Superstiții de cosmonauți

Am pomenit ieri de o superstiție a marinarilor și uite cum deschidem iar cutia Pandorei. Avem și aici subiecte, hă hăă, căcălău! Spre exemplu, cosmonauții. Au și ăștia la superstiții de te și miri cum le-au dat voie să zboare în spațiu. Adică, dacă stai așa să te gândești la o cafea sau la o țigară, cosmonauții, astronauții, taikonauții sau ce nauți or mai fi ei, când zboară în spațiu devin un fel de ambasadori ai Terrei. Hai că la marinari n-ai pretenții să fie cine știe ce genii. Dar nauții? Se pot întâlni cu vreo delegație extraterestră, cu niște organisme inteligente din alte sisteme solare, cu vreo entitate curioasă șamd.

Ei, ideea este că trebuie să fii prezentabil, frumușel, să știi să vorbești, să știi CE să vorbești, cum să prezinți planeta oaspeților, ce muzică de ambient să pui, ce vin să scoți la masă șamd. Ce spanac de reclamă faci tu Terrei dacă ai plecat cu chiloți roșii să nu te deoache cineva prin spațiu, ciocăni cu degetele în masa de tablă de pe Stația Spațială Internațională să nu îți meargă rău, sau îi ceri vreunui coleg să îți spună de deochi și să te tragă de aplecate, că s-a uitat vreo astronaută la tine mai chiondorâș. Nu merge cu din astea. Acolo pleacă numai oameni aleși pe sprânceană. Sau, mă rog, așa ar trebui.

Că avem o astronaută americană bănuită s-a apucat să dea găuri cu bormașina în stație, că nu a corespuns cosmonautul rus la avansurile ei, asta o trecem la întâmplări neprevăzute. Nebunii se mai și ascund prin mulțime, nu îi poți prinde chiar pe toți. Dar noi nu despre nebuni, ci despre superstiții vorbim. Și mergem la ruși, că acolo sunt cele mai tres jolie superstiții. Nu avem loc să le descriem pe toate, dar alegem unele duioase și educative.

Cică în 1973, cosmonauții Oleg Makarov și Vasili Lazarev se pregăteau de un zbor în spațiu. Misiunea lor venea fix după Soyuz 11 în care toți cei trei membri ai echipajului muriseră. Așa că vă imaginați cam ce era și pe oamenii ăia. Ca să le treacă timpul și să uite de ofuri, ăștia au cerut să vadă un film. Ce film? Soarele roșu al deșertului, film rusesc turnat în 1970. Frumos film, înălțător, că de aia a și devenit talismanul tuturor cosmonauților ruși. Da, tovarăși, așa este! De la misiunea Soyuz 12 încoace, absolut toți cosmonauții au stat să vadă filmul înainte. Nu pleacă nimeni în spațiu până nu se uită la el.

Nu știm dacă trebuie să scrie o compunere de patru pagini A4 cu ce au înțeles din film, dar e clar că prezența e obligatorie. Sunt niște băieți acolo care cică se asigură că nu trage nimeni chiulul, că nu adoarme șamd. Da, ca să știți de la noi, lasă că e bine. Se puteau uita ăia la vreun pornache, plecau salutând soldățește, și mai dereglau și direcția rachetei că nu mai era aerodinamică 100%. În fine! A avut partidul grijă să nu se întâmple din astea.

Ah, să nu uităm, au și un imn al cosmonauților ruși, intitulat „Iarba de lângă casă” (Трава у дома), pe care, la fel, îl ascultă ori de câte ori pleacă în spațiu. L-am ascultat de probă, e pe You Tube, e frumos, dar ne-a și ridicat o întrebare: dacă am fi avut și noi o agenție spațială loco, oare pe ce muzică am fi trimis cosmonauți români în spațiu? Un „Uhăi, bade!” ar fi mers? Auziți? Mai bine că n-avem agenție din aia, că se scăpau pe ei de râs extratereștrii ăia.

Apropo de ultima frază, ia fiți atenți aici! Când l-au trimis ăia pe Iuri Gagarin în spațiu, numai în pielea bietului om să nu fi fost. Habar n-aveai unde te duci, dacă te mai întorci, peste ce puteai da pe acolo sau, mai ales, peste cine. Avea și el emoții, de nici nu vă imaginați. De unde știm asta? Păi, la un moment dat, când îl ducea autobuzul la punctul de la lansare de la Baikonur, l-a tăiat pe bietul Gagarin fix pe drum. La faza asta, a cerut omul să se oprească autobuzul, că oricum nu îi vedea nimeni, iar dacă i-ar fi văzut cineva oricum nu prindea a doua zi ca să apuce să povestească, și a făcut un pișu fix pe roata autobuzului.

Eeei, dragi moșului, și cum misiunea lui Gagarin a fost un succes, au zis oficialii că și pișu ăla a avut rostul lui în ecuație. De aia, ori de câte ori pleacă un echipaj rusesc în spațiul cosmic, autobuzul oprește înainte de a ajunge la rachetă, iar cosmonauții fac un numărul 1 pe roata acestuia. Buuun! La faza asta se ridică mai multe întrebări. Prima, care e cea mai interesantă, este legată de cosmonaute. Ele ce fac? Se oprește autobuzul și pentru ele? Nu suntem experți, dar ar putea nimeri roata? Ca să nu existe dispute, am cercetat și am aflat. Cosmonautele fac la ele în cameră, dar vin cu proba după ele, în flacon, și o varsă pe roată. Deci așa funcționează.

O altă întrebare, la care nu am găsit răspunsul, e ce fac ăia cărora nu le vine. Stau până îi trece? Beau multă apă înainte? Sau de emoții, ca la Gagarin, vine oricum? Și dacă te taie numărul 2, ce faci? Tot acolea în drum? Ei, asta doar un cosmonaut ne-ar putea spune, dar n-am găsit nici unul disponibil momentan. Asta e, ne mulțumim cu câtă informație avem. Și bine că n-am dat de extratereștri până acum.

Sursa foto: wired