Am ajuns și la finalul acestui fascinant periplu prin istoria tunsorilor scurte, că nici nu mai știți cum vă cheamă de câtă informație v-a bombardat în ultimele zile. Știiim, suntem convinși aici în redacție că v-ați ros unghiile de nerăbdare, că de abia mai stați pe scaune și că ați dormit iepurește, verificând constant telefonul, poate poate apare mai repede ultimul episod. Uite că a apărut și, ca să nu vă mai ținem ca pe ace, îi dăm bice direct, nu mai stăm la povești.
Așadar, tunsorile scurte au o istorie veeeeche, frumoasă, care se leagă inexorabil de lumea greco-romană. Dar, uite că modă prinsese și prin alte părți. Spre exemplu, Apostolul Pavel spune în Corinteni așa: „este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung”. Daaaa. Înălțător de-a dreptul. Dar dacă ne gândim că și apostolul respectiv a trăit fix în perioada greo-romană, ba chiar la apogeul ei am putea spune, devine evident de ce omul promova tunsorile cele mai la modă. Cum ar fi fost să vină biserica și să spună să îți lași plete în plină perioadă comunistă? Ei? Cam ăsta ar fi fost echivalentul.
Revenind la căderea romanilor și apariția regilor barbari, că acolo rămăsesem ieri, trebuie spus că tunsorile scurte nu au mai fost asociate decât cu sărăcimea, precum și cu sărăcimea cu duhul, adică enoriașii de rând. Părul lung rămânea un simbol al nobilimii, ba chiar al regalității, din simplul motiv că ăia își permiteau să aibă grijă de păr. Atât cât se pricepeau ei, dar tot era ceva decât deloc. În schimb, clasa de jos, aia din adâncuri chiar, se tundea de obicei scurt. De ce? Odată pentru că îi năclăiau păduchii. Secundo, amintiți-vă de apostolul Pavel și a lui zicere.
Căci, uite, dacă ne uităm la ce zicea și ce făcea teologul Anselm de Canterbury, zis și Anselm de Aosta (după locul de naștere), sau Anselm de Bec (după primul loc de muncă la mănăstire), ne facem o idee. Tipul sublinia că el nu îi binecuvântează pe tinerii care au părul lung, pe motiv că sunt efeminați. Cum s-ar zice, fătălăi. Dar, dacă ne uităm puțin prin gravurile medievale sau renascentiste care îl înfățișează (foto), că el a trăit pe la secolul al XI-lea d.Hr., vedem clar că omul numai păr scurt n-avea. De aici, probabil și ideea aia că una zice popa și alta face, deci poți să îl bagi undeva. E ca și cum ți-ar zice unul să ții post în timp ce învârte mititeii pe jar. În fine.
Moda părului scurt versus ăla lung a continuat așa până prin perioada Revoluției industriale. A mai fost și o scurtă perioadă pe la Revoluția Franceză când tunsoarea scurtă era cel mai de rahat lucru care ți se putea întâmpla. De ce? Pentru că, de obicei, cu ea te alegeai înainte de a merge la ghilotină. Dar n-a durat mult, că odată cu mutatul oamenilor la orașe, în fabrici și uzine, se puteau întâmpla, și chiar s-au întâmplat, sumedenie de accidente de muncă pe bază de păr lung. Umblai și tu pe acolo, floricică, și pe prindeai în toate magaoaiele de utilaje. Plus că nici muncitorii nu o ducea extraordinar de bine, așa că numai pe dichiseli nu ar mai fi dat ei banii. Și uite cum tunsoarea scurtă a început să prindă și mai abitir la bărbați. Apropo, prin Asia a ajuns de abia odată cu europenii, și a prins târziu, după secolul al XVIII-lea. Decât să îi tai unui samurai părul, mai bine îl băteai. Dar nu numai japonezii erau așa, toți erau la fel prin zonă.
Tunsoarea scurtă a devenit normă odată cu Primul Război Mondial. Tuns, ras, frezat, numai bun de trimis pe front, acolo unde colcăiau păduchii și pleoșnițele. Numai păr lung nu era indicat să ai. Dar moda a prins și a înlocuit părul lung mai peste tot. Un reviriment pentru pletoși a fost prin anii 60-70, odată cu generația hippie, cu alcoale, cu substanțe, cu sexe și alte delicatețuri, de unde și imaginea rebelului cu plete. Despre comunism nici nu mai vorbim. Acolo doar huliganii purtau părul lung. Amintiți-vă că până și lupul din desenele animate „Nu Pogodi”, tot păr lung avea, golanul. Se insufla asta de când erai copil. Știți foarte bine, unii ați pățit-o să fiți tunși, ba unii chiar i-ați forțat pe alții să se tundă chilug, căci țara, recte partidul, te voia tuns. Ba, am spune, unii au rămas cu racile din vremea aia până azi .
Acum, în prezent, e cel mai liber din toate perioadele istorice. Puteți să vă purtați cum vreți, să vă tundeți și-n cur, că i se rupe statului de cum arătați voi și ce vreți, câtă vreme dați votul unde trebuie, plus banii de taxe și impozite. Cum spunea o mare politicieneasă de la noi (odios personaj, crunt discurs, dar elocvent pentru ce trăim): „important e să ia și banul de pe ochiul mortului” (serios, mă cutremur ori de câte ori îmi amintesc replica asta sinistră). Ziceți voi că nu e așa! Alte vremuri, alte moravuri, neică!
Sursa foto: wikimedia commons
0 comments on “Țara, partidul și biserica te vor tuns”Add yours →