Că doctrina creștină de azi nu mai are decât tangențial legătură cu ideea originală nu este un secret. Regulile și dogma s-au schimbat și s-au modificat după cum a bătut vântul sau, mai precis, după cum au dictat interesele (în general cele politice, de control asupra maselor, dar mai ales cele financiare). Iar dacă aveți nevoie de exemple, iată unele dintre cele mai bune… sexul și prostituția, atât de înfierate astăzi.
Prostituția nu a reprezentat chiar un tabu pentru clericii de la începuturile creștinismului. Cea mai veche meserie din lume, căci nu degeaba a fost numită astfel, era larg practicată în antichitate, fie că vorbim de Egipt, de Mesopotamia, de Grecia sau Roma. Unde se putea câștiga un ban, se câștiga. Și nu numai că a fost practicată și după aceea, ba a și înflorit.
Prin Estul influențat de Bizanț și care avea să îmbrățișeze ortodoxia, schimbările nu au fost chiar unele majore. În antichitate, oratorul Apollodor din Atena afirma că ei, grecii, „au curtezanele pentru plăcere, concubinele pentru nevoile zilnice ale trupului, și soții care să facă copii si să îngrijească de casă”. Ce voiai mai mult ca să justifici poligamia? O idee pe care romanii au adoptat-o cu entuziasm, ba chiar cu frenezie aș spune, având în vedere excesele care i-au făcut faimoși. Prin zorii creștinismului, primii prelați au început să cârâie împotriva poligamiei, așa că au cerut scoaterea în afara legii a concubinelor. Dar au păstrat curtezanele. Adică prostituatele. E clar că nici ăștia nu erau chiar tâmpiți încât să strice tot cheful oamenilor și să se aleagă praful de religia lor.
Așa că bordelurile au înflorit într-o lume pre-ortodoxă care se bătea cu pumnul în piept pentru pietatea și smerenia cu care voia să fie asociată. Și nu numai că au înflorit, dar au dus la un nivel superior această meserie. Astfel, pedofilia a devenit o practică larg răspândită. Dacă în Roma antică erau preferați băieții, bizantinii aveau o preferință pentru fete. Fete care încă nu ajunseseră încă la vârsta pubertății erau racolate din familiile sărace și trimise direct în casele de toleranță. Cei care dețineau astfel de așezăminte se numeau „leno” în cazul bărbaților, și „lena” în cazul femeilor. Este și cazul Teodorei, cea care avea să își petreacă copilăria, adolescența și tinerețea prin bordelurile bizantine, prin teatrele porno ale vremii, sau pe la petreceri private. Asta înainte să ajungă împărăteasă și apoi sfântă. Un alt caz este cel a sfintei Maria Egipteanca, cea care și-a povestit singură aventurile din vremea copilăriei și adolescenței, susținând nu numai că a ales singură această cale, ci și că îi plăcuse, adică un păcat mai mare decât altele.
Treaba asta fusese încurajată și de un decret dat de împăratul Constantin cel Mare (alt sfânt) în anul 329, decret prin care părinții amenințați de sărăcie își puteau vinde copiii. În cazul în care ați omis cumva asta, repet, totul se întâmpla în zorii creștinismului.
În Vestul Europei, ca și în Est, treaba stătea oarecum similar. Adică biserica strâmba din nas la auzul termenului de prostituție, dar nici nu a interzis practica. Sf. Augustin (se pare că sfinții ăștia creștini aveau ce aveau cu cea mai vche meserie) susținea pe la finalul secolului al IV-lea că „interzicerea prostituției va da peste cap societatea”. Sf. Toma D’Aquino (păi nu v-am zis eu cum e cu sfinții?) compara bordelurile cu o canalizare. „Oprește canalizarea, și tot orașul va fi inundat de mizerii”. Asta se întâmpla prin sec. al XIII-lea. Să mai adaug că preoții și călugării se bucurau de regim special prin bordelurile occidentale?
În Anglia, bordelurile erau organizate în special în foste băi publice. Casele de acest gen au fost permise doar în anumite zone ale orașelor, și doar pe anumite străzi, ca să nu lezeze nasul fin al domnilor și doamnelor care se perindau prin centru. Episcopul de Winchester, undeva prin secolul al XV-lea, a mirosit o afacere fabuloasă, așa că a falsificat un ordin vechi de vreo 400 ani, chipurile dat de Parlament (treaba este că nu exista Parlament când a pretins el), prin care își conferea puteri sporite asupra bordelurilor din zona Southwark. Adică le-a trecut în subordinea sa. Sub pretextul că va asigura ordine și disciplină, omul își lua partea leului de la fiecare curtezană în parte, precum și chiria aferentă clădirilor din zonă. În plus, putea să dea și amenzi. „Contribuabilele” din zonă au devenit astfel cunoscute sub numele de „gâștele din Winchester”. Și ca să nu spună nimeni că este un hulpav fără moravuri, episcopul a interzis sexul în zilele de sărbătoare. Păi, ce vreți mai mult?
Episcopii s-au tot schimbat vreo 100 de ani prin Winchester, dar treaba a rămas la fel. A trebuit să se enerveze Henric al VII-lea și să le interzică afacerea în 1546. Adică nu a interzis prostituția. Pur și simplu a închis coșmeliile din districtul Southwark. Gâsculițele și-au luat bagajele și s-au mutat în altă parte, făcând ceea ce știau cel mai bine.
Prin Franța și Germania, lucrurile nu difereau cu mult. Prostituția era legală, condamnată oficial de biserică, dar sprijinită neoficial tot de către aceasta. Se considera la vremea aceea că femeile oricum sunt niște păcătoase și niște nesățioase, așa că dacă nu se puteau înfrâna, mai bine să slujească pioasa comunitate din care făceau parte. Dacă o femeie era răpită sau violată, se considera că tot ea era vinovată pentru că prin farmecele ei ațâțase poftele bărbaților. Astfel, bordelurile nu aveau decât rolul de a reduce criminalitatea și de a permite bărbaților să își facă mendrele, fără a mai fi nevoiți să își bată joc de vreo nevinovată. Într-un fel, aveau rolul de a curăța lumea lor așa cum o făceau și călugărițele. Primele colectau „gunoiul”, iar celelalte se rugau pentru iertarea păcatelor. (Sincer, câteodată tertipurile astea par de-a dreptul idioate, dar asta s-a întâmplat).
Singura diferență dintre cele două țări a fost aceea că, în Franța, o curtezană plătea o chirie lunară, în timp ce în Germania plătea o cotă parte din câștigul zilnic. Apoi, casele de toleranță plăteau taxele către autoritățile locale. Și vorbim despre o sursă importantă de venituri, așa că nu ar trebui să ne mire că o astfel de meserie nu a fost interzisă.
Una peste alta, ca să concluzionam, prostituția a fost așezată sub masca unui „rău necesar” de către biserica creștină. O practică înfierată public, dar la care se dedulceau mulți prelați căzuți în ispita „ochiului dracului” și a pulpițelor de gâște de Winchester.
0 comments on “Despre sex și prostituție în Europa medievală”Add yours →