Gata, v-am lăsat să respirați, să luați o pauză de orez cu lapte (cu sau fără dovleac), să vă reveniți cu un vin roșu, sec, șamd. Ca copiii noștri sunteți. Acum însă e timpul să ne întoarcem la povești bizantine. Deci trageți aer în piept, nu expirați, și citiți pe nerăsuflate. De ce? Pentru că azi avem povești de dormitor cu gagici bizantine. Cu precizarea că ne interesează doar alea de pe tron sau care aveau legătură cu tronul. Uuuu, nici nu bănuiți voi ce se ascundea acolo.
Ca început de încălzire, pornim la drum cu o relatare a istoricului Socrate de Constantinopol (sec. al V-lea), zis între prieteni, la șpriț, și Socrates Scholasticus. Tipul, printre altele, a transmis posterității o poveste despre o căsnicie fericită, chiar preafericită din câte veți vedea. Este vorba despre împăratul Valentinian I-ul, care a trăit prin sec. al IV-lea, și care a avut o mână excelentă, pardon de expresie, atunci când și-a ales nevasta, pe Marina Severa. Marina asta nu era severă deloc, în ciuda numelui, decât dacă era vreun role play la mijloc. Altfel, o dulceață de fată cică era, de să o pui la rană sau, și mai bine, la alte părți ale corpului. Cataplasmă era și minuni făcea la sănătate.
Iar ea avea o prietenă bună, pe nume Justina, cu care mai vorbea, mai bârfea, mai coseau un goblen amândouă, schimbau o rețetă, mai făceau o baie împreună dezbrăcate, din astea cum fac toate fetele care sunt prietene bune, bașca și gospodine. Și așa i-a plăcut Marinei de Justina, că ea însăși s-a dus la împărat, spunându-i ceva de genul: „Aoileo, muicăăă, de ce nu m-am născut bărbat? O urcam pe bunăciunea aia de Justinica pe toți pereții, să-i sară cerceii din urechi. Dar poți să o iei tu, iubi, că mă implic și eu cum pot la un montage a trois! Hai, pleaaase, faci tu asta pentru noi două? Miaaau”. Din punctul ăsta de vedere, las-o moartă, chiar era bine de tot să fii monarh!
Și așa dragoste era pe ei, și așa bine se simțeau împreună, că au decis să se căsătorească. Toți trei. Valentinian avea însă o problemă pe parte religioasă, că încuiații ăia de popi creștini nu recunoșteau poligamia. Mă rog, fiind la început și ei, cu multe neclarități în dogmă, dar și pentru suma corectă, până la urmă au schimbat legea cu un edict pentru ca familia tradițională să arate puțin altfel. Nu mult, ci pe acolo, prin părțile esențiale, cât să poți să ții două neveste. Mai ales dacă și ele se plac foarte mult între ele.
O a doua mare problemă, și asta chiar e mare, este că edictul ăla nu a fost găsit niciodată. Deci ori a zguduit-o rău Socrate bizantinul, ori s-a pierdut depeșa. Oricum, avem date certe că documentul încă este căutat cu înfrigurare de mii de istorici și nu numai, ca să li se dea peste nas cu el mai marilor ortodoxiei și catolicismului. Nu de alta, dar poate le vine și lor mintea la cap și se revine naibii odată la o viață mai bună. Vă dați seama cum i-ar vota lumea și cum ar arunca cu bani în ei dacă ar readuce edictul la viață?
0 comments on “Deci Valentinian chiar a fost un împărat tare de tot”Add yours →