Gripa spaniolă, care numai spaniolă nu a fost

Are românul o vorbă de geniu, care zice așa: „Dacă tăceai, filosof rămâneai”. Mă rog, nu e chiar românească vorba, căci mostra asta de înțelepciune vine din cele mai vechi timpuri, atunci când românii nici măcar nu erau pe țeava evoluției. Adică, nici nu era greu să îți dai seama că, dată fiind natura umană și numărul uriaș de tembeli de pe planetă, este mult mai bine să îți ții gura. Că vrei să faci un bine și, uite așa, ajungi la o altă vorbă românească, ceva legat de facerea de bine… și nu mai știm cum era. Ca să vă dovedim că e așa cum spunem, venim cu un exemplu concludent.

Ați auzit toți de gripa spaniolă. Aia care între 1918 și 1920 a ucis poate mai mulți oameni decât ciuma bubonică din secolul al XIV-lea. Ei, plecând de la denumire, normal că zici că a venit de la spanioli. Numai că gripa asta, cel puțin locul ei de origine, nu are nimic de a face cu Spania. Să vă explicăm.

Pe la jumătatea anului 1918, lumea se afla într-un uriaș măcel colectiv, cunoscut în istorie ca Primul Război Mondial. Adorau ăia să se urască și să se ucidă reciproc. Atunci a intervenit natura, evoluția, providența, cum vreți să îi spuneți, care și-a zis că oamenii nu fac un efort suficient de mare pentru a ajunge pe urmele dinozaurilor sau păsărilor dodo, așa că a început să omoare și ea mai abitir decât ar fi făcut armatele combinate ale tuturor combatantelor.

Adversarii văzuseră că soldații, precum și civilii, încep să cadă pe capete în propriile tabere, fără ca acolo să fi intervenit mâna dușmanului. Dar ce? Erau proști să recunoască? Ar fi fost culmea să te apuci să dai în presă ceva de genul: „Stimați dușmani de pe câmpul de luptă, nu vă mai agitați ca proștii că murim și singuri. De fapt, știți ce? Ia atacați-ne acum când suntem cu pantalonii în vine!”. Normal că nu scoteau nicio vorbă la nivel oficial, iar presa a fost instruită să își țină gura.

Asta nu se întâmpla în Spania, care Spanie era neutră. Iar băieții ăia de acolo au considerat că este necesar să și anunțe că lumea o mierlea pe capete de la o epidemie bizară. Ei, spaniolii, chiar au fost băieții de treabă la faza asta, vorbind primii despre „maladia din Madrid” care făcuse deja 100.000 de victime, și încercând să tragă un semnal de alarmă. Și ce a făcut lumea? Anglia, Franța, Germania, Austro-Ungaria, SUA, Rusia și cine se mai lupta atunci? Normal, au dat vina pe spanioli, deși ei se știau de multă vreme cu musca pe căciulă. Ca să fim scrupuloși, englezii au fost primii care au arătat cu degetul spre Spania. Așa a ajuns gripa aia să se numească spaniolă.

În realitate, cu luni de zile înainte ca spaniolii să facă anunțul, prima victimă a gripei cu pricina murea undeva în Kansas. Apoi, în Minnesota, soldații din două forturi au început să cadă ca muștele. În scurt timp au urmat și civilii. Practic, de acolo se pare că a început toată nebunia. Dar nu i s-a spus niciodată gripa americană. De ce? Pentru că ăia au știut să își țină gura, fiind și ei în război, și trimițând cam 10.000 de soldați pe zi în Franța. Aia e, spaniolii dacă tăceau, filosofi rămâneau și nu li se mai punea eticheta. Au încercat ei să schimbe macazul, numind-o „gripa franceză”, dar era prea târziu. Vinovații erau deja cu degetele arătătoare întinse spre ei.