Dacă v-ar întreba cineva dacă puterea corupe, ce ați răspunde?

Dacă v-ar întreba cineva, spre exemplu, dacă puterea corupe, ce ați răspunde? Normal că da! Nu-i așa? Avem o sumedenie de exemple din trecut, bașca pe astea actuale. Uite, spre exemplu, politicienii noștri. Toți pleacă în politică oameni cinstiți, curați, cu idei înălțătoare, mânați numai să facă bine, de mai ai puțin și îi canonizezi. Numai că acolo, puf, se întâmplă ceva. Tot cu Dumnezeu rămân pe buze, tot îmbrățisați cu ăia cu sutane sunt, mai ales cu ăia cu căciulile alea pe cap de zici că sunt oale de noapte. Dar și unii și alții sunt de mână cu ăl cu coarne, și mai ales cu ochii lui. Că aici e baiul. Deci, logic, puterea îi corupe. Sincer, și noi, aici în redacție, am susținut ideea asta mult și bine, că puterea corupe. Se pare însă că ne-am înșelat. Și voi la fel. Ia să vedem de ce!

Citeam deunăzi un articol interesant în care se ridica problema asta. Ba chiar se dădea exemplul faimosului experiment din 1971, de la închisoarea Stanford, acolo unde un grup de studenți a fost împărțit în deținuți și gardieni. Gardienii cu puteri depline. Și ce orori au ieșit, că a fost și un film pe tema asta. Numai că e un schepsis în toată treaba. Adică, este în stare puterea, cu cât mai mare e ea, să corupă și să desfigureze un om din punct de vedere moral?

Se pare că nu. E adevărat că există și factori în puterea asta care pot duce la pierderea calității de om. Dar asta s-ar întâmpla mai rar decât credeți voi. Mult mai mult ar ține de educație, de sănătatea mentală șamd. De fapt, nu cumva ați pus voi întrebarea greșit? Nu cumva, puterea îi atrage pe corupți? Iar ei se duc de-a gata stricați acolo? Ea doar le dă ocazia să arate cine sunt cu adevărat. În cazul ăsta, trebuie să revizuim ceea ce știam noi despre clasa politică recentă. Cum ar veni, ăia s-au dus acolo gata chitiți să fure, să facă numai nenorociri, să îi doară în spate jos de toți fraierii care formează marea masă. Totul doar pentru ei.

Și aici intrăm într-un alt aspect pe care îl ridică studiul ăla. Căci pe lângă corupți, puterea atrage ca un magnet și psihopații și, o notă specială, narcisiștii. Care tot dereglați la scufiță sunt. Și zicea articolul ăsta (https://shorturl.at/eFIPW) că poți recunoaște un individ cu dereglări din astea psihice urmărindu-i apucăturile și tendințele: răutate, dezinhibiție, aroganță, insensibilitate, cinism, sadism chiar, exploatarea celor din jur, impulsivitate ba chiar agresivitate, lipsa empatiei, grandomanie, tendința de a umili pe alții șamd. Mă, nene, eu am înlemnit când am citit, că eu am întâlnit oameni din ăștia la viața mea. Ba chiar aș putea să le mai adaug câteva trăsături de genul celor menționate. Cu siguranță că și voi ați întâlnit.

Și ăștia sunt atrași de putere ca musca de alte alea, recte de controlul și de influența pe care o pot avea asupra unui om, a unui grup. La unii dintre ei, personal, chiar am văzut cum savurau ideea că pot distruge viața unui om. Culmea e că puteau. Era puterea în stare pură, iar ei nu simțeau nimic altceva. Apoi, dincolo de asta, vorbim despre avantajele financiare. Că și banii tot putere înseamnă. Și știți ce e și mai grav? Că indivizi/individe de genul ăsta pot mima bine carisma, creativitatea… cu inteligența e mai greu, că pe asta nu o poți mima, și de asta devin ei extrem de agresivi când sunt prinși cu fofârlica. Iar la noi în România, ghinion, ajungi să ascunzi inteligența, că dai numai peste idioți cu funcții. În fine, scuipi în sân să te ferească sfântul de din ăștia „pe care doar istoria îi poate judeca”, așa cum ei înșiși o spun. Numai cu replica asta și le-ai pus patalamaua, lasă-le pe altele!

Ei, și uite așa, plecăm de la una și ajungem la tema la care rămăsesem ieri. Mă, nene, nicăieri în lumea asta nu a existat o luptă mai cinică pentru putere, cu mai multe mortăciuni, schingiuri, mutilări și întreceri de sadism ca în patria ortodoxiei, Bizanțul. De fapt, știți ce? Ia că îi luăm noi la puricat de mâine. Până atunci, ca să vă pregătim sufletește, să dăm câteva date de statistică edificatoare:

– Din circa 95 de împărați bizantini, câți au fost ei, 31 au fost dați jos de pe tron cu forța (cei mai mulți au murit la scurtă vreme, din motive mai mult sau mai puțin explicite). 23 au suferit morți violente (5 în bătălie, 7 în revolte, 6 asasinați, 5 în urma mutilărilor). 2 au fost nebuni de legat. 10 au fost minori (patru dintre ăștia nu au apucat majoratul). 7 nu au călcat niciodată în Constantinopol. 20 au fost uzurpatori. 7 au fost uciși după ce au pierdut tronul și au pus-o de revoltă. 9 au fost mutilați, dar nu uciși imediat. Cel puțin 4 au fost torturați public, 5 au fost orbiți, unul chiorât. 17 au fost forțați să abdice și să se călugărească (asta nu le-a asigurat tuturor supraviețuirea pe termen lung). 4 au murit în accidente (3 de vânătoare). 2 au fost uciși personal de cei care le-au luat locul pe tron. Cel puțin zece, și asta nu exclude cu nimic personajele din statisticile mai sus menționate, sunt sfinți. 0 s-au sinucis.

Credem că aveți deja o idee despre ceea ce vă așteaptă. Acum, păzea, că de mâine ne luăm de ei! Până atunci, chiar ar fi interesant de aflat ce părere aveți despre contradicția asta… „puterea corupe” sau „puterea atrage pe cei deja corupți”.