Ioan al V-lea Paleologu sau cât ghinion să ai în viață?

Vă spuneam că nu era o fericire să devii împărat bizantin. Și asta nu doar pentru faptul că te plimbai pe străzi sau prin palat numai cu frică, de parcă aveai o țintă pictată pe spate. Toată lumea voia să îți facă felul, că ne mai și mirăm cum naiba de dădeau toți în paranoia. Ideea este că se puteau întâmpla și multe alte lucruri rele pe care, dacă le-ați afla, și dacă ați avea de ales să vă urcați pe tronul Bizanțului, v-ați băga picioarele direct în ea de domnie. Oricum, mai e și după norocul omului. Să îl luăm ca exemplu pe Ioan al V-lea Paleologu (foto).

Măi, oameni buni, i-a mers ăstuia de zici că nu dăduse bani la biserică. Numai belele pe capul lui, și asta toată viața. Nu e ca și cum ar fi fost ceva episodic. Să detaliem! Ionuț și-a început domnia la vârsta de 8 ani, vârstă la care de abia ar fi trebuit să învețe tabla înmulțirii. În loc să o învețe, a trebuit să suporte un război civil cu neamul Cantacuzino care, ghinion, voia același tron. Ca și cum ăsta nu fusese un semn suficient de bun, la doar trei ani după începerea războiului, a mai venit și ciuma neagră. Asta prin 1346. Nici nu mai punem la socoteală lăcustele, holera, foametea, seceta, tornadele și sărăcia, astea fiind deja considerate fenomene de-a dreptul fericite, comparativ cu ce trăia ăsta. Așa sărăcie lovise Bizanțul, că maică-sa Ana a fost nevoită să vândă bijuteriile coroanei imperiale. Tot degeaba, că au luat bătaie, iar Ion al VI-lea Cantacuzino a devenit co-împărat. Buuun!

Când să zică și el că de data asta chiar apucă să învețe înmulțirea, n-a mai apucat că a început al doilea război civil, asta în 1352. Băieți deștepți, Cantacuzinii au cerut atunci ajutorul otomanilor, fără să știe în ce se bagă. Pe un principiu străvechi, ăștia au venit și nu au mai plecat. Ba au și început să cucerească cetate după cetate și oraș după oraș. Disperat, Ionuț al nostru a plecat să ceară ajutor la unguri. Acolo, alți băieți de caracter. Regele maghiar i-a spus că îi dă ajutor, dar numai dacă se convertește la catolicism. Când vreodată mai auzise vreun împărat bizantin așa propunere? Dar, na, asta era situația și noua orânduire mondială.

Prin urmare, Ion a plecat la Roma să vorbească cu Papa. Papă care, finuț, i-a cerut să îngenuncheze, să îi pupe papucul, apoi l-a convertit la catolicism. Tot atunci, Ion a fost obligat să recunoască încheiată schisma dintre bisericile creștine, ba și să îl accepte pe Papă ca șef suprem al creștinătății. Adică, ce pisici puteai să îl mai pui să facă? Cât să-l mai umilești? Să îl bagi în temniță? Ei, fix asta s-a întâmplat. Nu la Roma, ci puțin mai sus, la Veneția, că avea ăsta niște datorii uriașe la bancherii de acolo. Revin cu aceeași întrebare: când vreodată a mai fost arestat un împărat bizantin și închis la închisoarea datornicilor?

După ce a scăpat de acolo, numai bine l-au mai capturat și bulgarii, că de când nu mai prinseseră și ei un împărat ca să-și facă mendrele cu el. Între timp, s-a mai ridicat și fiu-său împotriva lui, l-a dat jos de pe tron dar, cumva, bătrânul a revenit la putere. Să nu uit, de la Roma primise ajutorul clasic, pe care toți liderii est-europeni l-au primit de-a lungul timpului: urări de bine, promisiuni de rugăciuni fierbinți, plus o palmă prietenească pe umăr și un șut în dos. Unde mai pui că oricum umilirea lui a fost pur gratuită, căci niciun oficial al ortodoxiei nu a recunoscut ce făcuse ăsta. Cum s-ar zice, și… umilit, și cu banii luați.

În lipsă de soluții, Ion s-a dat cu turcii. L-a recunoscut de șef pe Murat I, a mai îngenuncheat și în fața ăluia, și a zis că măcar așa prinde și el puțină liniște. Aș, de unde? Alt Paleolog, Ioan al 7-lea, l-a dat jos de pe tron. Era a treia aruncare de la putere de care avusese parte al nostru. Dar uite că a făcut el ce a făcut, și a venit înapoi. Între timp, la turci venise Baiazid I, care i-a cerut cel mai mic fiu ca zălog. Ceea ce, în lipsă de opțiuni, Ion a acceptat. N-avea pic de pace, săracu, nici să-l bați. Acolo, cât să se ocupe și el de ceva care să îl lase în istorie și cu o altă imagine decât aia de pârlit umilit de toți. Nimic, băi, băiete!

Astfel, a decis el să refacă o parte a zidurilor Constantinopolului care se surpaseră de când nu mai avusese nimeni grijă de ele. Nu vă imaginați că a avut bani de materiale. A luat și el marmura de pe la bisericile mai dărăpănate. Zis și făcut, a adus niște muncitori, au muncit ăia de le-au sărit capacele și, într-un final, au terminat. Frumos, treabă elegantă, ziceai că sunt scoase din catalog zidurile alea, ca noi nouțe. Daaar, până să bea și Ion al nostru un șpriț de fericire, pe datorie, numai ce primește scrisoare de la Baiazid. Ăla văzuse ce se întâmplă, dar l-a lăsat să termine treaba. Acum, că o terminase, l-a înștiințat că trebuie să demoleze tot, altfel îl orbește pe ăla micu. Aaaa, ce-ai făcut Bobiță? Asta a fost picătura care a umplut paharul. Cât să mai suporte și el, amărâtul? Și uite așa, după 50 de ani de umilințe pe tronul Bizanțului (1341-1391, cu trei întreruperi, v-am spus deja), l-au lăsat nervii și pe Ion. Așa de rău, că a făcut un atac cerebral și a murit.

Zice-se că la porțile Raiului, când să intre și el, a încurcat Sân` Petru condicile pe acolo. În loc să îl trimită unde trebuie, la loc cu verdeață și fericire, l-ar fi repartizat la departamentul curățenie, secția spălat vase și schimbat scrumiere. Până s-au prins de eroare, ar mai fi trecut vreo 400 de ani. Dar astea mai sunt și bârfe. Cât spanac de ghinion să ai? Probabilistic, și tot trebuie să nimerești și tu un dram de noroc, măcar în viața de apoi. Apropo, pe ăsta nu l-a mai canonizat nimeni. Și sincer, la câte a pătimit, chiar merita. Măcar un pic, acolo.

0 comments on “Ioan al V-lea Paleologu sau cât ghinion să ai în viață?Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *