Tessarakonteres, sau cum au construit egiptenii cea mai mare navă a lumii antice

Ca să încheiem topul celor mai mari nave ale antichității, top început acum 2 postări, azi vom merge direct la dinastia Ptolemeilor, grecii care au condus Egiptul. Ăștia, de departe, au avut cele mai mari nave și cea mai tare flotă antică, în caz că nu știați. Pe scurt, Ptolemeu I a resuscitat și modernizat marina egipteană cu circa 1.000 de nave, grupate în patru flote separate. Ptole al II-lea i-a adăugat cele mai mari nave de pe fața pământului. Stați să vedeți!

Prin Cipru există o așezare pe nume Paphos. Pe vremea Ptolemeilor, Paphos era a doua bază navală egipteană după Alexandria. Tot acolo, acum hăt, nu mai știu câte decenii, au scos arheologii la lumină soclul unei statui pe care scria așa: „Basileul Ptolemeu din Pyrgoteles (ăsta fiind al II-lea), constructor al navelor de 20 și de 30”. Ce erau navele alea? Erau nave cu dimensiuni de-a dreptul de neam prost, cu 20, respectiv 30, de punți pentru vâslași. Nu uitați ce ziceam ieri de nava mamut a lui Lisimah, că aia avea opt punți și tot era considerată ceva nemaivăzut. Darămite astea cu 20-30? Mă rog, informația mai apare și prin niște papirusuri, dar asta e cam tot ce știm despre navele cu pricina. Că existau. Dar partea tare abia acum vine.

Ptole al III-lea a folosit navele lăsate moștenire pentru o serie de cuceriri de orașe de coastă, frumos, elegant, nelăsându-i lui Ptole al IV-lea decât o cârcă de bani și multe frustrări. Acum, știți și voi, frustrări + bani mulți = nu cea mai fericită combinație. Dovadă că Ptole nr. 4 a chemat la el toți inginerii de nave din Egipt și din zonele cucerite și le-a zis următoarele: „Băieți, așa nu se mai poate! Tot neamul meu a construit vase din ce în ce mai mari, a cucerit port după port, numai eu stau ca proasta-n târg. Ia puneți voi mâna și construiți ceva mai mare decât tot ce s-a făcut până acum. Cât era limita? La 30 de punți? Ei, eu vreau cu 40. Unde mai pui că i-a trimis și prostul ăla din Siracuza nava aia uriașă de agrement lui tata, de mă ustură și-acum în capul pieptului de nervi. Păi să râdă el de tata, băi?”

Ăștia când au auzit, i-a cam luat cu palpitații. „Auzi, șefu`? Nu mai bine construim noi direct un pod până unde vrei matale? Din Egipt până în Siracuza îl facem șefu`, și garantat ieșim mai ieftin cu manopera, bașca vom consuma mai puține materiale. Gândește-te numai că la noi nu s-a mai văzut pădure de la ultimul interglaciar. Îți dai seama câți cedri trebuie să aducem din Liban? Se lasă, dracului, cu încălzire globală de la atâtea defrișări”. Ptole, nu și nu. Ce să facă el cu podul? Ce, a mai auzit cineva de un mare conducător care să se laude cu cel mai mare pod? Asta-i de fătălăi. Așa că au rămas la planul cu mega-ultra-nava.

Ce le-a ieșit o spun mai mulți istorici ai vremii, printre care Plutarh. Ca să poată rezulta ceva care să și plutească, inginerii antici au făcut o navă stil catamaran, cu două cale unite între ele cu o platformă uriașă. Ia fiți atenți la cifre! Cică nava avea cam 130-150 de metri lungime (Titanicul avea 243). Puntea se ridica la 24 de metri față de nivelul apei, cam cât un bloc cu 8-9 etaje. Avea 40 de punți cu vâslași, cum ceruse faraonul, de aici înălțimea pe care o putem numi lesne altitudine. 4.000 de oameni erau necesari numai la vâsle. Alți vreo 400 erau ofițeri și responsabili cu pânzele.

Adăugați la asta și vreo 2.850 de soldați care trebuiau nu doar să se bată cu vrăjmașii patriei, ci și să manevreze zecile de catapulte montate pe platformă. Asta înseamnă un echipaj dublu față de cel al portavioanelor de azi. Băgați acolo și zecile de tone de proiectile (unul singur cântărea peste 50 de kilograme), proviziile și toate cele trebuincioase. Apoi, ca să poată să construiască dihania, ăștia au inventat și docul pe uscat. Iar după ce au terminat-o, au construit un ditamai canalul până la doc, ocazie cu care a scăzut nivelul oceanelor planetare cu vreo 2-3 metri, de se speriase lumea că se lasă cu o nouă glaciațiune.

Acum vine și partea bizară. De ce? Păi s-au strâns ei acolo la lansare, în frunte cu faraonul, vizirul, politicienii, concubinele, soțiile și toată lumea bună. Toți îmbrăcați la costum, cu pahare de șampanie, cu panglică de tăiat, speech, tot tacâmul. Poporul, și el, strâns ca la revoluție să vadă minunea, apoi să bea berea dată de partid pe de-a moaca. Au dat ei cu sticla de șampanie de navă, au scos-o anevoie pe mare, iar acolo… frână! Magaoaia era așa de mare că era virtual imobilă. Numai ca să o întorci aveai nevoie de un spațiu cam cât Marea Neagră. Iar un viraj din ăla se calcula în ore. Dar oricât s-au chinuit ei, nava nu pleca. Probabil că se înfipsese direct în nisip, în urma unor calcule prost făcute. Vă dați seama că Ptole nr. 4 era să facă apoplexie. Dăduse și un porcoi de bani, și se trezise și cu o hidrobicicletă macro, care nici nu mergea. Așa că au făcut o reconfigurare traseu.

Au căutat ei o firmă de PR mai acătări, au dat iar niște bani, iar în articolul care a apărut în presa antică internațională se zicea așa: „Marele nostru faraon, cu forța lui demnă de zei, a construit cea mai mare corabie ever. Așa de mare, că dacă o scotea pe apă și o ducea până la fraierul de Hieron II, se scufunda Siracuza de frică, doar la vederea ei. Dar, fiind și cel mai înțelept dintre muritori, faraonul a decis să nu o mai lanseze, ca să nu fie acuzat de posteritate că a cauzat vreun cataclism comparabil cu supervulcanii. Așa că a decis să transforme nava în muzeu, cu restaurant, cu locuri de joacă pentru copii, cu tiribombă și tonetă de vată în băț unde, pentru o drahmă, vă puteți relaxa o zi întreagă. Asta nu ca să recupereze din pierdere, ci pentru că așa i-a venit lui în acel moment”.

În concluzie, așa a rămas. Că nava a fost făcută doar ca o demonstrație de forță. Ce s-a ales de navă care, apropo, s-a numit Tessarakonteres (adică 40 de punți), nu se mai știe, că oricum n-a mai interesat pe nimeni. Cum, de altfel, nu s-a mai auzit nici de inginerii care au proiectat-o.