Despre zahăr, part I

La cererea publicului, și ca să vă îndulcim puțin pentru că nu am apucat să dăm ieri nimic (lucrăm la asta, ca să nu mai existe scăpări), azi vom vorbi despre zahăr și o scurtă istorie a lui. Apropo, cererea a venit de la dl. Radu Oltean care, dacă nu știați deja, e unul dintre cei mai tari graficieni din galaxia cosmică. În plus, face niște ilustrații pe teme istorice de stă mâța în coadă, ceea ce din partea noastră are o bilă albă cât mingea de baschet. Că mai și citește Mica Doză, numai pentru asta și merită încă vreo 20 de bile albe.

Apropo, noi vă recomandăm să îi cumpărați cărțile, că merită. Chiar ne gândeam aici în redacție să îl provocăm la niște ilustrații pe teme de istorie din aia adevărată, pe paleo, nu pe țâști bâști de antichitate și Ev Mediu, care pentru câteva mii de ani nici nu se dădea neanderthalianul jos din pat. Zău așa! Dar, mai vedem, că ultima dată când am făcut calculele, mai aveam bani de două pâini. În fine. Până atunci, să vedem cum e cu zahărul.

Undeva prin preistorie, apropo de ce ziceam mai sus, niște băieți mai slăbuți la vânătoare au zis să umple burta rozând niște chestii care aduceau a stuf. Asta prin Papua Noua Guinee, acum vreo 10-11 mii de ani. Norocul prostului a fost pe ei, căci planta aia s-a dovedit a fi trestie de zahăr. Și așa tare le-a plăcut lor, că nu știm ce au mai făcut cu tulpinile alea goale, dar e clar că mitul facerii lumii la ei începe cu un bărbat și cu o femeie răsărită din trestia aia. Că nu toată lumea a apreciat mitul, deducem din faptul că trestia era dată în principal la porci, apoi la oameni, ca să nu se certe unii cu alții pe mâncare. Buuun.

Pe mai multe rute, trestia a ajuns ulterior în sudul Asiei. În Indonezia, în Filipine și, ce ne interesa pe noi, în India. Dintre toți ăștia, doar indienilor le-a dat prin cap să preseze tulpinile cu pricina ca să vadă ce iese din ele. Și a ieșit. O sevă pe care ăștia au fiert-o, neavând altă idee ce să facă cu ea. A rezultat un lichid vâscos concentrat, care nu fermenta. Recte zahărul pur. Treaba asta avea loc acum vreo 3.000 de ani. La vremea aia, indienii scriau în sanscrită, și de acolo știm noi povestea. Cu timpul, tot indienii au inventat tehnici de filtrare a lichidului ăla, obținând o chestie mai albă și mai cristalină. Adicătelea, separau melasa de zahărul cristalin. Ulterior, au și descoperit cum se solidifică ăla, apoi se sparge în granulele pe care le știți voi. Aproape cum le știți voi, că și ăia lucrau ad labam, nu aveau cine știe ce mașinării.

Revenind la sanscrită, menționăm aici Arthashastra, un text din secolul al III-lea î.Hr. despre politică, militărie, economie și alte chestii plictisitoare. În el, printre altele, vine vorba și despre producția de zahăr. Cică indienii obțineau trei tipuri de zahăr. Primul era numit guda. Ăsta se dădea la animale, respectiv la oamenii săraci, căci le erau greu la vremea aia să facă diferența. Mai era khanda, un soi ceva mai răsărit, de unde englezii au preluat termenul și l-au transformat în candy. Ultimul, creme de la creme, se numea sarkara. Așa a ajuns el să fie numit de arabi „al-sukar”. Șucăriți că arabii le luaseră fața la denumiri, francezii s-au mulțumit cu „sucre”, italienii cu „zucchero”, nemții cu „zucker”, iar românii cu zahăr.

După cum v-ați dat seama deja, indienii aveau o industrie de profil în toată regula acum vreo 2.500 de ani. Era și normal ca treaba să transpire și să ajungă și la alții. Ăștia fiind chinezii. La ei ar fi ajuns încă de pe la anul 286 î.Hr., poate chiar și mai devreme, dar nu i-a dat pe spate. Ei aveau alte treburi mai importante pe cap, așa că l-au lăsat în general pe seama călugărilor budiști care îl și aduseseră. De abia prin secolul al VII-lea d.Hr. s-au apucat și chinezii de cultivat trestie și de produs zahăr în cantități serioase. Dar, vorba ceea, până s-au trezit ei, zahărul deja ajunsese în Orientul Mijlociu. Dar despre mai povestim și mâine, că iar iese postare cât Shogunul și nu stă nimeni să citească atât.

Sursa foto: pixabay.com (ajeet_k)

0 comments on “Despre zahăr, part IAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *