Scurtă istorie a înotului (partea I)

Un cititor al nostru a adus o idee interesantă în comentariile de la una din postările recente. Cum că grecii antici nu știau să înoate. Cu ocazia asta, mi-am amintit că avusesem demult o intenție să scriu despre istoria înotului dar, cumva, m-am luat cu altele și am uitat de ea. Nu vă îngrijorați, nu am uitat-o de tot, așa că o vom da acum.

În principiu, înotul este un sport complet, care dezvoltă absolut toți mușchii de pe organism, te călește dar, inevitabil, e și un sport periculos. Daaa, poți fi cel mai tare înotător, că tot poți să o pățești. Iaca subsemnatul. Acum vreo 15-20 de ani, m-au convins niște amici și amice să mergem la plajă la Corbu. Cum nu știam despre ce e vorba, m-am dus cu ei. Ăia n-au bindisit să-mi spună și mie că acolo nu e un singur pom pe plaja aia, să stai și tu sub el la umbră. Terasă cu umbrar și bere rece nici atât. Nici nu mai spun că nu mi-au pomenit neam că acolo sunt unii care fac și nudism.

Și era o zăpușeală, băi nene, de te lua cu leșin. Îmi venea să sap sub mașină și să intru acolo, că în mașină nu se putea sta de cald. Am găsit eu un brusture să mă chircesc în el dar, na, evoluția lucrase înainte, iar acolo erau toate insectele de pe plaja Corbu, disperate și alea de căldură. Unde mai pui că erau și recalcitrante și însetate de sânge omenesc, că le stricasem adăpostul. Așa că m-am dus în apă, alt loc cu răcoare nefiind în stare să găsesc. Și dă-i și înoată, fă impresie, Johnny Weissmuller era mic copil pe lângă mine. Eeei, și cum veneam eu așa spre țărm, cu capul în valuri, ridic fruntea să văd cât mai am. Nu spun că eram la nici doi metri de mal. Dar ce era pe mal… pfuai de mine! Fix în fața mea, o tinerică fără nimic pe ea, pe spate, crăcită de zici că voia să prindă posturile de radio bulgărești.

Așa am început să iau apă instant, mai rău ca Titanicul, și să dau ca disperatul din mâini ca să îmi recapăt echilibrul. M-am mai făcut și de baftă, că apa era cam până la brâu. Dar dracu mai știa? De unde eram, dacă mai înotam puțin, mai pățeam și cine știe ce, cu aia exact pe direcția mea de înot. Tipa doar s-a uitat la mine și s-a întors la ale ei. O respirație gură la gură, o mână de ajutor să dea și ea ca să ies din apă… nimic. Apoi, și eu am ignorat-o drept represalii, că oricum mai era cu vreo trei tipi în rulota aia cu care veniseră, de nici nu știam care e prietenul ei. Cred că ăla care părea mai necăjit, naiba știe. Oricum, am zis și eu mersi că putea să vină tipa cu mă-sa, sau putea fi în locul ei bărbatu-său, și atunci chiar nu știu ce ieșea cu așa priveliște. În fine, hai că m-am luat cu vorba încercând să exemplific cum te poți îneca la mal, ca prostul, care poți fi tu mai tare ca David Popovici. Dar ați prins ideea.

Revenind la practica înotului, apăi ea are ștate vechi rău. Am mai spus că unii dintre neanderthalienii din sudul Franței aveau leziuni ale urechii interne specifice scufundătorilor la mare adâncime. Ce nu v-am spus până acum, că ăia din Italia și Grecia pescuiau scoici care cresc numai la adâncimi de peste un metru, până la 180 de metri, le făceau pe jar, apoi foloseau cochiliile pe post de unelte. De aici se deduce clar că ăia știau să înoate. În ce îl privește pe vărul mai urât și mai mârlan al neanderthalienilor, Homo sapiens, e cert că și el cunoștea practica. O știaaa, iar dovada cea mai veche vine de acum vreo 10.000 de ani, din deșertul libian, acolo unde, într-o peșteră numită Peștera Înotătorilor, avem picturi rupestre cu unii care înoată (foto). Deci, ce mai vreți?

De fapt, toate culturile de început (mesopotamieni, egipteni, ăia de pe valea Indului), toate au lăsat dovezi certe că oamenii de atunci știau să înoate. Unde mai pui că tipii din civilizația Harappa, după cum probabil știți, nu aveau temple, dar aveau o cultură a apei ceva de speriat. Conducte, bazine, băi publice și, ce ne interesa cel mare tare, o piscină cu o lungime de vreo 12 metri. Asta acum vreo 7.000 de ani. Nici nu se există să nu fi știut să înoate. Dar hai că iar am deschis un subiect generos, așa că ajungem mâine să vorbim despre cum era cu grecii ăia antici și cu înotul.

0 comments on “Scurtă istorie a înotului (partea I)Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *