reclamă viermi intestinali

Despre diete sau cum să îți păstrezi o minte sănătoasă în corp sănătos

Să fii gras era, încă din vremea antichității, un semn că ai o problemă majoră la mansardă. Căci o minte sănătoasă nu putea să fie găzduită decât de un corp sănătos. Așa că, încă de pe atunci au apărut și primele diete. Posibil să fi existat și pe vremea Omului de Neanderthal, dar ăsta, săracul, nu știa să scrie, așa că nu vom afla niciodată ce diete îl făceau să rămână sănătos, frumos și voinic până la vârsta de 30 de ani (cam asta era speranța de viață pe atunci).

Dietele au continuat și Evul Mediu și le regăsim în cel puțin două variante. Una era cea a creștinilor prea zeloși, care considerau că li se întina sufletul cu atâta mâncare. Așa că stăteau pe nemâncate până îi apucau halucinațiile, de vedeau numai îngerași la proțap în jurul lor. Asta se numea „anorexia mirabilis” și era o stare pe care doar cei merituoși o puteau atinge. A doua a fost patentată de William Cuceritorul, care ajunsese atât de gras încât nici nu mai putea descăleca. A fost nevoie să pice fix în cap din șaua calului și să se eschiveze rușinat susținând că a făcut-o intenționat ca să sărute pământul sfânt al patriei, ca să ia o măsură radicală… nu a mai mâncat, ci a băut vârtos zi de zi. Asta până când, din cauza greutății considerabile, burta i-a fost penetrată de propria șa. Din păcate, nimeni nu a mai apucat să vadă dacă dieta asta avea vreun efect benefic.

Problema dietelor a reintrat serios în atenția medicilor și oamenilor de știință odată cu secolul al XVIII-lea și de atunci a continuat până în zilele noastre. Cum nu avem spațiu, vom puncta:

  • În anul 1727, medicul englez Thomas Short a observat că oamenii grași locuiesc în general în preajma mlaștinilor. Deci, o metodă eficientă de a slăbi era să nu mai locuiești în preajma bălților și a mlaștinilor. Bine de ținut minte.
  • Ceva mai târziu a apărut și dieta cu…bumbac. Îți era foame? Nu trebuia decât să hăpăi niște bumbac. Nu avea gust, nu avea calorii și făcea o talie de viespe. Asta dacă supraviețuiai ocluziei intestinale sau toxicității.
  • Lordul Byron, marele poet englez, a folosit intens dieta cu oțet în loc de apă. În rest, se hrănea cu biscuiți. A murit la 36 de ani, în urma unei septicemii provocată de instrumentele medicale nesterilizate pe care un medic le folosise ca să îi ia sânge. Avea 60 de kg.
  • Pe la 1830, Sylvester Graham, un preot presbiterian, și-a dat seama că grașii au un chef nebun de sex. Așa că a inventat o dietă bazată pe abstinență și pe biscuiții care îi poartă numele. Biscuiții au rămas până azi. În schimb, dacă mă uit la faptul că ne ducem spre 8 miliarde de locuitori ai Terrei, nu aș zice că dieta lui a fost urmată cu strictețe.
  • Pe la început de secol XX, știința avansase ceva de speriat, așa că au apărut și metode revoluționare de a combate pofta de mâncare precum și de a păstra o minte sănătoasă în corp sănătos. Îți era foame? Exista o metodă simplă. Fumai o țigară și foamea dispărea. Dacă nu reușeai din prima, mai fumai una, două, chiar trei. Până la urmă mergea. Probabil de aici expresia tânăr și verde…la față.
  • Prin anii `60, au făcut furori două diete . Una a fost propusă de americanul Robert Cameron în 1964. A fost vorba mai degrabă de un pamflet în care omul propunea să mănânci carne și să bei cât mai mult alcool. A vândut 2,4 milioane de copii în doar doi ani, iar dieta lui a fost tradusă în 13 limbi. Omul a trecut de 90 de ani. A doua dietă se numea „frumoasa adormită” și presupunea să dormi cât mai mult. Nu ești treaz, nu mănânci. Și cum nu poți să dormi 20 de ore ca mâța, te puteai ajuta de sedative. Elvis Presley a încercat dieta asta.
  • O altă variantă ca să te ții departe de mâncare era să porți ochelari cu lentile albastre. Zice-se că s-a dovedit științific cum că dacă vezi albastru în fața ochilor ți se taie pofta de mâncare. După aia cu balta, și asta este de ținut minte.

Am păstrat la final Crème de la Crème, mama tuturor dietelor și încununarea științei în domeniu… dieta cu viermi intestinali. A apărut undeva pe la început de secol XX. Teniile veneau la borcan, erau sterilizate și nu produceau efecte adverse. Cel puțin așa scria în reclamă (foto). Mâncai cât și când voiai, nu trebuia să te spetești făcând sport, iar paraziții te țineau slab și frumos de mai mare dragul. Când slăbeai suficient, fie luai o pilulă și te rugai să moară parazitul, fie îl scoteau medicii pe căi pe care nu mă lasă inima să le enumăr.

Aceastea fiind spuse, vă doresc succes!

0 comments on “Despre diete sau cum să îți păstrezi o minte sănătoasă în corp sănătosAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *