanța cercetării în dezvoltarea economică a comunității. Platforma nu este numai un vehicul excelent pentru derularea unor proiecte de „citizen science”, ci și un mijloc de informare/comunicare/sondare rapidă a opiniei publice pe teme de interes societal major.” Despre CitizenScienceVestCitizenScienceVest este o platformă dedicată științei deschise, care își propune să aducă cercetarea mai aproape de comunitate. Prin implicarea directă a cetățenilor, platforma facilitează colectarea de date valoroase pentru proiecte de cercetare și oferă oportunități de educație și conștientizare a problemelor actuale de mediu și sustenabilitate. citizenscience.uvt.ro/ro ... See MoreSee Less
View on Facebook

De pe Facebook adunate