Vă mai amintiți voi Epopeea lui Ghilgames? Ce făcea Ghilgameș acolo? Plecase să găsească planta nemuririi că avea el o treabă cu ea. Se întâlnea cu Utnapiștim, numele real al lui Noe, ăla îl învăța despre plantă, el o găsea, apoi i-o fura un șarpe. Când i-o fura șarpele? Când s-a dus Ghilgameș să înoateeee. Mă rog, sincer să fiu, am citit cartea când eram copil și nu mai țin minte detaliul ăsta, dar așa am găsit și eu undeva. Plus că și planta aia parcă o găsise pe fundul unui râu sau al unui lac. În fine. Ce voiam să subliniez este că akkadienii care au scris povestea asta, acum mai bine de patru mii de ani, vorbeau despre înot cu o așa lejeritate de zici că era ceva absolut normal. Și chiar era, că de aia scriau în felul ăsta.
Apoi, relatări despre înotul în antichitate găsești cu ghiotura, să-ți pui și-n cap. Egiptenii chiar îl preced pe Ghilgameș (Bilgameș în varianta sumeriană) cu vreo patru secole, și scriu despre înot. Ba chiar era sport la ei, că se bălăceau ăia de nu se poate. Putem deduce cu o marjă mare de corectitudine că practicau inclusiv înotul viteză, dat fiind faptul că Nilul era înțesat cu crocodili și hipopotami, animale care, de asemenea, adorau să înoate, dar și să transforme alți înotători în sită.
Dar, să mergem la greci, că aici era oful! La micenieni și minoani iar apar fresce care arată inși ce se bălăcesc, ba chiar aveau piscine și băi în care se putea înota. Dar ei nu pot fi numiți greci. De aia nici pe ăia din Iliada și Odiseea nu îi numim greci, deși și ei înotau. Voi l-ați pomenit ieri pe Ajax. Eu plusez azi cu Ulise. Dar hai să ajungem odată și la grecotei! Ați auzit de Platon. Băiat finuț, deștept, un mălău cât casa, dar tot finuț și, din ce se aude prin târg, nu chiar cel mai masculin băiat din lume. Fiind finuț, așa cum subliniam, Platon nu îți spunea pe față că ești prost și ignorant de pârâie pământul sub tine. Nuuu. El te lua cu duhul blândeții și îți spunea că îți lipsește cel puțin unul din cele două lucruri esențiale în viață: știința literelor și/sau cea a înotului.
Ce deducem noi de aici? Că Platon considera că înotul este un element esențial în buna educație a unui om, la fel ca și alfabetizarea. Cu siguranță că nu aflase de Da Vinci, o mare panaramă când era vorba de înot, pentru simplu motiv că ăsta nu exista încă. Dar, Platon chiar recomanda ca toți copiii să fie învățați să înoate de la o vârstă cât mai fragedă. Ceea ce e chiar logic, având în vedere că vorbim de niște indivizi care trăiau pe malul mării, pe insule, iar marea le oferea cam tot ce aveau nevoie, mai puțin apă de băut. De fapt, ce zic eu aici? Le-o oferea și pe aia, căci povesteam acum ceva vreme cum inventaseră ei alambicul pentru a filtra apa de mare și a o face comestibilă. Tot legat de grecii antici, cred că ideea că nu știau să înoate e la fel de valabilă ca și aia că nu mâncau pește. Adică ceva de genul: bă, mă lași cu din astea?
Să mai spun că, de la cronicile vremii citire, grecii de la Salamina au avut o rată net superioară de supraviețuitori printre naufragiați, comparativ cu persanii, tocmai pentru că știau să înoate? Persanii, vai steaua lor. Cei mai mulți erau aduși de la sate, de la munca câmpului, sărăcii luate și trimise în prima linie, doar doar or obosi grecii tăind la ei, până îi copleșeau restul cu numărul. Ne abținem de la comparații cu tot felul de cazuri moderne. Câți spanac ar fi știut să înoate? Și dacă nu știau, credeți că stătea vreunul să cârâie când îi suiau ăia pe corăbii ca să îi trimită în Grecia? Sau că stătea cineva să îi școlească înainte? Ei aș! Cotu` și pișcotu`! Despre mormântul descoperit la Paestum, fostă colonie greacă din sudul Italiei, care are o frescă unicat ce arată un bărbat care plonjează, nu mai povestesc.
Ideea este că și romanii adorau înotul și, da, și ei îi educau pe ăia mici să înoate. Chiar și femeile făceau asta. Ia amintiți-vă voi relatările despre Nero și mumă-sa, Iulia Agrippina! Păi nu vruse ăsta să o mierlească, și nu a păcălit-o să urce pe o corabie care se descleia când ajungea ceva mai în larg? Ei, nu a ajuns tipa la mal, înotând, doar ca să i se zbată ochiul stâng lui Nero? Cât despre Iulius Cezar, se știe că era și el un foarte bun înotător. De fapt, ca să nu uit ideea, chiar și dacă ratai să înveți să înoți în copilărie, te învățau băieții în armată. Că era obligatoriu.
Ei, și uite, scriitorul Publius Vegetius, care a trăit pe la secolul al IV-lea d.Hr., chiar deplângea situația soldaților din vremea lui. Și zicea el așa, că legionarii ăia de pe vremuri, ăia hârșiți, duri, răi, tatuați, aveau o singură baie… Tibrul. În schimb, mazetele din vremea lui se dedulciseră la băile publice, o ardeau numai pe acolo, și uitaseră cum e cu înotul. De asta și-o furau ca măgarii în pantă când îi trimiteai pe undeva. Deci, mai mult decât elocvent ce credeau romanii despre înot. Cred însă că am dovedit ce era de dovedit în problema asta, așa că mă opresc aici pentru azi. Dar acum, na, m-ați provocat, trebuie să continui și mâine. O să rămâneți ca la dentist când veți afla ce urmează. Parol!
0 comments on “Scurtă istorie a înotului (partea a II-a)”Add yours →