Pionier, mândria țării

Vorbeam de pionieri în ultima postare. Îmi aduc aminte și acum cum ne-au dus cu autocarul la Muzeul Național de Istorie, cum am cântat lângă copia columnei faimosul șlagăr „Am cravata mea, sunt pionier” (nici acum nu am uitat versurile), apoi la Muzeul Antipa (unde m-am îmbolnăvit iremediabil de boala „evoluției umane”). Frumos tare! Și aveam perspectivă, domnule. Fusesem promovat comandant de detașament, un singur an am fost retrogradat comandant de grupă pe motiv că mă votasem singur. Ulterior, băiat deștept, votam și eu cu cel mai prostovan din clasă ca să fiu sigur că nu iese ăla.

Ba am fost și stegar și aveam referințe bune pentru a accede la funcția de comandant de unitate. Funcția supremă, cu șnur albastru. Scrisesem un articol și la Scânteia Tineretului, ba și unul în revista Cutezătorii, note bune, purtare exemplară… ce mai! Eram ca și ales. Dar ați făcut voi Revoluția și mi-ați stricat toate șustele. În loc să am acum un post călduț de ideolog și responsabil cu propaganda, cu o viluță, cu un ARO, cu tot ce trebuie la casa comunistului gospodar, stau la bloc și scriu doze de cultură generală. Păi, drept îi? Dar, asta e! Ați comis-o? Ați comis-o! Nu mai e nimic de făcut acum. În fine.

Revenind la pionieri, știți că uniforma era tip. Pantalon (fustă) bleumarin, cămașă albă cu epoleți, bască albă cu moț, ecuson cu îndemnul clasic „Tot înainte”, șnur dacă erai promovat și, creme de la creme, cravata roșie. Aia era, de fapt, toată șmecheria. Cravata. Fără cravată, nu erai om pe lume. Pardon, pionier. Iar la ea venea și inelul de plastic, că doar nu mai trăiam pe vremea lui Lenin ca să facem nod. Problema este că mulți nu știu ce simboliza cravata aia, pe lângă faptul că era roșie, deci avea culoarea partidului.

În caz că nu știați, cravata fusese preluată de la cercetașii care precedaseră organizațiile de pionieri. Doar că acum era roșie, cum spuneam, și musai în trei colțuri. De ce trei colțuri? Pentru că alea simbolizau cele trei etape din viața unui element sănătos al societății. Mai exact, pionieratul, apoi UTC-ul (Komsomol la origini), iar la final, când deja primeai repartiție și eventual îți găseai și o tovarășă de viață, cu coc, deveneai comunist cu acte în regulă. Ăștia erau cei trei pași simbolizați de colțurile cravatei.

Apoi, știți toți că un pionier trebuia să fie dedicat trup și suflet pentru cauza nobilă a revoluției agrare, industriale, științifice, totul pentru propășirea unei societăți socialiste, multilateral dezvoltate. El mai trebuie să urmeze neabătut spiritul patriotismului socialist, să cultive mândria patriotică și să fie dedicat valorilor sănătoase și glorioase ale clasei muncitoare. Manțăăă, vă rupeam gura dacă prindeam un post la propagandă! Vă burdușeam de marxism-leninism de vă ieșea pe urechi! Dar, cum ziceam, asta e. N-a fost să fie. Băieții buni, știți și voi, n-are noroc!

Apropo de băieți buni, poate ați auzit de Pavlik Morozov. Pavlik a fost un tânăr din satul Gherasimovka, gubernia Tobolsk. Mânat de un puternic sentiment patriotic și revoluționar, Pavlik a fost și primul încris în grupul pionierilor din satul său. Ba a și devenit președinte al organizației locale, deși nu împlinise încă 14 ani. Cu aceleași sentimente înalte în suflet, Pavlik și-a denunțat propriul tată pentru activități antirevoluționare și pentru ajutorul dat dușmanilor de clasă. Și nu oriunde, tăică. Direct la GPU s-a dus puștiulică. Adică la Administrația Politică de Stat. Le-a zis ălora că tat`su furase cică din bunurile confiscate de la chiaburi și făcuse acte false. Fapte pentru care, normal, Trofim Morozov a fost deportat în Siberia și executat ulterior.

Pentru asta, rudele defunctului l-au ucis pe Pavlik și pe fratele lui mai mic, pe când ei se aflau la cules de mure. Asta în 1932. Faptă pentru care, iar normal, aproape tot neamul a ajuns în pragul extincției, sub privirea rece a comisarului sovietic, privire aproape la fel de rece ca și gloanțele pe care le avea pregătite pentru fiecare în parte. Pavlik, în schimb, a devenit martir al cauzei socialiste și, mai ales, un demn simbol a ceea ce însemna să fii un pionier dârz și înflăcărat. I s-au ridicat statui prin tot URSS-ul, au fost făcute filme, s-au scris cărți despre el, iar pionierii din fiecare generație mergeau și depunea jurământul la una dintre statuile sale. Aia care era mai pe aproape, evident, că doar nu erau tâmpiți ăia să te ducă din Moscova tocmai la Vladivostok, doar ca să behăi tu imnul cravatei.

Faza nasoală este că Pavlik, deși a existat, nu ar fi făcut absolut nimic din ceea ce s-a spus ulterior. Dar asta contează mai puțin, atâta vreme cât flacăra mândriei pionierești putea fi aprinsă chiar și cu o minciunică. Una mică mică de tot.