Despre Nicefor I Logotetul, nu chiar cel mai inteligent împărat bizantin

Despre Nicefor I Logotetul (ani de domnie 802-811) nu se poate spune că a fost cel mai inteligent personaj care a urcat vreodată pe tronul de la Constantinopol. De fapt, inteligența a fost o cale pe care el nu a călcat niciodată, ba chiar a ocolit-o cu obstinație toată viața lui. Dacă l-ar fi lovit inteligența din greșeală, când li se încrucișau drumurile pe holurile palatului, nici nu ar fi știut ce e aia. Avea în schimb acele atribute care te puteau transforma rapid în lider atât în acele vremuri tulburi, cât și astăzi. Printre ele, lipsa de scrupule, de empatie, de respect, dorința de a avea puterea cu orice preț, grandomanie, prostie, hoție, avariție și… mai vedeți și mai încolo, că nu dăm totul de la început.

Spre exemplu, știm că a ajuns logofăt (de aici și porecla), adicătelea un fel de ministru de finanțe, la insistențele împărătesei Irina Ateniana, care avea ea ceva la sentiment pentru el. Cu o avere considerabilă strânsă aproape instant din funcția respectivă, Niky, băiat finuț, i-a răspuns binefăcătoarei cu un complot de zile mari, în care el a fost vioara întâi. Și cum împărăteasa a fost obligată de atunci să își câștige existența torcând lână pe o insulă, plus cu locul rămas vacant, Nic a depus CV-ul, a fost la interviu și a obținut postul la care, culmea, nu s-a mai prezentat nimeni la concurs.

Odată ajuns pe tron, Nicușor al nostru l-a numit și pe fiu-său, Stavrache, co-împărat, ca să fie sigur că neamul lui va dăinui și că va pune și el de o dinastie mai acătări. De aici începem să observăm nu doar aspectele menționate ieri, cele legate de psihopații care sunt atrași de putere, ci și lipsa totală de neuroni din capul său. Inițial a vrut să se bată cu arabii, ca să nu mai plătească tributul stabilit prin contract, cu parafă, de Irina Ateniana. Ce a reușit? A reușit să ia o bătaie soră cu moartea, de a rămas să se uite ca broasca prin țeavă la hărțile strategice din care, evident, nu pricepuse o boabă. A reușit totuși să tripleze tributul. Se întâmpla pe la 806. Cum asta nu i-a sugerat nimic privind abilitățile sale în alegerea unor adversari pe care să îi și poată bate, a vrut să își măsoare testosteronul și cu Charlemagne. Big mistake, că și-a furat-o iar, mai ceva ca măgarul în pantă.

Asta, vă dați seama, nu cadra cu visele sale în care el era judecat doar de istorie, respectiv omenirea trebuia să îi fie recunoscătoare pentru privilegiul de a se fi născut pe aceeași planetă cu el. Înfrângerile sale catastrofale se soldaseră nu doar cu niște sume astronomice cheltuite aiurea brambura, cu o depopulare a imperiului cum nu se mai văzuse de la ultima perioadă de maxim glaciar, ci și cu un tribut către arabi cum nu văzuseră ăștia de când erau ei pe lume. Pur și simplu, ceruseră și ei la bășcălie o sumă care li se păruse lor cea mai mare de pe planetă.

De unde a plătit? Din taxe și impozite, respectiv din banii contribuabililor, că doar nu din ai lui. Ce, era prost? Mă rog, chiar era, căci cu asta reușea să își pună în cap și proprii oameni, nu doar toți vecinii. Ca să dreagă busuiocul, și cu imperiul în pragul falimentului, a plecat să se bată cu bulgarii conduși de hanul Krum, care păreau ceva mai ușor de înfrânt. Plus că ăștia tocmai trecuseră prin foc și sabie toată zona de la sudul Dunării și își stabiliseră capitala la Pliska. În fața unei asemenea orgii războinice, Nicușor a plecat și el să mai ia zona aia la o tură de omor, în caz că mai rămăsese vreo vrabie vie pe acolo. Și nu a plecat oricum, ci cu vreo 80.000 de oameni. Zic unele cronici că nu se mai văzuse așa armată de pe vremea troienilor. Dar, na, știți și voi că se mai și exagerează.

Cert este că, împotriva bulgarilor, Nic a obținut și primele victorii din nefericita sa existență și, ca să rămână reușita în istorie, a organizat un masacru epic fix în capitala bulgarilor. Cum spuneam, Pliska. Ce a făcut ăsta e demn de manualele de psihiatrie. A cerut ca toți copiii minori să fie aduși în fața sa, țintuiți la pământ și zdrobiți cu pietre de moară. În fața părinților. Mă, ce om sănătos la cap ar putea face așa ceva? Ce a vrut el să demonstreze cu o așa doză de sadism, în fața căreia Ginghis Han, Timur Lenk, Atila, Stalin și Ivan cel Groaznic ar fi părut niște fetișcane inocente de la pension? Că are o problemă la cap și că nu e bine să te pui cu el?

Dacă asta a vrut, i-a ieșit fix pe dos. Cu lipsa lui proverbială de viziune, Nic nu s-a gândit niciodată că tocmai nenorocirea pe care o făcuse, și care a rămas în istorie prin cruzimea ei fără margini, avea să îi mobilizeze pe ultimii bulgari rămași în viață. Atât de tare, că l-au prins ăia în drumul spre casă, între munți și i-au mătrășit toată armata, de nu a mai găsit-o nimeni nici până în ziua de azi. Zici că i-a lovit mărfarul pe bizantini, atâta boală aveau bulgarii pe ei. Pe Nic l-au bătut atât de tare că nu l-a mai recunoscut lumea decât după ghete. L-ar mai fi bătut bulgarii cu patimă și azi, dacă Hanul Krum, un alt scelerat, nu l-ar fi decapitat, iar din căpățâna lui nu ar fi făcut o cupă încrustată cu argint. A vrut și el să vadă dacă Nicky chiar avea ceva la cap, așa cum pretindea. Ah, toți diplomații bizantini care au mai trecut pe la bulgăroi au fost obligați să toasteze din aceeași cupă. Ca să se știe! În fine! Cert e că Niky tot a reușit ceva din ceea ce își propusese. Să intre în istorie. Nu chiar cum a intenționat el, dar tot s-a ales ceva de capul lui. Pardon de expresie.