Cezar VS Burebista sau ce-am avut și ce-am pierdut

Gata! A trecut și Crăciunul, v-am lăsat și ne-am lăsat un moment de respiro, să poată digera toată lumea precum un Boa constrictor ceea ce a consumat de sărbători. Acum, că sunteți cu mațul ciorap, merge și puțină cultură generală, că mai amplifică arderile, mai reduce din grăsimi și, cum v-am tot spus de atâtea ori, face bine chiar și la ten. Așa că azi ne întoarcem la amicul Iulius Cezărică! Păi, ce credeați? Că scăpați de el? Voi l-ați cerut, să fiți sănătoși!

Și vom vorbi azi despre o temă care s-a tot reluat în comentarii, ceea ce ne-a provocat să venim și noi cu o opinie, chiar mai multe. Iar tema asta zicea că lui Cezar i se pusese pata pe Dacia și că voia să meargă cu omor peste Burebista. Buuun! Până la orice explicații, noi n-am priceput o treabă aici în casă. Am discutat, am analizat, și ceva ne dă cu virgulă. Spre exemplu, de unde atâta regret că nu s-a bătut Cezar cu Burebista? Asta sună precum motivația gâsculițelor alea de liceu, la care apare un golan în grup, le ciufulește câteva dintre colege, iar în mintea lor e musai să le ciufulească și pe ele, că altfel pică de urâte în ochii concurenței. Cam așa și cu Cezar VS Burebista, un fel de România VS Brazilia la Cupa Mondială.

Problema este că Iulică nu a făcut public niciodată un așa plan. Dacă a vorbit cu cineva, a vorbit cu prietenul Marc Antoniu, cu puștiulică de Octavian, eventual cu niște amici la un șpriț și un mititel. De unde știm noi de campania dacică? Păi, în primul rând de la Plutarh, care a trăit la vreun secol după Cezar. A mai bălmăjit și Suetonius ceva, dar nu să rupă gura târgului. El era mai mult cu picanteriile, cu desuurile, chiar vă recomandăm „Viețile celor 12 cezari”, dacă ați ratat-o cumva. Oricum, chiar și așa, mare atenție! Ei nu vorbesc despre vreun război de cucerire, ci doar de o pacificare a dacilor, că făceau aștia nasoale pe acolo. Cum ar veni, Cezar s-ar fi dus cum s-a dus și prin Britania. Să îi zicem o operațiune militară specială. Își flexa puțin mușchii, cerea tribut și își vedea de ale lui. Care ale lui? Vom vedea imediat.

Ce știm noi cert este că romanul trimisese vreo 60-70.000 de mii de soldați în Macedonia și plănuia să se ducă și el acolo. N-a mai apucat căci, cu trei zile înainte de decolare, a avut o treabă cu senatorii, care nu a ieșit chiar cum spera el. Mă rog, ei au avut ceva personal cu el, iar treaba asta a anulat planurile definitiv. Plutarh spunea că planul tactic suna așa: o campanie de trei ani în care Cezar urma să pacifice, cum spuneam, Dacia, apoi să o ia agale pe litoralul Mării Negre spre parți, că el cu ăia avea marea problemă, nu cu dacii. Pe urmă, după ce îi bătea pe parți, se întorcea și îi lua la omor pe sciți, pe urmă pe germani, și revenea acasă unde urma să se dedice filateliei și pescuitului la muscă, adevăratele lui pasiuni, că oricum chiar nu mai avea pe cine bate.

De aici deducem două idei. Primo, Cezar o luase rău pe arătură și uitase că avusese nevoie de opt ani și tot vreo 70.000 de soldați pentru a cuceri doar Galia. Secundo, Plutarh era broască rău când era vorba de strategie militară și băgase din burtă niște informații, tocmai pentru a crea o imagine a lui Cezar cât mai aproape de Alexandru cel Mare. Era o modă asta pe la vremea respectivă, nu era Plutarh singurul care ridica statui. În fine! Ideea este că nu vom ști niciodată cert ce urmărea Cezar. Mai apăruseră unii prin vremea aia care ziceau că voia să se ducă până în India cu războiul. Să i-o spună lui Mutu pe asta, că se bătea Cezar cu toată planeta și venea înapoi în trei ani, bașca doar cu 70.000 de oameni. Mai bea omul, mai scapă prostii, dar nici în halul ăsta.

Dacă ne uităm însă la ce a făcut Marc Antoniu cu trupele alea din Macedonia, respectiv un război de 7 ani cu parții, am putea să zicem că ăsta era planul inițial. Marc Antoniu oricum visa să îi calce pe urme lui Cezar, i-a luat el inclusiv iubita, pe Cleo, nici nu mai vorbim de planurile viitoare. Acum, totuși, să nu fim cârcotași! Dacă la grămadă intrau și dacii în calculul inițial, gândindu-se romanii că îi rezolvau rapid cu două-trei zmetii după ceafă, n-avem de unde ști clar. Teoretic, asta ar fi fost o mare eroare strategică, dar nici noi nu știm ce rapoarte prezentaseră serviciile secrete romane. Chiar și astfel, ce să mai bați la daci? Se omorau ei între ei deja, începând cu Burebista. Cică n-aveai loc să iei o palmă de ei pe acolo. Poate de asta i-a și evitat Marc Antoniu.

Acum, la final, dacă stăm să ne gândim drept, chiar a fost rău pentru posteritate că Iulică nu a ajuns să se bată cu dacii lui Burebista. Știți de ce? Păi, măcar așa aflam și noi sigur cum îl chema în realitate pe regele dac (nu cu numele ăsta creat în perioada modernă), care era treaba cu el, plus niște informații 100% credibile despre ce și cine era pe acolo. Nu mai stăteam azi să ne chinuim cu trei vorbe disparate și o sumedenie de dubioșenii năzărite de unii care duc o lipsă acută de fonduri sau/și testosteron.

Sursa foto. pixabay