Ce sărbătoresc francezii, de fapt, pe 14 iulie?

Ați observat probabil că noi, aici la Mica Doză, adorăm să ne hrănim cu lacrimile voastre, precum și cu fărâmițele în care vi se sfărâmă sufletul de durere, atunci când vă mai dărâmăm câte un mit. Dacă faceți liniște, puteți să ne și auziți cum râdem cu un hohot din ăla diabolic, gen… muahaha! Și exact asta vom face și astăzi. Asta în caz că nu știați deja ceea ce urmează să demontăm noi azi.

Având în vedere că mai e puțin până atunci, și ca să fiți pregătiți din timp, azi vom vorbi despre Ziua Națională a Franței, care pică pe 14 iulie. În fiecare an pică la fel, veți vedea de ce. Întrebarea e așa… ce sărbătoresc francezii atunci? Ce s-a petrecut la 14 iulie așa important, încât merită să facă ăia zi națională? Iar răspunsul pare simplu căci, așa cum am învățat la școală, la 14 iulie 1789, sute de indivizi nemulțumiți de nivelul de trai, de monarhie și alte cele, au năvălit în Bastilia, închisoarea faimoasă din Paris, au eliberat toți deținuții (mulți fiind din ăia politici, închiși pe nedrept) și au plecat să îi tragă un cap în gură regelui. Sau, mai degrabă, un șut în gură, din motive tehnice.

Eeeei, dacă asta știați voi, avem o veste proastă. (Se aude râsul diabolic?) Treaba cu Bastilia a venit mult mai târziu, și a venit prost. Altceva sărbătoresc francezii pe 14 iulie, nu neapărat căderea Bastiliei. Să vă explicăm.

La 14 iulie 1789, de dimineață, o mulțime a atacat Hôtel des Invalides pentru a găsi arme de foc, praf de pușcă, tunuri și alte ustensile din astea, că aveau băieții și fetele alea o treabă cu ele. Ceva mai târziu, o altă mulțime s-a îndreptat spre Bastilia fix în același scop. Rugăm a se reține scopul. La vremea respectivă, Bastilia era aproape goală, în sensul că mai avea doar 7 deținuți (4 falsificatori, un suspect de crimă, un nebun închis la cererea familiei și încă un individ care încercase un asasinat la adresa regelui cu vreo 30 de ani în urmă). Deci, niciun deținut politic acolo, și nicio intenție de a elibera pe cineva. Repetați odată cu noi: Bastilia a fost atacată pentru a fi jefuită, nicidecum pentru a elibera pe cineva. Atât!

Treaba e că după o serie de împușcături între apărătorii Bastiliei și mulțime, șeful închisorii, Bernard-René de Launay, a vorbit cu recalcitranții și le-a spus că depun toți armele, respectiv va deschide porțile ca să ia ăia ce voiau ei de acolo. Fapt care s-a și întâmplat. Vreo 200 de inși au intrat în Bastilia și, ce li s-o fi părut lor, că i-au luat la omor pe cei care se predaseră. De Launay și alți vreo șapte soldați au fost linșați și decapitați. În fine. Așa au fost eliberați și infractorii de drept comun, plus ăla nebun de legat. În concluzie, nimic cu care să te lauzi. De fapt, a și fost interzis pentru vreo 90 de ani să celebrezi căderea Bastiliei, căci lumea își amintea ce se întâmplase acolo.

So, ce sărbătoresc francezii? Păi, la 14 iulie 1790, la exact un an după Bastilia, a avut loc Fête de la Fédération. Adică, o sărbătoarea a uniunii, reconcilierii, egalității, fraternității și ce mai vreți voi, a francezilor. Chef la care au participat francezi din toată țara. Cu ea se celebra, pe scurt, victoria Revoluției Franceze, nicidecum căderea Bastiliei. Coincidență că au avut loc ambele în aceeași zi. De abia în 1880, la 29 iunie, adicătelea după aproape suta de ani, s-a stabilit ca 14 iulie să devină zi națională, în cinstea evenimentului din 1790 (se aude acolo!!!) și, dacă tot era coincidență, s-a trecut și căderea Bastiliei pe hârtie. Și de atunci așa a rămas.

C’est tout pour aujourd’hui. Au revoir!