Superstiții de taikonauți, astronauți și… iar cosmonauți

Întreba ieri un cititor ce superstiții au astronauții și taikonauții, că despre cosmonauți am tot scris. Gând la gând cu bucurie, că despre asta voiam să scriu. Prin urmare, am pus mâna pe telefon și am sunat (pe banii mei) la Agenția Spațială Chineză (CMSA), la NASA și la Roscosmos, adică la ruși, pentru a afla detalii pentru cititorii Micii Doze. Adică voi. Iată ce am aflat.

CMSA ne-a transmis că, oficial, superstițiile nu se regăsesc într-o societate sănătoasă, de tip nou, comunist, ele fiind o racilă a unui trecut întunecat, în care exploatatorii lacomi țineau să subjuge mințile țăranilor și muncitorilor prin astfel de crezuri. Prin urmare, nu există așa ceva la taikonauți. De aceeași părere a fost și tovarășul Yang Liwei, primul taikonaut chinez care a zburat în spațiul cosmic de bună voie (n.r. 15 oct 2003). Acesta a ținut să vă salute cordial, ca de la un popor comunist și prieten la altul, apoi să ne întrebe ce este aceea o superstiție, întrucât el nu a auzit în viața lui de așa ceva.

După ce i-am explicat, tovarășul Liwei a fost surprins să afle că astfel de atavisme ideologice mai pot exista în secolul XXI. În opinia sa, superstițiile nu își găsesc locul pe calea înaltei răspunderi față de partid, față de popor, față de destinul comunist al umanității, iar apărarea cuceririlor socialiste, sub atenta îndrumare a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, astfel de dușmani de clasă ideologici. Prin urmare, nici să nu mai pomenim de așa ceva, că ne râd toți oamenii muncii, în frunte cu miliția care va veni să ne caute, evident, tot pentru a râde de noi, cu noi, pentru binele comun.

După ce ne-am luat rămas bun de la tovarășul colonel Liwei, și după ce ne-am urat reciproc succes cu ocazia lucrărilor agricole de primăvară, am sunat și la NASA. Acolo ni s-a explicat că astronauții sunt modele demne de urmat nu doar pentru tineretul american, ci și pentru cel din toate colțurile lumii. Așadar, nu își permit astronauții să aibă superstiții ca ultimii troglodiți. The American Dream nu se poate crampona de idei ce țin, mai degrabă, de Evul Mediu. Nu faci profit dacă umbli cu șosetele întoarse pe dos, și nici nu te îmbogățești dacă umbli ca balerina ca să nu calci pe crăpăturile de pe trotuar. Astfel, astronauții americani, mai mult în glumă, și doar în pauzele de masă, își permit câteva gesturi, chipurile, aducătoare de noroc. Spre exemplu, declară oficialii NASA, toți astronauții, înainte de a pleca în misiune în spațiu, mănâncă același lucru la micul dejun… omletă și friptură de vită. E un fel de mâncare a săracului, ne-a zis NASA căci, după cum bine se știe, la ei ouăle și vacile se găsesc pe toate drumurile, ba chiar sunt de prisos, că nici nu mai au ce face cu ele.

Acest obicei cu mic dejunul vine, zice-se, de la Alan Shepard, primul american care a zburat în spațiul cosmic (n.r 5 mai 1961, la doar 3 săptămâni după Gagarin). Este vorba nu doar de o masă bogată în proteine, dar este și una care reduce la maximum nevoia de a merge ulterior la toaletă. Apoi, dat fiind succesul misiunii lui Shepard, s-au gândit ei să facă o tradiție din așa ceva. Un alt obicei aducător de noroc este jocul de poker de dinainte de misiune. Astronauții joacă poker până când șeful de echipaj pierde. Nu se știe de ce, pentru că nimeni nu are habar cine a început moda asta. Se bănuiește că ar fi vorba de Gus Grissom, el fiind primul șef de echipaj din istoria NASA. În concluzie, o tristețe maximă și la ăștia, cel puțin la nivelul declarațiilor oficiale care abundă în simboluri americane. Yeah right!

În schimb, la ruși, cum a căzut comunismul și nici cu capitalismul nu au înțeles ei cum stă treaba, e plin de superstiții de îți pică falca. Pe unele le-am menționat deja ieri. Dar alea sunt doar vârful aisbergului. Hai că le spunem repede că iar ne-am întins. Înainte de a vedea filmul ăla, de a asculta imnul și de a face pișu pe roata autobuzului, absolut toți cosmonauții ruși trebuie să meargă la camera în care a locuit Gagarin în timpul pregătirilor. E neschimbată, toate lucrurile sunt la locul lor, iar noii cosmonauți îi invocă spiritul pentru a fi alături de ei în misiuni. Trebuie să mai depună și un buchet de flori la monumentul său. O altă superstiție e aia legată de rachetă. Niciun cosmonaut nu are voie să o vadă înainte de îmbarcare, mai ales când a transportată pe calea ferată, cum nu trebuie să vezi mireasa înainte de nuntă. În schimb, cei care nu merg în spațiu, dar care au participat cumva la misiune, pot pune monede pe calea ferată pentru a fi aplatizate de magaoaia care transportă racheta. Ați făcut și voi din astea când erați mici, chiar dacă nu zburați în spațiu.

După căderea comunismului a mai apărut și superstiția cu sfințitul rachetei de către un sobor de popi. Ceva mai frumoasă este și tradiția care spune că toți cosmonauții care se întorc trebuie să planteze un copac. Există o întreagă alee la Baikonur cu copaci plantați de cosmonauții care s-au întors cu bine. Ah, și încă ceva. Nimeni nu lucrează la Baikonur în data de 24 octombrie. E interzis încă din anul 1963, după ce două accidente (cu victime) au avut loc în 1960 și 1963, ambele la data amintită. Ultima, niciodată nu se va mai permite ca numărul femeilor din rachetă să fie mai mare decât cel al bărbaților. Asta după ce, în 2008, un echipaj format din două femei și un bărbat era să o mierlească din cauza unei defecțiuni. Așa zic ei, că asta e dovada clară că femeile aduc ghinion pe navă.

Sursa foto: pixabay

0 comments on “Superstiții de taikonauți, astronauți și… iar cosmonauțiAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *