De unde expresia „a fi încornorat”?

Despre cornițe. La asta rămăsesem ieri, așa că îi dăm înainte cu ce am promis. În vremurile moderne, coarnele au numai conotații negative. Primo, să fii încornorat știți toți ce înseamnă. De obicei se referă la bărbații ale căror soții, iubite, partenere au călcat strâmb, s-au împiedicat sau s-au jucat de-a animalul cu două spinări cu terțe persoane. Extrapolând, treaba se aplică și femeilor înșelate dar, așa cum spuneam, varianta B e mai rar folosită. Secundo, coarnele fac trimitere la personaje întunecate, care fac rele, adică demonii. Noi vom vorbi azi despre primul caz. Deci așa și prin urmare, de unde până unde a apărut expresia asta?

Pentru a nu vă face iluzii deșarte, noi vă spunem răspunsul clar, din start, adică… nu se știe. Dar, ca să nu vă lăsăm cu buza umflată, vă oferim variantele care se știu. Mai exact, expresia a fi încornorat, a purta coarne, a venit în limba română relativ recent (sec. al XIX-lea) pe filieră franceză. Ideea este că și francezii se inspiraseră de undeva și asta încercăm noi să aflăm azi. De unde au venit cu ideea asta.

Spre exemplu, prin secolul al XIII-lea, dacă voiai să îi explici unuia că e un dobitoc, un imbecil, un bătut în cap, și nu știai cum să o îmbraci mai frumos, îi spuneai că e „cornat”, adicătelea purtător de coarne. Termenul venea din latină și însemna același lucru. Vreo două sute de ani mai târziu, francezii au venit și cu termenul „escorner” (a încornora), adică a face pe un individ să pice de prost. Și aici începe partea și mai interesantă. Cornul este un simbol falic. Încă din antichitate a fost așa. Prin urmare, legătura dintre ridiculizare și sensul de azi s-a făcut mai ușor decât vă imaginați.
Cum s-ar zice, în traducere liberă, soția „a plantat cornul unde nu trebuie”. De aici rezulta soțul „încornorat”. Ați prins-o, da?

Cornul nu venea tocmai pe frunte, ca la cerbi, ci undeva mai jos (față, spate), în funcție de preferințele doamnei. Voltaire vine cu o informație nouă și ne zice nouă că originea expresiei ar fi ceva mai veche, adică de prin Grecia Antică. Acolo, termenul de „capră” era un eufemism pentru bărbații ale căror soții aveau tendința de a se împiedica pe alambicatele cărări extramaritale. Și cum capra are coarne, faceți și voi legătura. Partea cea mai frumoasă la coarnele astea, care acum vin pe fruntea persoanei înșelate, este că toată lumea le vede, mai puțin posesorul. Și de aici și originea expresiei.

O altă variantă ne spune că originea termenului vine din Bizanț, de pe vremea împăratului Andronic I Comnenul (vă povesteam noi acum ceva vreme despre el și despre execuția de care a avut parte, ca fiind una dintre cele mai crunte din istorie). Tot după cum vă povesteam la momentul respectiv, Andronic ăsta era disperat după toate personajele cu fustă, dar mai ales alea de neam nobil. Că erau măritate sau nu, nu conta la el, că de aia era împărat, ce basca mă`sii. Ca să fie și soții împăcați, el le oferea domenii de vânătoare, iar alea erau marcate cu coarne de cerb la intrare. În felul ăsta, toată lumea știa pe ce căi au obținut ei domeniile Că o fi așa, că nu o fi, pare cam trasă de păr explicația asta, deci nu vă bazați prea tare pe ea.

Acum, la expresiile amintite există și un sinonim, venit tot din franceză (via latină), care se numește „cocu”, sau „etre cocu”. Adică „cucul” sau „a fi cucul”. Tot un eufemism pentru soțul înșelat (sau soție), și tot un fel de „încornorat”. Termenul a apărut prin secolul al XV-lea dar, foarte posibil, originile sunt mult mai vechi căci, e la mintea cocoșului, și anticii văzuseră că o pasăre precum cucul nu e chiar cel mai bun exemplu de fidelitate, care mai lasă și ouăle prin alte cuiburi cum fac ei. Și acum vă rugăm să vă amintiți postarea de ieri, aia despre Hera și pasărea ei simbol, cucul. Dacă nu ați citit-o, derulați sub postarea de azi și o găsiți. Păi ce credeați voi? Că noi doar facem spirite așa aiurea, că ne place nouă să ne râdem? Nu, domnule. Nu spuneam că Hera numai zeița fidelității nu era, când ea avea ca simbol cea mai infidelă pasăre? Să avem pardon! Să fii fidel că nu te vrea nimeni, ca în cazul Herei, nu se pune. Totul se leagă mai clar acum, nu-i așa? Dar hai că mai povestim și mâine.