Cât de rotunzi s-au dat grecii, cât de luminați au vrut ei să rămână în istorie, cât au luat fără drepturi de autor de la egipteni și alții, când a venit vorba de poliție, zici că erau bătuți în cap. Daaa! Până pe la secolul al V-lea î.Hr., nici n-au vrut să audă de ea, deși clar o văzuseră la alții, recte la băieții cu piramidele. Ce zicea grecul? „Ce-mi trebuie mie, frățică, poliție? Ce, eu n-am mușchi? Eu n-am făcut sport, n-am făcut armata? Io, care am bătut mai mulți persani la viața mea decât ați văzut voi vrăbii? Ia uite mușchi acilea! Odgon de triremă. Să văd eu hoțul care are curaj să fure de la mine!”. Cam așa zice grecul antic, decis să păstreze legea talionului, vendetele și bătăile mano a mano până când aveau să inventeze ai lui navetele spațiale. Și cam asta a fost regula pe acolo.
Dar am pomenit de secolul al V-lea î.Hr. Ce se întâmpla atunci? Păi, la putere în Atena venise un băiat mai cu capul pe umeri, cu liceul terminat, cu armata făcută, însurat, cu doi copii… ce mai, om în rândul lumii. Și să vrei să îl bârfești și n-aveai cu ce. Să nu uit, Pisistratus îl chema pe tip. Pisi ăsta a vrut să facă o lume ceva mai bună. Pentru asta, s-a apucat să confiște pământuri de la bogați și să le dea la săraci. Probabil de asta l-au și exilat ăia de vreo trei ori, dar el tot se întorcea. În fine, pe lângă treaba asta cu sprijinit sărăcimea, Pisi a investit puternic în sport, în arte, în tot ce e bun și frumos. La final, a venit cu ideea să facă și primul corp de poliție din istoria Greciei.
Când au auzit ai lui, să îi ia cu leșin. Lasă că le luase pământurile ca să le dea la sărăntoci, acum voia să lovească și în frumoasa tradiție a snopitului reciproc, la liber, fără restricții. De aia nici nu s-a oferit vreunul voluntar. Pentru greci, a fi polițist echivala cu a fi gunoier sau ceva de genul ăsta. Așa că Pisi s-a reorientat, a cumpărat pe banii statului 300 de sclavi sarmați, băieți care te puteau nimeri cu săgeata direct între ochi de la 1.000 de kilometri distanță, și le-a dat pe mână siguranța Atenei. Ăia patrulau prin piețe, pe străzi și, cum cârâia vreunul, îl luau de o aripă și îl trimiteau la răcoare să se mai liniștească. Cam la asta se rezuma treaba lor. Ca să fie și cetățenii mulțumiți, lor li s-a dat dreptul de a face anchete. Iar magistrații, numiți și archoni, judecau cazurile. Ați prins-o, da? Așa funcționa la ei. Ah, încă ceva, corpul ăla de poliție se numea astynomia (de la termenul „asty” -care însemna oraș, și „nomos” – lege).
La romani nu a fost prea diferit. Așa tare a funcționat vendeta, că prin unele locuri încă se practică și azi. Pe asta s-a bazat multă vreme justiția la ei, și de asta au văzut jobul de polițist, ca și grecii, drept ceva rușinos. ba mai mult, chiar exista o reticență față de poliție. De aia se apela la sclavi pentru a menține ordinea. Edilii aveau în subordine o mână de sclavi buni la toate, și pe ăia se bazau când era vorba de nasoale. O vreme a funcționat cât de cât, dar nu și când Roma ajunsese deja la un milion de cetățeni.
Ideea este că romanii erau obsedați cu legile. Ce au făcut ăia cu ele, ce au inventat, nici nu vreau să mă gândesc. Serios, chiar nu vreau să mă gândesc, că mi-a mâncat ficații dreptul roman în facultate. Dar, ca să vă faceți o idee, gândiți-vă că dreptul roman e baza mai tuturor sistemele de drept din lumea occidentală. Deci, pe parte civilă, te duceai frumos cu avocatul (zis și jurisconsult) la judecător, partea vătămată, partea acuzată, cu contractul, cu tot tacâmul. Când era pe partea penală, te mai descurcai și singur. Ori plăteai niște băieți să rezolve cazul, ori te ajuta comunitatea, ori o rezolvai stil Chuck Norris. Treaba era că tu, ca infractor, o cam feșteleai. De obicei te prindeau ăia și nici nu știai tu să numeri, câte pedepse putea inventa romanii.
Nimeni nu i-a egalat pe romani la pedepse, decât poate creștinismul occidental și a sa Inchiziție. De la bătăi din alea de nu îți mai rămânea os pe os, până la aruncat de pe stânci, înecat într-un sac în care mai băgau un șarpe, un cocoș, o maimuță și un câine (v-am mai povestit de astea), la legat de un butoi căruia îi dădeau drumul la vale pe un deal mai pietros, te dădeau la lei, și tot felul de execuții tres jolie, de nici cu gândul nu gândești. Singura execuție pe care nu au folosit-o niciodată era aia prin împușcare, din motive lesne de înțeles.
Treaba e că mafia antică deja controla străzile și afacerile de acolo, iar sclavii ăia ai edililor nu mai făceau față. Aici a intervenit Octavian Augustus care a înființat cohortele urbane. Astea erau un fel organizații paramilitare care să mai taie din elanul gărzii pretoriene. Asta o dată. Secundo, organizate pe sistem militar, cohortele, care însumau undeva pe la 7.000 de oameni, făceau lege și ordine într-o Romă în care mafia dictase până atunci. Dom`ne, dar făceau. Nu mai stătea nimeni la comentarii cu tine. Aruncai o țigară pe stradă? Scăpai o hârtie pe jos? Lasă că luai o bătaie de vorbeai singur, dar mai și curățai tot cartierul, sub atenta supraveghere a băieților.
Apoi, Augustus a înființat și corpul numit vigiles. Sau cohortes vigilum. Ăștia erau pompierii plătiți de stat, bașca oamenii care patrulau noaptea, alături de cohortele urbane, spre a asigura disciplina în oraș. Cred că e suficient ca să vă faceți o idee despre ce frumos și ce civilizat se purtau romanii dintr-o dată. Important e să vrei, că de putut se poate. La final, vom spune că termenul de poliție vine din greaca veche…Politeia. Asta însemna administrație, sau cei care au grijă de polis, adică de oraș. Ulterior, în Evul Mediu, termenul a fost latinizat în Politia. De aici, pe filieră franceză, a devenit „police”. Pe filieră rusă, undeva pe la 1917, V.I Lenin a decis că poliția este un instrument al opresorilor, așa că i-a schimbat numele în Miliție. Denumirea venea din latină, „milites”, care însemna soldați. Deci, schimba un corp al opresorilor, cu unul tot la fel dar, chipurile, al poporului. Asta a fost, v-am spus că e subiect vast, scuze pentru postarea prea lungă. Și n-am apucat să spun nici pe sfert, așa să știți voi!
Sursa foto: pixabay
Asadar, poti vedea ca traditia politiei a inceput in Grecia Antica cu demensul Pisi, care stia prea bine sa se puna pe treaba si sa faca lucruri bune pentru poporul sau. Daaa, buna treaba Pisi, ti-ai meritat neamurile si penele astea pe care le vezi inaintea ta si sa nu uitam: „politia face parte din Barba Rosie!”