Gata, dom`ne, hai că am revenit. De fapt, am revenit de câteva zile, dar știți cum e după un concediu cu copilul mic. Ai nevoie de refacere după o așa… refacere. Apropo, știți senzația aia când te bate soarele în cap de nici culorile nu le mai vezi în fața ochilor. Totul începe să devină gri, te ia cu moleșeală, și cel mai tare lucru pe care îl poți face e să te așezi undeva la umbră și să vină o duduie care să îți servească o bere rece și amară ca viața de om cinstit. Daaa. Ca când torni apă peste jăratec, așa este. Bine de tot. Și ca să nu faci aburi la plămâni, e musai să bagi și a doua bere rece, rapid cât să se stingă condensul, că știe toată lumea că așa se bea berea… una de sete și una de poftă. Musai două. După astea două, dacă mai ai chef, treaba ta, dar ai salvat organismul de la deshidratare și parcă încep să revină și culorile în viața ta.
Ei, ce vrem noi să vă spunem, este că și noi știm senzația asta, aici la Mica Doză. Daaaa. O știm! Din amintiri vechi. Mai nou, să vedeți voi ce tare e senzația aia când alergi cu berea în gură după copil, că l-a apucat pe el fugăritul printre mese, și nu poți să înghiți că ți se pune nod în piept de zici că leșini acolo. Să-i tuflești vreo zmetie după ceafă iar nu poți, și să strigi cu berea în gură e imposibil. Așa că, din considerente tehnice, am optat pentru a doua mare plăcere din viața unui om, ciorba de pește. Și asta se mănâncă pe rând, că faceți cu schimbul la stat cu copilul.
Apropo, să știți de la noi că peștii, de când au început ei să evolueze acum vreo 500 de milioane de ani, de asta au evoluat, ca să devină ciorbă. Dacă ar putea să vorbească, așa v-ar spune și peștii că visul lor e să ajungă într-o oală care să le împlinească scopul evolutiv. Uitați-vă numai la căpățâna lor! Ciorbă scrie pe ea, oricum o întorci. Evoluția, în inteligența ei, chiar a creat peștii cu scopul ăsta sublim, că nu se există pe planetă material mai bun să faci ciorbă din el. Fiind, cum spuneam, inteligentă, evoluția a și acoperit peștii cu multă apă, că altfel se terminau de multă vreme.
Și, iaca așa, după vreo trei zile de căutări la bulgari, am găsit o cașcaravetă care servea ciorbă de pește. Cu ocazia asta am obținut și argumentul științific suprem (chiar o să îl propunem spre publicare la Nature sau Science), că o ciorbă de pește e imposibil să nu fie bună. Nu se egzixstă așa ceva! Aute! Bulgarii, când am bătut noi la ei de-a lungul istoriei, dar mai ales ei la noi, nu s-a prins, domnule, de capul lor ideea de borș. Sau măcar de oțet, cum se face ciorba lipovenească. Bă, nene, măcar corcodușe, ca olteanul, să acrească și el ciorba aia cu ceva. Nimic! Zero! Zici că-s bătuți în cap. Și a venit ăla, ospătarul, cu o zeamă de crap, plină de legume și orez (ca să se umfle în burtă), evident dulce. Dar uite că și în cazul bulgarilor, evoluția a lucrat cumva. Că le-a dat minte să folosească ardeii iuți. Măcar atât! Ei, și cu o pastă de ardei iuți de moare mâța bulgărească de năduf, dar și cu un alt bol (la alegere), cu ardei iute uscat și pisat, a mers ciorba aia de minune, ceea ce e quod erat demonstrandum, adicătelea „v-am spus noi că peștele în ciorbă e mâncarea zeilor olimpieni”.
Plecând de la ideea asta, declarăm deschisă sesiunea de vară a Micii Doze, cu ceea ce am reflectat acolo, că m-am ars de la soare de am devenit crocant, respectiv am petrecut jumătate de concediu în cameră, cu ochii pe pereți, dat fiind că am uitat și laptopul acasă. Feerie de concediu! Important e însă că i-a plăcut copilului, că pentru el am mers acolo, dacă tot am avut plăcerea să-l facem. De copil era vorba.
Așadar, hai să vedem cine a inventat minunăția asta care se numește ciorbă de pește! Răspunsul e clar. Nu se știe. Dar noi am făcut săpături, am făcut și-o ciorbă de pește când am revenit acasă (evident, în scopuri științifice), și vă spunem ce am aflat. Apropo, vedeți că dăm în două părți treaba asta, că e mult de scris și, mai ales, de citit. Anșea! Grecii spun că ei au făcut prima ciorbă, pe nume Kakavia, o șmecherie cu ulei de măsline, ceapă și șofran, plus, evident, pește. Din ea ar fi rezultat mult mai faimoasa Bouillabaisse, ciorba de pește și fructe de mare franțuzească. Dar nu e adevărat. Așa să știți voi. Cea mai veche dovadă certă a unei ciorbe de pește vine din Egipt. Am mai fi noi Mica Doză dacă nu zicem ceva de egipteni?
Acolo, cică, au găsit arheologii o mumie de acum vreo 6.000 de ani. Treaba e că la vremea aia nu se făceau mumificări. Natura, recte deșertul, rezolva toată treaba. De aici rezultă că mumia avea toată mățăraia la locul ei. Iar în mățăraie ce au găsit ăia? Normal, ciorbă de pește. Mai exact, urme de orz, ceapă verde și tilapia (ăsta fiind un pește de crește pe la ei pe acolo). Cum spuneam, ciorba de pește iese bună oricum, doar peștele să fie proaspăt. În cazul egipteanului mumificat, nici măcar curățat n-a fost peștele, că au găsit ăia solzii în burta lui. Ori n-au stat ăia să își mai bată capul cu ultima dorință a omului, ori s-au grăbit că dădea ăsta ochii peste cap și nu mai apuca să se desfete cu ciorba lui preferată, ori așa se făcea la ei, naiba știe. Dar ce ne interesa pe noi este că acum 6.000 de ani se mânca pește sub formă de ciorbă.
Rămâneți cu noi, că mâine mergem și mai departe în timp, ce nici cu gândul nu gândiți.
0 comments on “Cine a inventat, domnule, ciorba de pește?”Add yours →