După ce au cumpărat Alaska de la ruși, niște senatori americani s-au uitat pe hartă și au zis: Bă, băieți, ceva nu e bine! Ia uitați-vă și voi la harta țării! Arată ca naiba. Tocmai am luat la preț de second hand ditamai pleașca de teren cu vedere la mare în vest, dar la est nu e nimic. Ar trebui ceva ca să se asorteze, să avem și noi o formă plăcută ochiului. Chiar nu e frumos deloc, sincer. Parcă e șuie și țara asta a noastră.
S-au mai uitat încă o dată și, ce crezi? Au văzut ei un teren extravilan frumos, tot așa, cu vedere la lac, fără utilități și plan urbanistic dar, vorba aia, numai bun de luat să pui și tu o rulotă acolo, o casă din aia tip container, să plantezi un corcoduș de țuică, în speranța că îi crește prețul. Și, adevărul este, investițiile în imobiliare au fost mai mereu de succes. Iar terenul ăsta se numea Groenlanda. Ca să fie și mai frumos, Groenlanda venea la pachet și cu Islanda, că tot era în zonă și nu se făcea să o lași pârloagă. Partea nasoală este că ambele terenuri aveau proprietar, pe una Danemarca, de tocmai ieșise dintr-un divorț cu Norvegia și se alesese la partaj cu terenurile respective.
Mă rog, cu Groenlanda era mai îmbârligată treaba. Zona nu era bine delimitată, existau niște neclarități cu hotarul, drumul de servitute, dar până să se miște americanii și să revendice treaba, nașpeta aia de Danemarca, bătrână și hârșită în toate, a rezolvat-o înainte. Cică mai avea și niște acte de la un stră-stră-bunic, Erik cel Roșu, și de la ăla îi rămăsese ei loturile. În fine, era acoperită cu acte babornița. Cert este că atunci s-a discutat pentru prima dată despre cumpărarea proprietăților respective. Pe la mijloc de secol al XIX-lea.
Ulterior, problema s-a readus sistematic în discuție, de li se acrise ăstora din Congres. Dar, vedeți voi, băbăciunea tot nu voia să vândă terenurile. Știa hoașca ce știa. Americanii, pe de altă parte, capitaliști, imorali, dar eficienți, aveau o întreagă experiență în achiziții imobiliare. Așteptau să prindă o ofertă și, pac, cu banul. Mă rog, să mai întâmpla să fie și, pac, un cap în gură, dar nici afacerile nu sunt pentru ăia slabi de înger. Luaseră ei pe mărgele colorate niște proprietăți de la amerindieni, apoi pe prețuri modice de la spanioli, mexicani, francezi sau ruși. Ba chiar și de la danezi au cumpărat niște insule prin Caraibe, dar nu alea pe care le voiau ei cel mai tare.
Pe la 1946, după ce se încheiase al doilea mare război, și cum tocmai începea ăla rece, americanii și-au adus aminte că prin Groenlanda trece drumul cel mai scurt spre Moscova. Așa au venit cu o ofertă secretă, desecretizată în 1991, de 100 de milioane de dolari, în lingouri de aur, pentru Groenlanda. Dar iar au fost refuzați. Au reluat oferta în 1947, menționând de data asta că iartă hoașca de Denamerca de toate datoriile externe. Nici așa n-a funcționat. Că nu le-a trecut nici până în ziua de azi, aveți dovada cu Donald Trump. Mai țineți minte când a zis tălâmbul că vrea să cumpere Groenlanda? Azi zis, dar au râs și curcile de el. Oricum, americanii ajunseseră de multă vreme la un acord cu proprietăreasa, zona a devenit autonomă, iar SUA și-a îndeplinit fantezia să pună o căsuță, o căbănuță, o băzuță, ba și niște bombițe atomițe acolo, ca tot omul gospodar și prevăzător.
În ce privește Islanda, asta și mai recalcitrantă, că și-a declarat independența. Și nu a vrut să devină stat american, nici să plouă cu dolari. În principiu, discuțiile erau cam la pachet cu Groenlanda. Faza e că pe la începutul războiului mondial nr.2, Islanda s-a declarat neutră, că oricum nu avea niciun fel de armată. Germania cucerise Danemarca în vreo 6 ore, apoi Norvegia în 2 luni, și acolo s-a oprit în înaintarea nordică. Cum obiceiurile vechi se uită greu, britanicii au invadat Islanda, plus Insulele Feroe, pe motiv că le apără ei de nemți. Care nemți? Nu se știe nici în ziua de azi, că nu s-au descoperit planuri de genul ăsta niciodată. În fine, britanicii nu au venit cu mâna în fund, i-au adus și pe americani cu ei. Care americani, după război, au venit cu propunerea de căsătorie după viol. Adică Islanda să devină stat american.
Eeeei, iată că și americanii pot fi refuzați, ceea ce Islanda, fată cuminte, gospodină, rea numai în pat, a și făcut. Mă rog, era și mai sărăcuță, de aia a acceptat să îi lase pe golani să facă la ea în curte o băzuță, cu rachetuțe, avionuțe, bărcuțe și alte acareturi. Au și ăia o dambla. Oricum, cert că Islanda tot le-a stricat planurile. Păi, ia gândiți-vă voi! Islanda este producătorul numărul 1 de lavă în lume. Hawaii este al doilea. Cu astea două state, ar fi deținut americanii monopolul de producția de lavă a lumii? Ei, drept îi să o aibă ei pe toată? Voi când ați văzut ultima dată o bucățică de lavă? Când v-ați bucurat de așa ceva? Ia să ne mai lase, domnule, americanii ăștia hulpavi cu monopolurile și geopolitica lor! Și să lase și lava în pace, să ajungă la toată lumea. Ei, drăcie!
Sursa foto: pixabay.com
0 comments on “Și SUA se refuză”Add yours →