Le roi est mort, vive le roi! Jonny Wilkinson

Le roi est mort, vive le roi! Cam așa ai putea descrie ieșirea din 1995, de pe scena Cupei Mondiale de Rugby, a unui titan ca Thierry Lacroix și apariția în ediția următoare (cea din 1999) a unui puștan englez cu o figură ruptă parcă din filmele cu șmecherași de cartier ale lui Guy Ritchie. Jonny Wilkinson îl chema, exact ca pe lamele de bărbierit. Și n-aveai cum să nu-l remarci. În primul rând, te uitai la poziția lui (devenită faimoasă ulterior) înainte de a executa loviturile de pedeapsă. Dacă îl vedeai prima oară, te și gândeai că, săracul, parcă se roagă. Dar și când începea să le dea fix unde voia el, îți cam pica falca.

Mă, cum le calcula ăsta, cum descânta mingea aia, ce privire de Terminator o fi avut el, din aia bionică, dar zici că era robot cu țintă laser în vârful bocancului. Imposibil să rateze de undeva. Puteai, cel mult, să îl pui să execute loviturile direct din parcarea stadionului, și nici atunci nu erai sigur că nu ți-o dă printre buturi. Ce vorbești, Franț? Fenomen era. Omul recordurilor! Credeți că vorbesc aiurea? De 19 ori a fost trecut numele lui în Cartea Recordurilor. Și toate erau, evident, din lumea rugby-ului. Când a debutat la Cupa Mondială din `99, de abia împlinise 20 de ani. Un țâști bâști de nici 1,80 înălțime, și sub 90 de kg. Dacă îl vedeai atunci, ziceai că e bun să îl înfieze adversarii. Până a început să joace. Cu italienii au avut primul meci. Aaaa, ce făcuși Bobiță? Le-a scos rugby-ul din cap peninsularilor. 32 de puncte numai el, ba și un eseu, ca să fie și să nu trebuiască.

A urmat meciul cu Noua Zeelandă. Pierdut, e adevărat, dar puștiulică tot a băgat 11 puncte, din 16 câte au reușit englezii. Plus încă vreo 23 în meciul cu Fiji, ca să știe ăia să nu mai treacă pe acolo. Și asta a fost încălzirea. Prima lui Cupă Mondială. La a doua, aia din 2003, n-aveți cum să nu știți, Anglia a luat trofeul. Singura dată în istorie când o echipă din emisfera nordică a câștigat Cupa Mondială. Și cum a luat-o? Cu un drop gol înscris de Jonny când mai erau 26 de secunde din reprizele de prelungiri. Meci de infarct. Mai rar așa ceva. Ce lupte, ce dăruire… Rovine nu altceva. Iar peste toate, Jonny era omul turneului. Ba mai și marcase 113 puncte în tot turneul, cât să îl depășească la mustață pe Lacroix (112).

Ce să mai zic despre el? Că la a treia Cupă Mondială a dus Anglia iar în finală? Că l-au ținut englezii inclusiv la a patra Cupă Mondială, de mai aveau puțin și îl scoteau la pensie direct pe teren? Nu mai putea nici el. Nu e ca și cum ar fi jucat șah. Plus că suferise și o cârcă de accidentări. Dar, na, nu prea mai avea ce să arate. Câștigase tot ce se putea câștiga din rugby și o făcuse în stil de mare campion. Dintre recordurile lui, unele stau încă în picioare și cu greu vor fi depășite. Asta doar dacă nu vor mări ăia constant numărul de echipe de la turneul final, ca la fotbal

Este și azi sportivul cu cele mai mult puncte marcate în toate aparițiile sale la cupele mondiale (277). Singurul om care a marcat în două finale de Cupă Mondială. Cele mai multe penalty-uri executate la CM (58), cele mai multe drop goluri (14), cele mai multe drop goluri la un singur turneu (8, 2003). Mai are recordul pentru cele mai multe puncte înscrise într-un singur meci din Turneul celor 6 Națiuni (35). Cele mai multe lovituri de pedeapsă transformate într-un singur meci (9), cele mai multe transformări (7), și locul 2 la cele mai multe lovituri de pedeapsă transformate în toată istoria competiției (89). Hai, na, și locul 3 all time la numărul de puncte marcate în Turneul celor 6 Națiuni (546). Așa am găsit și eu pe net, că doar nu țineam minte atâtea cifre.

Ah, și o completare. Cică in toată cariera lui internațională, Jonny a avut doar cinci meciuri (5!!!) în care să nu fi marcat măcar o singură dată.

Ce vreți, domnule, mai mult? O legendă! Cum să nu fii mândru că ai apucat să vezi un astfel de sportiv? Și cum să nu te uiți pe mai departe, ca să vezi cine are curajul să îl depășească de acum încolo? Hai cu runda a doua de meciuri, că acușica vin!