Cum a terminat-o Vasile pe Ana din punct de vedere psihic

De Vasile al II-lea, zis și Bulgaroctonul, ați auzit. Băiatul ăla care a rămas în istorie, printre altele, că a orbit o armată întreagă de bulgari. Domnule, n-ai ce să-i zici pe parte militară. Adică, era omul împărat de la vârsta de doi ani, îl școliseră toți cum să se bată, cum să facă, iar el pricepuse. Pe parte diplomatică, iar, se descurca binișor. Singurul lucru de care ducea lipsă gravă erau scrupulele. Daaaa. Trecem peste parte cu orbirile. Nu ne mai băgăm pe din astea, deși ar trebui să fie un indiciu. Ne axăm astăzi pe soră-sa, respectiv pe Ana Porfirogeneta.

Domnule, nu știe niciun cronicar să vă spună ce avea ăsta cu biata soră-sa. Vasile ăla, până să ajungă el Bulgarocton, avea o dambla. Cum intra în câte o încurcătură, în câte o înfrângere, avea o singură soluție. Mai exact, „Bă, v-o dau pe soră-mea, da` mă lăsați în pace”. O terminase psihic pe biata Ana. Nici nu mai știa asta de câte ori a vrut să o mărite disperatul de Vasile. Și, uite, să îl expunem acum pe marele Bulgarocton, ca să îl dezaprobați public. Cu cine a vrut el să o mărite la un moment dat pe jună? Cu un bulgaaaar. Daaaa. Așa viteaz era el, că doar fustițele ei mini l-ar mai fi scos din… de unde intrase singur.

Par example, pe la leatul 986, Vasile o lua pe coajă de la bulgari și, evident, se gândea el la o stratagemă ca să iasă bine. În acest mod simplu, i-a dat lui prin cap să îl stârnească pe Aron, fratele țarului bulgar Samuel, împotriva propriei familii. Cum? Evident, cu bunăciunea. Numai că, neam de neamul bizantinilor nu se măritase vreo prințesă de-a lor cu vreun pâgăn. Bașca unul care n-avea nici măcar funcție. Bașca și bulgar. Ce putea fi mai rău de atât? Mă rog, să fie ungur dar, norocul ei, ăia încă nu jucau în Champions League la vremea aia. Oricum, când a auzit Ana ce plan handicapat avea frate-su, să leșine acolo. A plâns, săraca, s-a tăvălit, mucită de nu se poate, vai de fundul ei. Până la urmă, au sărit și alți curteni cu gura, că o fi, că o împărți… într-un final l-au convins pe Vasile să schimbe planul.

Și așa au trimis ei la bulgarul Aron o gagică virgină, care să și arate cât de cât, numai să-l păcălească pe ăla. Acum, știți cum era. Bulgăroiul nedus la școală, dar totuși. Când a văzut el că prințesa se scobea cu cuțitul între dinți și se ștergea la gură cu rochia, a început să aibă bănuieli. I s-a confirmat bănuiala când a ajuns în pat cu tipa. Toată lumea știa că prințesele bizatine fac o școală de BDSM și dominatrix, de flexibilitate, gimnastică și alte chestii din astea, de ștergeau pe jos cu tine. A lui, sufletul Marioarei, scândură era. Evident că a făcut crize, dar n-avea ce să mai întoarcă. I-o trăseseră bizatinii, iar Ana scăpase de data asta.

Din păcate pentru Ana, nu a apucat să se bucure prea mult căci, doi ani mai târziu, Vasile iar venea cu un zâmbet cât dai cu sapa și o anunța că o mărită a nu știu câta oară. Cu cine? Cu un barbar viking pe nume Valdemar (slavizat Volodimir, sau Vladimir), care stăpânea peste ceea ce avea să devină Rusia. Ce avea Vladimir de era candidatul perfect la cea mai tare soție din secolul al X-lea? În primul rând, avea o armată care nu prea știa ce e aia înfrângerea. În al doilea rând, încă oscila împotriva cui să o îndrepte. Terțio, i se pusese pata rău că vrea să testeze știința și tehnica bizantină în ale amorului. Nu în ultimul rând, Vasile avea nevoie de o armată ca a lui Vladimir, căci deja se confrunta cu două revolte interne, și cam cu toți vecinii care voiau să i-o tragă mai rău decât i-ar fi tras-o soră-sii.

Acum, dacă veți citi varianta oficială a știți voi cui, veți afla că sună cam așa: Ana s-a dus la Kiev cu un sobor de preoți, doar ca să vadă că Vladimir orbise brusc. Și l-a luat ea cu duhul blândeții, că dacă se botează creștin se vindecă pe loc, că știa ea. Ceea ce s-a și întâmplat. Ahem! Varianta reală e aia în care Ana a fost dusă la altar de subsuori, leșinată de cât plânsese și se rugase de Vasile să nu o mărite cu dihania de rusnac. Când și-a revenit, deja era măritată, petrecerea începuse fără ea, iar Vladimir o aștepta doar cu cizmele în picioare ca să… știți voi. Creștinarea lui avusese cu totul alte motive la bază, iar unul dintre ele tocmai îl privea resemnat și dezbrăcat complet. Dacă ați venit mai târziu pe aici, vedeți că lăsăm un link în comentarii, cu toată povestea spusă din varianta lui Vladimir.

Una peste alta, Vasile a bunghit-o bine de tot cu afacerea asta. Vikingii lui cumnatu au făcut o ordine de nici în cele mai frumoase vise nu își imagina el. Ana a ajuns în Rusia unde, în lipsă de alte treburi, s-a apucat de creștinat populația locală. Ei îi datorează estul Europei, indirect, religia ortodoxă. Pentru asta, a fost făcută sfântă, alături de Vladimir. Acum, între noi fie vorba, a fost ca și cum ai fi combinat o tipă cu doctorate la Oxford și Cambridge, plus practică în astrofizică la NASA și școala de etichetă în Elveția, cu unul cu fața, cultura și manierele lui Machete. Dar fata și-a respectat blazonul. Una dintre fiicele ei a devenit soția regelui Cazimir al Poloniei, iar nepoata a ajuns soția regelui Henric I-ul al Franței.

Și, la final, ca să vă faceți o idee despre ce însemna diferența de cultură de la vremea aia de secolul al XI-lea, și ce însemna influența Anei, vă vom spune doar că la nunta dintre Henric și Ana de Kiev (tot Ana o chema pe nepoată), mireasa a semnat jurămintele în chirilică și latină. Henric, analfabet, a trecut un X.

0 comments on “Cum a terminat-o Vasile pe Ana din punct de vedere psihicAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *