Dersu Uzala, un roman de excepție, un film așișderea

Stăteam de vorbă acum câteva zile cu un tânăr care îmi spunea că tocmai vizionase un film vechi (astea în general sunt bune), cum rar i-a fost dat să vadă. Ba cică aflase că luase și Oscarul, dar asta a fost partea doar așa, de reclamă, căci filmul l-a făcut să stea și să caute informații în online, ca niciodată. Când mi-a zis ce film urmărise, să cad pe spate. Dersu Uzala!!! Film din 1975. Ei, uite despre el vom vorbi azi și, mai mult, vă recomandăm și cartea după care a fost făcut. Deci, aveți două recomandări într-una, ofertă specială, de neratat.

Dacă n-ați auzit de filmul ăsta, să știți că este o coproducție ruso-japoneză, în regia lui Akira Kurosawa. Sper că nu e nimeni pe aici care să aibă ceva de comentat la adresa lui Kurosawa. Nu de alta, dar democrația se oprește în momentul ăsta și mai ia și bătaie. Nu democrația, ci ăla care cârâie. Totul până la Kurosawa! Tipul a fost un geniu al cinematografiei, un titan, iar filmul „Dersu Uzala” a fost unul dintre proiectele sale cele mai dragi.

Atât de dragi căci, practic, cu el a vrut să își și înceapă cariera, pe la finele anilor `30, la vreun deceniu după ce a fost publicată și cartea. Apropo, în română, cartea se numește „Prin taigaua Extremului Orient” și a fost scrisă de căpitanul și exploratorul rus, Vladimir Arseniev. Revenim și la ea, dar să terminăm însă ce avem de spus despre film. Kurosawa s-a lovit atunci de situația geopolitică. El era japonez. Și chiar dacă nu ar fi fost, rușii oricum nu prea permiteau străinilor să vină în Orientul Extrem, darămite să mai și filmeze. Așa că tânărul pe atunci regizor nipon s-a axat pe altceva.

Undeva pe la începutul anilor 70, Kurosawa suferea puternic de depresie. Dăduse chix cu un film și, ca orice japonez cu sânge de samurai, și Kurosawa a vrut să își pună capăt zilelor. Asta se întâmpla în 1972. Dar, uite că universul are căi pe care nimeni nu le înțelege. Un an mai târziu, cine l-a sunat pe Kurosawa ca să îi propună să ecranizeze cartea de care se îndrăgostise iremediabil? Exact, rușii. Și mai erau și ăia mari de la Mosfilm. Îl voiau și pe Kurosawa, dar și pe uriașul actor Toshiro Mifune, ca să joace rolul lui Dersu Uzala.

Kurosawa era însă un perfecționist. Știa că trebuie să stea o grămadă de timp în taiga, să fie atent la orice detaliu, iar Mifune, oricât de mare ar fi fost el ca actor, nu ar fi rezistat acolo. Așa că a ales un actor puțin cunoscut, un nativ din zona aia extremă a Siberiei, pe Maxim Munzuk, și cu el i-a ieșit un film de a rupt bara, bașca a mai luat și Oscarul pentru cel mai bun film străin. Deci, recomandăm din toată inima.

Revenind la carte, ca și Kurosawa, și subsemnatul a îndrăgit-o de nu se poate. Chiar dacă au trecut vreo 30 de ani de când am citit-o, imaginile din ea sunt încă vii, de parcă am terminat-o ieri. Rar așa descrieri, și rar creionat un personaj mai puternic și mai tragic ca bătrânul vânător Dersu. Nu o să fiu spoiler, căci poate unii nu au citit cartea și vor să o încerce. Dar recomandăm, când vă apropiați de final, să aveți lângă voi un bax de șervețele, toate batistele din casă și, eventual, dacă nu ajung, să aveți prin preajmă un cearceaf cu care să vă ștergeți lacrimile.

Și, să știți, cei care vreți să o citiți în premieră, că absolut tot ce scrie acolo este 100% adevărat. Cartea este jurnalul de călătorie (3 expediții sunt acolo) al căpitanului Arseniev. Un explorator lovit de aripa geniului literar. Mai vorbim după ce o citiți. Și, dacă nu o să ajungeți la concluzia că aia ar fi cartea pe care să o luați cu voi pe o insulă pustie, să nu ne spuneți nouă… Mica Doză.

PS – noi v-am dat poză cu Dersu Uzala cel adevărat, ca și cu Vladimir Arseniev. Pozele nu sunt din filmul lui Kurosawa.