O istorie de rahat

Cine-i harnic și muncește/ un rahat în dar primește! Ăștia sunteți voi. După ce v-am chinuit vreo zece zile cu simbolisme și alte chestiuni, plecând de la romantism și până la coarnele aferente (de unde rezultă că, indiferent ce ai face, unele lucruri sunt inevitabile), am decis să vă oferim ceva de rahat la început de săptămână, ca să vă meargă toate numai bine de luni până duminică inclusiv. Așadar, fără alte introduceri, despre rahat.

Rahatul merge de minune cu apă rece, cu perje (adică prune), pe băț, simplu, cu fistic, cu zahăr pudră, în cozonaci, cornulețe, prăjituri dar, cel mai bine și mai bine, merge el cu o cafea din aia turcească, la nisip, de l-ai bate și pe președintele Americii dacă intră peste tine să te deranjeze la un așa festin. De ce merge el foarte bine cu o cafea turcească? Pentru că, după cum bănuiați, de acolo vin ele la pachet. Iar cine le-a inventat merită un loc de cinste în Rai, că multe lume trebuie să îi fi mulțumit de-a lungul timpului.

Ca să știți cui să mulțumiți și voi, vom face o foarte scurtă incursiune în istoria rahatului, raḥat al-ḥulqum pe numele său adevărat, sau lokum, după varianta arăbească (al-lukum), preluată de britanici și dusă în toată lumea. Peste tot pe unde veți citi, veți afla că omul care a inventat această minunăție culinară s-a numit Haci Bekir. El era un cofetar de prin nordul Turciei (născut la Arac, în provincia Kastamonu) care, la 1776, a decis să se mute la Constantinopol și să deschidă o prăvălioară cu dulciuri. Loc a găsit undeva pe lângă Moscheea Nouă, nu departe de Bosfor, iar cu el a adus și invenția amintită. Asta se întâmpla pe vremea sultanului Abdul-Hamid I.

Rahatul s-a dovedit un succes instant, a ajuns și la sultanul amintit, iar ăsta l-a chemat pe bătrânul Bekir la el și l-ar fi numit mai marele cofetarilor de la palatul Topkapî. Cum ziceam, invenția i-a dat pe toți pe spate. Și nu doar pe turci, ci pe absolut toată lumea. Spre exemplu, la 1837, rahatul făcea furori la Târgul Anual de la Viena. De acolo a ajuns rapid în toate colțurile Europei, apoi ale lumii. Englezii erau de-a dreptul disperați. Ei umpleau calele vaselor cu lăzi cu rahat și le transportau la ei acasă, acolo unde i-au spus „deliciul turcesc” (turkish delight). Tot ei aveau să popularizeze ulterior și denumirea de lokum. Apropo, cică magazinul deschis de Haci Bekir încă există, tot rahat face, și e condus de urmașii urmașilor lui, fiind cea mai veche afacere încă funcțională din Turcia.

Partea interesantă acum vine. Căci povestea asta spune doar jumătate de adevăr. Haci Bekir NU a inventat rahatul, așa cum ați crede. Nț! El a modificat doar rețeta. Aici e schepsisul. Rahat se făcea încă de prin secolul al XV-lea, și nimeni nu știe să spună dacă a apărut la turci sau persani. Să vă explicăm însă ce a făcut în realitate Haci Bekir. Rețeta veche spunea că ingredientele erau următoarele: apă și făină, plus miere sau melasă de struguri (pekmez pe numele turcesc) pe post de îndulcitori. Componentele astea se fierbeau, se făcea un sirop gros, ăsta se scădea, se răcea, se tăia în cubulețe, ura și la gară!

Haci Bekir a păstrat doar apa din toată ecuația. În locul făinii a folosit amidon, iar în locul mierii sau pekmez-ului a folosit zahăr. Ca un talent ce era, și inspirat din fabuloasele bucătării persană și otomană, moșneguțul a făcut n-șpe mii de combinații, cu apă de trandafiri, lămâie, fistic, migdale, petale de flori sau rășină de pin, plus câte și mai câte de îți vine să dai cu basca după câini. La final, dacă nu îți crăpau dinții doar la gândul că urmează să îi înfigi în esența asta a dulcelui, puteai să mai pui și zahăr pudră. Apoi să combini rahatul cu o cafea, pe malul Bosforului. Asta la prima oră, până veneau pescarii cu hamsiile și scoicile proaspete, numai bine să le perpelești pe primele în făină și ulei, iar pe cele din urmă să le umpli cu orez și să le frigi pe jar. Trai neneacă!

Bine că nu le-a dat turcilor prin cap să ne șantajeze cu din astea, că nu se mai lupta nimeni cu ei și ne făceam toți musulmani cât ai zice pește! Aia zic

Sursa foto: pixabay.com

0 comments on “O istorie de rahatAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *