Cine a inventat prima poliție secretă din lume

Acum ca la vreo 2.500 de ani, grecii s-au luat la omor cu persanii. De la ce s-au luat, ce-au avut de împărțit, c-o fi fost de la băutură, de la vreo blondină cu năbădăi, nici nu mai contează. Cert e că a ieșit nasol. Apropo, vedeți că am rămas la linia începută săptămâna asta, cu poliția, să nu credeți că… Anșeaaa! Cum ziceam, se luaseră ăia la căsăpit. Să fie sănătoși și la pungă groși! Ce ne interesează pe noi este că persanii aveau pe lângă poliția locală (de ăștia n-am mai apucat să povestim că ați început cu vorba, ați comentat la lecție, s-a dus dracului ideea. În fine!) aveau și o altfel de poliție. Una secretă. Asta se numea sugestiv „ochii și urechile” liderului. V-ați prins, da? Azi vorbim despre poliția secretă și apariția ei.

Având ditamai imperiul de condus, liderii persani au investit niște bănuți în rețeaua de spioni. Nu era ceva nemaivăzut. Adică, să fim serioși! Asta se făcea de când lumea. Erai și tu un barbar respectabil, pus pe jaf și viol, și plecai așa, de-a-n boulea, să cucerești și să călărești comuna vecină. Nu se făcea. Fără niște informații despre ce era acolo, unde te duceai? Nimereai ca proasta pe la vreo mănăstire de taici și mai pățeai și rușinea la bătrânețe, că erau aia stătuți de numa. Pe tine te așteptau, trufandao! Plecai fioros, cu coiful cu coarne, și te întorceai cu tutu-ul roz, o dulceață de băiat epilat și cu sprâncenele pensate. Nu putea funcționa așa, vă dați seama!

Acum, că persanii aveau serviciul ăsta care activa prin tot imperiul era fapt cunoscut. Grecii îl știau foarte bine, ba îl și apreciau. Acum, că nu era cel mai eficient serviciu de spionaj din lume, putem conchide din modul în care le-au tras-o grecii din toate pozițiile cu informații false. Pe bune. Zici că era FSB-ul știm noi cui. „Șefu, cu onor raportăm că în trei zile luăm Atena! La rame la trireme tragem, pe uscat, până la Acropole, să moară Artemisa!”. După câteva zile se schimba macazul: „Toar`șu prim secretar, ăștia știu karăți, că altfel nu se explică bătaia soră cu moartea de-am luat-o. Uite, pe mine, nici nu știu de unde m-a lovit unul, de zici că a dat cu copita. Am strungăreață pe toată partea stângă plus că îmi mai vâjâie și capul. Și ne spusese nouă serviciul că ăștia sunt proști făcuți grămadă. Ceva a fost greșit, șefu, să n-am parte de tresele de general”.

Una peste alta, ca să nu ne pierdem în detalii științifice plictisitoare, grecii au luat la cunoștință, dar nici nu au urmat exemplul. Au crezut ei că inteligența lor e peste media globală, deci nu le trebuie poliție secretă. Ei nici cu aia nesecretă nu se înțelegeau prea bine, am explicat asta ieri, darămite cu una și mai dihai. Spartanii, în schimb, au percutat, ba unii spun că ar fi fost chiar invenția lor, neispirată de nimeni. Ei nu aveau nevoie de poliție, că erau niște duri, dar au simțit nevoia unui corp ceva mai aparte. Iar ăsta se numea Krypteia.

Oficial, el a fost înființat de numitul Licurg, legislator spartan de prin secolul al VIII-lea î.Hr. Tot oficial, el era corpul de armată al celor care aspirau la titlul de războinic spartan. Adică, tineri pe la 20-30 de ani care trebuiau să treacă examenul final pentru a intra în rândul cadrelor militare. Cică examenul dura cam vreun an și însemna supraviețuire dusă la extrem. Trăiai în frig, în întuneric, nu te spălai decât cu apă rece, mâncai ce pica… hait, să-mi bag picioarele, parcă descriu românul de rând! În fine! Ce mai aveau ăștia în plus era libertatea, ba chiar cerința, de a insufla o stare de teamă, de teroare chiar, în rândul iloților, adică a populației ăleia care oscila între statutul de sclav și cel de corporatist în companiile agricole spartane.

Pe scurt, ca să nu divagăm, băieții din Krypteia trebuiau să îi spioneze pe ăia, să afle informații, apoi să îi ucidă pe cei care păreau mai recalcitranți. Toamna, de obicei, se dădea liber la omoruri, dar nu era musai. Indiferent cum, iloții trebuiau să stea tot timpul cu sentimentul de teamă, să nu vocifereze, că nu știau niciodată dacă vine cineva peste ei în casă, dacă îi ridică în toiul nopții și îi duce undeva de unde nu mai vin niciodată. Cică, băieții ăia ar fi acționat mai mult noaptea. Și era musai să le iasă misiunile, că bătaia lor nu o lua nici naiba dacă erau prinși.

La un moment dat, ca să pară prietenoși, spartanii ăștia tineri ar fi promis iloților că îi eliberează din sclavie pe cei care au satisfăcut munca cerută de șefi. Și erau ca la vreo 2.000 de oameni. Nimeni nu i-a mai văzut nici până în ziua de azi pe cei care și-au luat bocceluțele ca să plece. Dar la dosar scria că mai toți participaseră la o revoltă susținută de rivalii spartanilor, messenienii. Notaseră băieții deja. Asta prin secolul al VII-lea î.Hr. Una peste alta, ca să nu ne lungim, ideea e simplă, da? Spionaj, filaj, dosar, persecuție, teroare… vă sună cunoscut? Ei, de la spartani a plecat totul. Unde s-a dus mai departe, mai vorbim și mâine, că nu avem loc și timp să le spunem pe toate azi.

sursa foto: pixabay