De ce e mărul un simbol al iubirii?

Mărul (Malus domestica) este un fruct bun, gustos, colorat, care ține doctorul departe, după cum bine știm, dar numai dacă este mâncat. Altfel nu. El crește mai peste tot, în special în emisfera nordică, și, după cum iar știm, la noi în țară este adus din Polonia pentru a i se aplica eticheta „de Voinești”. Dacă te uiți la câte mere și soiuri de mere „de Voinești” există în piețe, ca și în cazul pepenilor de Dăbuleni, ar trebui să fie România cam de trei ori cât Groenlanda, și toată să fie acoperită exclusiv cu livezi de meri și cu bostane. Plus că, nici nu trebuie să fii expert în mere, trebuie doar să fi trecut prin Voinești, ca să știi că multe dintre soiurile de pe piață nici nu cresc pe acolo. Dar pe alea care cresc la noi chiar le recomandăm, că știm ce vorbim. Vedeți și voi cum vă descurcați să faceți rost de ce trebuie.

Mărul a apărut în formă sălbatică prin centrul Asiei (Kazahstan) și tot acolo a fost domesticit acum naiba știe când, că unii zic 4.000, alții 9.000, alții 10.000 de ani. El a venit pe Drumul Mătăsii, zice-se, că aruncau unii cotoarele de mere pe unde le venea pe chelie. Așa a apărut mărul în Orientul Mijlociu acum vreo 4.000 de ani, iar în sudul Europei și nordul Africii acum vreo 3.500 de ani. Buuun. Dar cum nu intenționăm să vă ținem o lecție de botanică de clasa a patra, ajungem și la partea care ne interesa pe noi cu adevărat. Mai exact, relația mărului cu romantismul, iubirea, aruncatul hainelor de pe organism și altele care vin la pachet cu așa ceva.

Grecii au fost ăia care au zis că mărul este un fruct minune, care simbolizează toate cele enumerate mai sus. Dacă vă mai amintiți ceva din poveștile antice grecești cu eroi și zei, Hera (la mujer del Zeus) a primit pe post de cadou de nuntă, de la zeița Gaia, un răsad de măr. Așa și-a tras ea livadă, ca o fată gospodină și cu spirit antreprenorial ce era ea pe lume. Mărul ăsta făcea mere de aur și a fost plantat în grădina unor nimfe numite Hesperide. De acolo a și venit Hercule și a furat niscai mere cu o ocazie, că avea el o treabă cu ele. Tot un măr de aur a aruncat zeița Eris la o nuntă, cică pentru cea mai frumoasă gagică de acolo. Dar, cum a omis intenționat să treacă și numele premiantei, a iscat ditamai scandalul între Hera, Atena și Afrodita, care a culminat cu marele război troian. Mai sunt și alte povești cu mere de la greci, dar ideea ați prins-o.

Cum Afrodita a câștigat concursul ăla, ceea ce e o tâmpenie, că ea oricum era zeița frumuseții, nu o comparai cu ochelarista și tocilara aia de Atena, sau cu Artemis care avea mai mult testosteron decât un urs grizzly în floarea vârstei, mărul a devenit simbolul dragostei și al dorinței sexuale. Cu această găselniță de geniu, bărbații greci scăpau de stresul cheltuielii cu buchete de flori, cutii cu bomboane și bijuterii, și rezolvau totul cu un măr. Pe scurt, tot ce trebuia să faci era să arunci cu un măr după tipa pe care ți-o imaginai tu fără haine. Dacă îl prindea sau dacă măcar încerca să îl prindă, totul era rezolvat. Însemna că vrea și ea să o vezi fără haine, fericire deci. Dacă stăteai prost cu ținta, sau dacă se ferea duduia cum nu trebuie, și nimereai vreun păros din ăla nervos, te scoteai. Ori te sătura ăla de dragoste pe toată viața ta, ori luai o bătaie cu același efect. Asta e, cum aveai și tu noroc. Love hurts, vorba cântecului.

Pe filiera asta, la greci, merele deveniseră inclusiv cadou de nuntă. Altă găselniță, să nu mai dai banii de cadou. Deștepți grecii ăștia, nu degeaba au fost cine au fost. Preluând probabil miturile de la ei, niște băieți din Orientul Mijlociu au vorbit de una Eva care, după cum doct ne explica tata popa, fiind femeie, deci unealtă a diavolului, deci ușor de picat în păcat și de făcut toate perversiunile cu ea, a mâncat… fructul cunoașterii. Normal, că o lege a gravitației nu era și ea în stare să scrie, ca omul normal la cap. Adam, prietenul ei de atunci, a mușcat și el, fiind convins de păcătoșenie, și i-a rămas fructul în gât. De aia, bărbații au „mărul lui Adam”. Cum a devenit fructul ăla al cunoașterii măr, ba chiar unul de aur prin varianta medievală și renascentistă, întrebați și voi cronicarii.

Una peste alta, că am lungit-o iar și am și întârziat cu postarea (am dus și noi copilul la munte, mulțumim de întrebare), așa a devenit mărul simbol al iubirii carnale. Așa că, dragi copii, când vă duceți cu un măr la învățătoarea aia tânără de la grădiniță sau de la școală, mare grijă la simbolistică! Mai bine îi lăsați pe tătici să facă asta. Asta e, va urma, că mai avem informații și sfaturi utile.

Sursa foto: wikimediacommons.com