Cum adică nu se mânca pește în Grecia străveche?

Cum stăteam așa într-o zi, cu pielea crocantă de la soarele bulgăresc, numai ce văd o postare legată de Homer și de consumul de pește în străvechea Eladă. Dan Alexe făcuse postarea. Și cică în opera lui Homer, recte Iliada și Odiseea, nimeni nu mănâncă pește. Peștele nu se consumă decât în cel mai rău caz, atunci când erau ăia hămesiți și chiar nu mai aveau ce băga la ghiozdan. O fi, domnule, că asta a fost ultima mea grijă când am citit opera maestrului, să văd cine mănâncă pește pe acolo. Mai aveam și vreo 14 ani când le-am citit, deci fix aia mă interesa pe mine, peștele lui Ahile și al ălorlalți. Vă dați seama.

Și, normal, m-am apucat să caut informații după vestea asta. Zic „dă-o în spanac, cum să nu mănânce elenii pește? Ar fi și culmea!” Observați că nu zic greci, că nu se numeau așa atunci. Se numeau fiecare după tribul sau cetatea din care făceau parte. În fine. Și caut eu, caut, și văd că mai multe studii ziceau același lucru. Ăia ai lui Homer, de se băteau în războiul troian, nu le aveau ioc cu peștele. Și de aici dă-i tot felul de interpretări. Ba că ei considerau peștele animal necurat, cum fac afganii sau mai știu eu ce nații continentale. Ba că peștele nu avea suficient sânge pentru a fi sacrificat zeilor (ăia prindeau ton, iar tonul are la sânge de zici că tai porcul acolo. În fine) și alte și alte interpretări. Pe scurt, cică peștele era cea mai de rahat mâncare la care se puteau gândi ăștia.

Acum, să ne punem și noi niscai întrebări, ca românul, imparțial. Când a scris Homer, neică, trebile alea? Dacă le-o fi scris el, că nu se știe sigur. Cică acum vreo 2.800 de ani. Când s-a dat războiul troian? Dacă s-o fi dat și ăla, că nici aici nu e nimic sigur. Acum vreo 3.200 de ani. Păi, ce știm noi că era acolo acum vreo 3.200 de ani? Erau micenienii, erau minoanii, culturi serioase, din epoca bronzului, de la care am luat și o poză complet la întâmplare (să vă uitați bine la poză, spre edificare. da?). Apropo, poza e minoică și îl precede pe Homer cu niște secole bune. Mai era și cultura cicladică pe acolo, aia veche rău de pe insulele cu același nume, și să o spună ei lui mutu că ăia din insule mâncau numai vaci, capre și oi. De unde spanac atâtea vite pe capul lor?

Poate greșim noi și nu ne întrebăm ce trebuie. Dar nu poți să nu te gândești că în războiul ăla cică luptă aheii. Care ahei apar acum vreo 3.100 de ani. La fel și dorienii. Rataseră și mama războiului troian cu frun secol. Apoi, Menelau, ăla încornorat, de-a fugit nevastă-sa rea de muscă cu Paris, nu era regele Spartei? De unde moași-sa Sparta? Că aia ar fi fost fondată acum 2.900 de ani. La 300 de ani după război. Adicătelea, cum să vă explicăm noi ca să ne înțelegeți, dar oare nu e posibil ca Homer să fi încurcat socotelile pe acolo? O fi fumat ceva săracu`, o fi dictat greșit, că el era și orb, știi, și nu vedea să scrie personal. Adică, și Platon spunea că atlanții, acum vreo 9.000 de ani, s-au bătut cu atenienii care, Zeus cu mila, de abia s-au înființat pe la anul 509 î.Hr. Deci se dau rateuri și la case mai mari.

Revenind la ahei, dorieni și restul triburilor și culturilor care au făcut așa zise invazii, înlocuind culturile vechi din epoca bronzului, am făcut niște săpături și în sensul ăsta. Să zicem că veneau de undeva de unde nu aveau prea multă apă. Iar răspunsul e clar. Nimeni nu știe de unde au venit ăștia, dacă au venit (unii zic că erau deja acolo, alții că au venit de prin Europa centrală, alții că nici măcar nu ar fi existat). Deci aici ne-am lămurit buștean. Dar venim cu o altă întrebare legată de populațiile din Europa centrală. Mă, nene, dacă neanderthalianul pescuia acum suta de mii de ani, oare chiar așa tălâmbi să fi fost ăia din Epoca bronzului, să uite tehnica și să ajungă să urască peștele? Ori erau prea bogați și mâncau numai patrupede? Slabe șanse și la una și la alta.

Se pare că azi suntem cu întrebările retorice. Și uite încă una. A citit cineva în Iliada și Odiseea despre prune? Ete că ne freacă și pe noi curiozitatea. Prunele sunt originare din estul Europei, și se cultivau și acolo, și prin Anatolia, și prin Caucaz, încă de acum vreo 4.000 de ani. Așa am citit și noi, că nu suntem specialiști în prune. Pe pariu că nu există mențiuni în Iliada și Odiseea? Și dacă știau de mere, căci știau clar despre ele, să nu ne aburească pe noi că nu știau și de prune. Iată o idee care trebuie explorată. Unde, bască mă-sii, sunt prunele lui Homer? Homer două prune, așa ar trebui să îi spunem de-acum încolo.

În încheiere, vreau să mai spun că am dezbătut problema cu marketinga. Și m-a luminat de nu se poate. Auzi la ea! Cică: dacă Homer era ca mine, să nu suporte peștele, că dacă mai există un singur os de pește pe planetă, ăla la mine în farfurie ajunge, păi normal că nu a scris despre el. Bravaaa nevastă! Și uite așa mi-am petrecut eu cealaltă zi, luptând cu ideea unei epopei antice scrise de nevastă-mea. Și parcă îi vedeam pe toți, pe Ahile, pe Ulise, pe Ajax, Nestor, Patrocle, Menelau etc., mâncând numai bomboane, ciocolăți, clătite cu dulceață, că se mai bătea naiba fără un dinte-n gură de la atâta zahăr. De bătaie îți mai arde când îți atârnă botul ca la peștii sanitari? Aia e. Dar, despre oroarea asta literară nescrisă mai bine să nu mai pomenim, că m-am îngrozit eu destul.