Clisma cu fum, tratamentul universal de acum ceva vreme

Stai așa câteodată și te gândești cum spanac de a rezistat specia asta umană de-a lungul timpului. Nu, serios! La cât de proastă e majoritatea, ar fi trebuit să fim de multă vreme pe urmele păsărilor Dodo, ale dinozaurilor și ale altor animale cu bun simț care au dispărut, nu au rămas ca să se facă de râs pe planetă. Uite, spre exemplu, azi vom vorbi despre medicina europeană. Mai exact, despre un tratament care era folosit mai pentru orice, ca și luatul de sânge, începând cu secolul al XVIII-lea.

Pe la vremea aia, adică începutul anilor 1700, era rupere cu fumatul în Europa. Nu doar că era modă, nuuuu! Tutunul era panaceu. Orice se trata cu tutun. Erai răcit? Pac, un pachet de țigări! Călcai pe o piatră ascuțită? Pac, cinci țigări și o rezolvai. Te lăsau plămânii, rinichii, stomacul, vezica, scufița? Băgai tutun, că ăsta nu dădea greș. Ideea e că inclusiv medicilor chirurgi și asistenților li se recomanda să fumeze în sălile de operații pentru a masca mirosurile. Ei, cum e să te opereze unul cu țigara în colțul gurii? În fine. Întrebarea este ce făceai când chiar nu mai putea băga tutun? Și aici vine relatarea de azi.

Undeva pe la începutul secolului al XVIII-lea, un doctor al cărui nume s-a pierdut a avut ideea de a băga cât mai mult tutun într-un om ca să îl facă bine. Și cum pe gură nu mai intra, s-a orientat tipul spre alt orificiu, undeva mai în spate jos. Așa a apărut clisma cu fum de tutun. Daaa, ați auzit bine. Era bună la orice. Pentru hernie, pentru dureri de cap, pentru probleme cu plămânii, crampe, răceală, amețeli, impotență, guturai… tot ce trebuia să faci era să bagi niște fum în… dos. Asta o rezolva un medic specialist, expert în știință și tehnică, individ care venea, îți introducea o țeavă sau un tub… unde trebuie, apoi sufla fum acolo. În acest fel ingenios, nu doar că deveneai o narghilea cu suflet, ba puteai da și tonul unor distracții de zile mari, căci pârțuri cu fum chiar nu mai văzuse nimeni până la tine. Dragon scria pe tine, deși nu scoteai flăcări chiar pe nara pe care îți imaginai tu. Important însă era să te faci bine.

În sensul ăsta, veți rămâne uimiți de relatările vremii. Așa tare a prins clisma cu fum, căci nu doar că a fost tratament universal până în secolul al XIX-lea, ba a și devenit cunoscută ca tratamentul olandez (se pare că ăștia au o boală cu fumatul). Olandezii o considerau metoda perfectă de a resuscita persoanele înecate. Cică numai în 1802 au fost readuse în simțiri 990 de victime ale înecului, asta numai în Amsterdam, băgându-le fum în rect. Câțiva ani mai târziu, s-a descoperit că tratamentul amintit vindecă și holera. Francezii au fost primii care au preluat moda. Englezii după aia. Germanii, italienii, spaniolii au urmat la scurtă vreme. Rupere era. Toată lumea făcea din astea. Iată că și expresia „a-i sufla unuia în cur”, adică a sta după toanele lui, pleacă de la un fapt real.

Distracția a început să se fâsâie, pardon de expresie, în 1811, atunci când medicul britanic, Sir Benjamin Brodie, demonstra că nicotina nu doar că e o otravă, ba face rău și la circulație, la inimă și la alte cele. Evident că a mai existat și o rezistență, gen nu ne otrăviți pe noi cu știința voastră și cu 5G-ul, dar până la urmă tot s-a terminat. Omenirea a avansat din punct de vedere științific și tehnic, iar clisma cu fum a fost înlocuită de aia cu supă de pui sau alte lichide calde și hrănitoare. Nu știm dacă supa avea și morcovi întregi, dar imediat cum aflăm vă spunem și vouă. Asta a fost scurta și tumultoasa istorie a clismei cu fum de tutun.

0 comments on “Clisma cu fum, tratamentul universal de acum ceva vremeAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *