Despre Excalibur, sabia regelui Arthur, pe care ăsta ar fi deținut-o pe persoană fizică, a auzit toată lumea. Dacă știați că a scos-o dintr-o nicovală aflată pe o piatră, știați prost. Aia e alta. Una pe care Arthur fie a rupt-o într-o bătălie, fie a rupt-o în fericire pierzând-o pe undeva. De aia a apărut zâna bună a lacului, Nimue, și i-a dat-o pe Excalibur, cu mențiunea să nu o strice și pe asta că o are pe inventar, o vrea înapoi la final, și e bun de plată în caz că nu e atent cu bunurile statului.
Ca să fie tacâmul complet, Arthur mai avea și o a treia sabie, Clarent, dar asta era doar pentru ceremonii, defilările de ziua armatei, din astea. Că le purta pe toate ca samuraii, sau pe rând, asta nu se mai spune. Ce se spune este că, pe lângă săbii, Arthur mai avea o suliță magică (fără chicoteli acolo în spate), pe nume Rhongomyniad, și un pumnal vrăjit care se chema Carnwennan. Aflasem informații și despre un pistol cu butoiaș pe nume Gică (pistolul, nu butoiașul), dar asta s-a dovedit o pistă falsă, creată de niște oameni răi. Am verificat noi sursele medievale și nu există mențiuni despre el.
Revenind la Excalibur, cum spuneam, toată lumea a auzit de ea. Cu specificația că e vorba de toată lumea de la secolul al XII-lea încoace căci, deși legenda lui Arthur apare prin secolul al IX-lea, partea cu pasiunea lui dubioasă și nesănătoasă pentru arme albe apare de abia prin secolul al XII-lea. Mai exact, apare peste tot, de zici că dăduse strechea în toți cronicarii vremii. Spre exemplu, numitul Geoffrey de Monmouth, de origine galez, pomenește despre săbioanță la 1136, și îi zice Caliburnus.
Ceva mai tare de urechi, Chrétien de Troyes, un alt cronicar băiat, de prin Franța (bănuim noi că din Troyes), ia sabia și o numește Escalibor. Unii zic că se inspiraseră de la un alt francez, Robert de Boron, dar voi să nu credeți asta, că Robert a trăit pe la începutul secolului al XIII-lea. Mai greu să scrie primul în 1136. Robert e doar primul care bagă faza cu sabia din piatră, căci varianta cu Nimue încă nu apăruse. A mai fost și un neamț pe nume Wolfram von Eschenbach care iar vorbește despre scula respectivă, alături de un pomelnic de autori medievali care i-au (și le-au) urmat.
Ce vrem noi să vă spunem de fapt este că avem o idee cam de unde s-ar fi inspirat ăștia. Deci, englezii, germanii și francezii e posibil să fi luat ideea din… Italia. Mai precis, de pe lângă Siena. Acolo, dacă vă duceți în concediu și aveți drum pe la Abația San Galgano, o să vedeți o sabie înfiptă în piatră. Cică ar fi aparținut unui tip pe nume Galgano Guidotti care, la tinerețile lui, a fost un om rău. În sensul că bea, vorbea prostii, se lua de fete, jefuia și ataca lumea cu sabia lui personală. La un moment dat, a avut o viziune în care apărea Arhanghelul Mihail și îi spunea să o lase mai moale cu scandalul, că deranjează. Atunci, Galgano și-a înfipt-o în piatră (sabia), deci a făcut prima minune, s-a pocăit și nici n-a mai plecat din zonă, acolo dându-și și obștescul sfârșit. Eeeei, acum să vedeți dandanae!
Sabia aia a rămas în piatră din secolul al XII-lea (Galgano ar fi murit în 1181). În jurul ei a fost construită inițial o capelă, apoi abația cu pricina. Toată lumea a crezut că e o farsă, și că sabia e una relativ modernă. Analizele făcute pe ea începând cu 18 mai 2001 au arătat că forma ei, precum și compoziția metalului (metalul nu se datează), se pupă exact cu săbiile din perioada 1170. Deci ar fi ce trebuie. Era și cazul, căci sabia apare într-o grămadă de icoane și mențiuni din secolul al XIII-lea încoace. Faza nasoală este că sabia e turnată în ciment, ceea ce, oricum o dai, nu se inventase în Evul mediu. Cimentul a fost adăugat după 1960, an în care un individ a vrut să o fure și a rupt-o.
În fine, analizele au arătat că sabia e completă, se duce în piatră, iar sub piatră e un gol de doi metri pe unu. Posibil să fie chiar mormântul lui Galgano, dar nu a făcut nimeni cercetări de genul ăsta. Ah, încă ceva, în 1924 se știe că s-a turnat niște plumb pentru a fixa sabia mai bine și a preveni deteriorarea. Acum, că sabia nu era chiar fixă, că mai juca în piatră și putea fi scoasă, asta nu mai știm, că și ăia din Evul mediu mințeau de înghețau apele.
Apropo, nici faptul că ea ar fi inspirat legenda lui Excalibur nu e confirmat. Dar prea e coincidență. Ăla înfige sabia în piatră în secolul al XII-lea, și tot atunci apare și legenda.
PS – alături de sabie se află și două mâini mumificate care cică ar fi aparținut unui hoț care a vrut să fure sabia și a fost mâncat de lupi pe loc. Doar mâinile ar fi rămas. La datare a ieșit că și alea sunt din secolul al XII-lea. De ce nu l-au mâncat lupii și pe ăla din 1960, asta nu mai știm să vă spunem. Ce știm e că următoare tentativă de furt, din 1991, a fost oprită de carabinieri, nu de lupi. Aia e.
Sursa foto: aleteia
0 comments on “Oare mitul lui Excalibur vine din Italia?”Add yours →