Cine a inventat ciorba de pește (partea a II-a)

Rămăsesem ieri la ciorba de orz, ceapă și pește din Egipt, aia fiind cea mai veche dovadă palpabilă, directă, a unei astfel de ciorbe. Dar asta nu înseamnă că e și prima. Neah! Mare grijă la detalii! Să luăm exemplul Japoniei. Acolo, o cultură străveche, Jomon pe numele ei, a existat de acum vreo 14.000 de ani, până prin secolul I î.Hr. E o găleată temporală și culturală care se întinde ca o plăcintă pe o perioadă mare de timp. Ce ne privea pe noi în ecuația asta este că ăia inventaseră olăritul cu mult înaintea neoliticilor din Orientul Mijlociu. Adică acum cel puțin vreo 13.000 de ani. Și, ce să vezi? Surpriză!

Când s-au apucat specialiștii să caute oalele alea vechi la izotopi, le-a dat că în ele se mai aflau încă molecule de grăsime de pește. Informația asta se traduce simplu. Japonezii primitivi au inventat oalele ca să țină peștele în ele, bașca să îl și fiarbă. Nu pui peștele în oală, dacă vrei să îl frigi pe jar. Logic, nu? Apropo, jomonii ăia mâncau de i-ar fi făcut să leșine de fericire pe toți nutriționiștii de azi: fructe de pădure, pește, apă cristalină și aer curat, că la ei era mai salcâm cu agricultura. Și să fi știut de ea, dar ce le folosea în sărăcia aia de insulă care niciun Bărăgan de Doamne ajută nu au și ei? Eeei, și iată o dovadă și mai veche a fierturii de pește. Că i-or fi pus ei și legume preistorice, că or fi pus fructe, că or fi pus doar pasiune în zeama aia de pește, nici nu mai contează. Peștele e bun oricum și în orice zeamă.

Aici venim și plusăm că prin estul Asiei, în Extremul Orient, dar și prin China, oalele au apărut încă de acum vreo 18.000 – 20.000 de ani. Așa zic ei. Dar cum nu avem dovezi că fierbeau ciorbă de pește, putem doar să presupunem că le-o fi dat și ideea asta prin cap. Cât despre acele de pescuit, voi să fiți sănătoși, că în Timor s-au descoperit unele de os vechi de vreo 23.000 de ani, iar în Japonia, unele din cochilie de melc (foto), tot ca la vechimea aia. Având în vedere că oase de pește de mare adâncime au fost găsite acolo și cu vârsta de 42.000 de ani (în Timor), putem să ne gândim că doar nu îi prindeau cu mâinile goale. Prin Africa de Sud, La Blombos Cave, te ia cu leșin. Cică ar fi ace de pescuit vechi de vreo 110.000 de ani, dar alea sunt dubioase rău cu datarea, deci ne abținem.

Partea cea mai tare acum vine. V-am mai povestit noi, cu oareșce vreme în urmă, că niște neanderthalieni bucovineni, de pe la Molodova (asta e lângă Cernăuți), au făcut prima supă de oase de mamut de care avem noi cunoștință. O arheoloagă franțuzoaică, Marylène Patou-Mathis, care a săpat inclusiv prin România, scria acum câțiva ani că a identificat oase de mamut, vechi de vreo 45.000 de ani, care prezentau urme de fierbere. Ta daaa! În ce le fierbeau băieții ăia, asta nu se mai știe, căci olăritul clar nu îl inventaseră. Aveau ei altele mai stringente pe cap și, în plus, nici ei nu puteau să le facă pe toate. Posibil să fi căptușit vreo groapă cu piele, o umpleau cu apă, iar acolo aruncau oasele și pietre încinse. Iată, dragi tovarăși, că aflați cu ocazia asta și unde s-a făcut prima ciorbă de mamut. La ai noștri. Noroc că ăia cu dacii preistorici nu citesc prea mult, și când citesc, citesc numai tâmpenii, că dacă aflau ei așa informații, nu mai scăpai de nebuni decât dacă dădeai cu apă fiartă pe ei.

Acum, din nou grijă la detalii! E prima ciorbă de mamut, nu prima fiertură de oase. În Germania, spre exemplu, într-o peșteră numită Einhornhöhle (pronunțați rar, pe silabe, ca să vă iasă), niște neanderthalieni (foto) au fiert un os de căprioară, bașca i-au tras și niște gravuri după aia, că se înmuiase. Deci aveau și simț artistic, artă plastică, mucles cei care aveți ceva de comentat împotriva lor! Nu avem dovezi că puseseră ceva rădăcinoase la fiert lângă os, dar știm clar că ei cunoșteau plantele comestibile. Asta este cea mai veche dovadă a fierberii de oase. Că or fi băut zeama putem intui, că nu erau nici neanderthalienii așa tălâmbi precum credeți voi.

Ca să încheiem cercul logic, vă spunem că omul de Neanderthal prindea pește de nici nu vă imaginați. Pe acolo pe unde se face arheologie cum trebuie (în cazul de față Spania), s-au descoperit oase de la zeci de specii de pești (inclusiv de apă dulce) în vetre neanderthaliene, ceea ce ne arată nouă că băieții și fetele alea erau tari de tot. În Franța la fel, ba neanderhtalienii de acolo aveau inclusiv afecțiuni ale urechii interne specifice scufundătorilor la mare adâncime, care să mai prindem pe vreunul că zice ceva rău de ei că nu știm ce îi facem cu bătaia. Totul până la neanderthalieni! Când mâncau ei fructe de mare și pește, alții se încălțau cu fesul de blană. Așa să știți. În concluzie, neanderthalienii știau să fiarbă carne, știau să prindă pește, cunoșteau plantele medicinale și nu numai. În 400.000 de ani de existență ca specie, mai dă-i încolo și pe-ăștia, i-o fi venit vreunuia ideea să fiarbă și-un pește. Păi, ziceți voi că nu-i așa!