Evgheni Ivanovici Kamzolkin, dragi tovarăși, a fost un om bun. Un om al muncii, cu o origine sănătoasă (nepot de țărani, orfan de tată), cu spirit artistic, de aia a și urmat cursurile școlii de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, între 1904 și 1912. Fire dârză, cu sentimentul datoriei adânc împlântat în suflet, E. I. Kamzolkin a simțit chemarea destinului atunci când, în 1918, tovarășii Vladimir Ilici Lenin și Anatoli Vasilievici Lunacearski au lansat un apel către proletariat să vină și să își stabilească singur stema sub care să se unească, dar și să celebreze ziua de 1 Mai. Atunci s-a dus el cu inima deschisă și atunci a prezentat stema cu secera și ciocanul, care a fost adoptată cu unanimitate de voturi în cadrul sesiunii Comitetului Executiv Central.
Să știți de la noi că a fost un concurs dur, cu multe propuneri sincere, din inimă, care au trebuit să fie respinse pentru că, ghinion, nu se putea cu două sau mai multe steme, pe motiv că se deruta poporul. Tot de la noi să știți că tovarășul E. I. Kamzolkin nu a fost chiar sincer la concurs. Adică, treaba cu secera și ciocanul nu era ideea lui. Ea a apărut în Chile, în 1894, ba chiar pe monedele oficiale. De acolo s-a inspirat el, mai ales că simbolistica era cam aceeași… țărănimea + muncitorimea. O altă propunere, ciocanul și plugul, tot cu aceeași semnificație, fusese deja folosită în Irlanda, dar nu de asta a fost respinsă, ci pentru că era prea complicat să desenezi plugul ăla. În fine, acum știți.
Steagul roșu vine de la… francezi. Zic unii că încă din secolul al XIV-lea, din timpul Jacqueriei, mai exact a revoltelor țărănești care au avut loc în Franța ca urmare a nemulțumirilor proletariatului, a impozitelor uriașe și a condițiilor aspre de trai. Că o fi, că o împărți, mai sigură e treaba cu Revoluția Franceză din 1789. La vremea aia, tovarăși, ca să fiți bine informați, legea spunea că, în caz de manifestații fără aprobarea oficială, de tulburare a ordinii publice, autoritățile aveau datoria să arboreze steaguri roșii la ferestrele clădirilor oficiale. Ăsta era semnul că armata va interveni și va face ordine.
Jean Sylvain Bailly, primarul de atunci al Parisului, asta a și făcut. Armata a venit, a început să tragă în cei 50.000 de demonstranți și-a ieșit haosul de pe lume. La final, a rămas că steagul roșu va deveni oficial simbolul celor obidiți, al martirilor în numele dreptății și echității șamd. De fapt, a devenit simbolul revoluției, ce s-o mai dăm arcotită, că despre aia era vorba. Apropo, dacă vi se face de schimbări și vreți să o puneți de revoluție, vedeți și voi cu ce drac de steag ieșiți în piață! Nu de alta, dar ăștia ai noștri de la putere nu prea le au cu școala, plus că tot în funcții erau și înainte (ei sau tăticii lor), dă-i în rahat, și s-ar putea să creadă că ieșiți să îi aclamați. Aveți și voi grijă, măcar să priceapă mesajul. În fine, pe linia asta revoluționară a ajuns steagul în Rusia, dar nu când credeți voi, ci în anul 1861, cu prilejul unor revolte ale țărănimii. Ulterior, a fost preluat și de comuniști. Aia e.
A mai rămas ceva? Aha, steaua în cinci colțuri. Oficial, în timpul comunismului, steaua avea mai multe interpretări. Spre exemplu, cele cinci colțuri reprezentau cele cinci continente unite sub culorile revoluției bolșevice: America (se puneau două într-una), Europa, Asia, Africa și Australia. Despre Antarctica s-a discutat în plenara partidului, dacă să o includă și pe ea, dar unde spanac să faci revoluție cu pinguinii? Ce știe pinguinul? El e un animal înapoiat, care se hrănește cu pește, de unde atâta ardoare revoluționară și simbolistică bolșevică pe capul lui? Deci s-a optat doar pentru cinci colțuri. Dacă vreți să o arborați și voi prin casă, să vă uitați cu atenție, că și pentagramele au tot cinci colțuri. Fiți cu băgare de seamă, că vă treziți că invocați, Doamne iartă, cine știe ce entitate demonică și mai pățiți și ce n-ați pățit, plus că plătiți și în plus la întreținere. Anșea!
Dar dacă era așa simplu, nu mai vorbeam azi despre așa ceva. Căci, iată tovarăși, nici steaua cu cinci colțuri nu e o creație autentică bolșevică. Ntz! Ea vine de pe vremea țarilor, și era simbolul armatei. Cum s-ar zice, era steaua lui Marte. Încă de la 1821, ea a apărut pe epoleți, steaguri și însemne oficiale. Doar că nu era roșie, ci galbenă, și avea un vultur bicefal pe ea. În rest, era identică. Apropo, vedeți că un alt simbol al stelei roșii era protecția lui Marte asupra țăranilor, că așa era și pe vremea romanilor. Deci, de acolo au venit simbolurile pe care le cunoașteți foarte bine. Nimic original.
Sursa foto: wikimedia commons
0 comments on “Câteva detalii mai puțin știute despre simbolistica din vremea comunismului”Add yours →