Plăcintă

Duelul plăcintelor! Wellington VS Rasstegai

Pentru că ne place istoria și ne mai place să ne și dăm lebede în bucătărie, subsemnatul și cu Chef Cristian Paleologu au zis să își încrucișeze polonicele într-un concurs culinar de mare ținută și angajament, ale cărui ecouri să străbată Terra, mai ceva ca undele de șoc lăsate de asteroidul ăla care a ucis dinozaurii. Prin urmare, am decis de comun acord să ne încordăm mușchii, să lustruim lingurile și polonicele, apoi, cu băștile și șorturile de luptă puse pe organism, să ne duelăm în rețete.

Apoi, ca în orice duel, combatanții au ales armele în care să se bată. În cazul nostru…plăcintele. Și nu orice plăcinte, ci din alea cu pește. De ce cu pește? Pentru că așa ne-a venit nouă în acel moment. În plus, toată lumea știe să facă plăcinte cu brânză, dovleac sau mere. Mare scofală! Ar mai fi și treaba că tradiția asta a plăcintelor cu pește nu a prins la români. Și asta e bizar, având în vedere că ele au o istorie extrem de bogată în toată Europa și Asia, și mai sunt și consumate peste tot prin jurul nostru. În fapt, sunt o așa minunăție că nici nu pot să vă explic, pentru simplul fapt că tocmai mănânc una acum, și nu am degete cu care să tastez.

Ca să nu vă țin prea mult pe jar, astăzi am ales două rețete de plăcinte…una britanică și una rusească (mai aveam pe listă una germană, una grecească, una turcească și una franceză, dar la alea am renunțat pe motiv că ajungeam să scriem mai mult ca Balzac). Chef Cristian a optat pentru cea britanică, zis și Somon Wellington (sau „salmon en croute”), plăcinta preferată a ofițerimii engleze și nu numai. Despre ea o să vă spună chiar el.

Subsemnatul a optat pentru „rasstegai”, o plăcintă simplă, de mare efect, care era preferata țarilor și nobililor ruși, și care mergea de minune cu ciorba de pește Uha, descrisă într-un articol anterior pe acest blog. Ce a ieșit, vă invităm să aflați, să copiați la voi în bucătărie, apoi să ne pomeniți în timp ce vă lingeți pe degete.

Salmon Wellington…by Chef Cristian Paleologu

„Salmon Wellington” sau „Salmon en Croute” este fix preparatul la care vă așteptați, doar că e fără vită pentru că, da, vita era cea care făcuse istorie în „varianta” Wellington. Nașterea lui are loc prin perioada domniei Tudorilor în Anglia (1400-1600) și a venit ca o variantă accesibilă și altor pături sociale, dar și încercându-se folosirea unei proteine locale. În acele vremuri, carnea de vită/porc/oaie era mai scumpă sau mai greu de procurat decât carnea de pește (pentru pește nu trebuia să faci rost de ness Amigo și un Kent lung).

Pe scurt, avem nevoie de 1-2 bucăți file de somon (cu sau fără piele), mirodenii pentru pește (se găsesc la plic), coajă de lămâie, spanac, brânză proaspătă sau smântână grasă, usturoi, aluat pentru foietaj, 1 ou, 1 ceapă medie sau o jumătate de praz.

Ingrediente
Alte ingrediente

Începem cu „pătura” specială formată din ceapă/praz în tigaie, cu un cățel de usturoi (sau fără cățel, dacă vreți să vă pupați după aia), și cu o lingură de ulei peste care aruncați spanacul (cantitatea depinde de nivelul admirației pentru Popeye!). Când se înmoaie spanacul aruncăm și niște parmezan (dacă există), dar și 1-2 linguri sănătoase de brânză proaspătă sau smântână grasă. Lăsăm vreo 5 minute pe foc mediu și stingem gazul!

Așa trebuie făcut

Peștele îl asezonăm cu mirodenii si puțină zeamă de la lămâia dezbrăcată de coajă. Îl lăsăm vreo 5-10 minute, timp în care întindem aluatul. Așezăm apoi 2-3 linguri din amestecul de spanac pe aluat și punem peștele deasupra. Împachetăm aluatul ca pe un cadou. Întoarcem acest cadou iar partea superioară o crestăm cu un cuțit ascuțit (ajută la aspect, dar și la eliberarea aburului).

Ați înteles, da?

Pe deasupra aplicăm un gomaj format dintr-un ou bătut la care putem adăuga ceva verdețuri uscate. Cuptorul trebuie încălzit la 220 grade Celsius cu 10-15 minute înainte. Această plăcintă trebuie să stea la cuptor 20-25 minute. Asta e tot!

Tadaaa!!! Salmon Wellington

Vă urez să mâncați cu spor!

Rasstegai…by subsemnatu` + nevasta (că n-am scăpat de ea și am lucrat împreună)

Eu nu vreau să influențez juriul și să spun că „Somonul Wellington” seamănă ceva de speriat cu „coulibiac-ul” rusesc, din care englezii au scos orezul, oul fiert, ciupercile și mărarul. Nu vreau, așa că nu spun nimic despre treaba asta. Prin urmare, nu citiți fraza de dinainte. O să mă rezum la „rasstegai”, o plăcintuță simplă, dar de mare efect, a cărei istorie se leagă de cea a primilor țari. Ea era nelipsită de la mesele nobilimii ruse, și însoțea de obicei ciorba de pește Uha (vedeți că avem rețeta ei pe blog).

Prin urmare, aveți nevoie de următoarele igrendiente:

-File somon (1-2 bucăți mititele); – puteți folosi absolut orice specie de pește vă place. Eu am folosit somon pentru că asta preferau țarii și am zis să nu deviez de la rețeta originală.

-Aluat foietaj (eu am cumpărat, nu am mai stat să confecționez unul);

-2 cepe;

-câteva frunze de pătrunjel;

-un ouț și o lingură de smântână (sfatul meu e să luați o cutie mare de smântână, veți vedea de ce).

Astea sunt toate ingredientele

Mod preparare:

Rețetă mai simplă ca asta, doar la cartofi prăjiți și ouă ochiuri să mai aflați. Așadar, tăiați ceapa cubulețe și o puneți la călit în tigaie împreună cu fileul de somon (fără piele) tăiat tot cubulețe. Puteți arunca în tigaie și frunzele de pătrunjel, așa…la „mișto Florico”. Între timp, decupați aluatul cu un castronel și vedeți câte cercuri vă ies. Când s-au călit ceapa și somonul (adică ceapa e străvezie și somonul a devenit roz), luați tigaia de pe foc și, cu o lingură, faceți grămăjoare de compoziție pe cercurile de aluat.

Ceapă+somon+pătrunjel=Love

Aici urmează partea cea mai grea, pentru că trebuie să uniți cercurile astea la capete și să lipiți aluatul sub forma unor pâinici. E musai să lăsați un orificiu, ca un nasture descheiat la cămașă (că fix asta înseamnă rasstegai).

Cerculețe de aluat, le-am făcut și le-am mâncat
Așa ies când faci prima dată

La final, ungeți plăcintuțele astea cu un amestec de ou bătut cu puțină smântână și le dați la cuptor cam 20 de minute. Vedeți și voi când se rumenesc. Atunci când sunt rumene sunt gata.

Nebunieee, nu alta

Un sfat amical: Ca să obțineți efectul maxim din rasstegai, eu zic să râniți cu încredere cu plăcintuțele astea într-un bol cu smântână (cât sunt calde). Și musai să stați jos. Nu de alta, dar așa bune sunt că vi se taie picioarele. Mergeți pe mâna mea!

Acestea fiind zise, noi vă dorim Poftă bună!!!

Sursă text: Chef Cristian Paleologu + subsemnatul

Sursa foto: nevestele celor doi (coperta e de la pixabay)

0 comments on “Duelul plăcintelor! Wellington VS RasstegaiAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *