De la Hammurabi-ncoace, legea-i lege, n-ai ce-i face

Când s-au uitat peste gard la vecinii lor egipteni, mesopotamienii au văzut că ăia inventaseră poliția de vreo 600 de ani. Dar când s-au uitat mai bine, s-au luat cu mâna de falcă. Pe unul dintre băieții ăia care stăteau cocoțați pe gard și se uitau la haosul și debandada judiciară din Egipt îl chema Urukagina. De profesie era rege peste vreo două orașe-stat din Mesopotamia natală. Și ce a zis el? „Bă, băieți, treaba e nasoală rău. Uite, vrem și noi să o punem de civilizație, noi ca umanitate, dar se alege praful, cu toți hoții și cu toți proștii. Ia uite la egipteni! Legea e doar pentru fraieri. În rest, fură toți de miri cum de a mai rămas ceva în țara aia. Noroc că le mai apare câte un faraon de Doamne ajută o dată la câteva sute de ani, și trăiesc toți de pe urma ăluia. Iote ce piramide își trăgeau la începuturi, și ce pârnăi fac acum, zici că-s făcute la beție. Nu merge așa. Ia dați voi o bere la băiatu`, că mi-a venit o idee!”.

Iar ideea aia strălucită a constant în primul sistem de legi, mare parte împotriva corupției care exista și la ei de te luai cu mâinile de cap. Asta era acum vreo 4.400 de ani. Ulterior, văzând că ideea chiar era bună (ne întoarcem la ea), un alt rege cu idei, Ur-Nammu pe numele lui, a creat un alt sistem de legi, probabil inspirat din primul, acum vreo 4.100 de ani. După ei, pe la leatul 1.800 î.Hr., un tip de care sunt convins că ați auzit, Hammurabi îi zicea lui, a venit cu ceea ce știți voi că e primul sistem de legi din lumea astea. Nu știați bine, tocmai v-am explicat de ce.

Ei, ce făceau legile astea? Cum Codul lui Hammurabi s-a păstrat cel mai bine, de acolo aflăm ce și cum. Practic, el lua lex talionis, vorba romanului, și o făcea lege în toată regula, cu parafă, ștampilă și dosar cuneiform cu șină. Pe lângă asta, mai adăuga el multe alte legi, ca să facă ordine între toți cretinii ăia care trăiau după legi tribale de când lumea, și care și-ar fi luat glanda între ei pentru o oaie sau o capră mai simpăticuță și cu sex-appeal. Tot cu el au apărut și contractele, și martorii obligatorii, și dovezile șamd.

Aici apare și partea interesantă. Cum se implementau legile alea? Vă dați seama că nu mergea cu explicatul, cu speriatul cu religia sau cu vorba bună. La urma urmei, Irak-ul e o altă țară în care hoția a fost și este o boală cronică. Dacă vreți o statistică interesantă, obținută acum mai mulți ani, pe când scriam un articol pe tema hoției generalizate de acolo, iată ce zic datele… De la Hammurabbi încoace, singurul moment în care hoția a încetat în Irak a fost pe vremea răposatului Saddam Hussein. Nici nu prea îți dădea mâna să faci prostii, când ăla organiza execuții publice, date în prime-time la TV, cu infractorii prinși că traficau obiecte de patrimoniu. Nu e vreun party-pris, e statistică. A doua zi după căderea odiosului dictator, Irak-ul s-a întors la ce știa el de milenii, văzând cel mai mare jaf al unei bănci din toată istoria omenirii, dar și golirea muzeelor de obiectele de patrimoniu. Asta în timp record. 24 de ore!

Ce voiam să subliniez este că și Hammurabi, cel mai probabil, tot la măsuri drastice a apelat. Iar pentru a le aplica, el a chemat în ajutor niște funcționari care activau deja și care se numeau paqudu. Ați prins-o, paqudu ăștia erau polițiștii. Ei activau absolut peste tot. Nu doar în marile orașe, ci și în sate și cătune. Erau membri ai comunității plătiți de administrația locală, iar rolul lor era să mențină ordinea, să îi prindă pe ăia care furau la cântar, chestii din astea. Nu era chiar cea mai plăcută slujbă, că puteai lua bătaie ca măgarul în pantă când voiai să desparți niște bețivi încăierați la crâșma sătească. Asta ca un exemplu, că oricum ne-a rămas din scrierile cuneiforme. Da, inclusiv asta au notat băieții, că paqudu erau adesea ținta atacurilor sau chiar a tentativelor de asasinat. Cum ziceam, ușor nu era să faci ordine.

Ați rămâne surprinși cât de mult semăna sistemul lor cu cel de azi. Paqudu aveau dreptul să te aresteze și să te ducă ulterior în fața judecătorilor. Judecători care, adesea, erau fie oameni apropiați regelui, fie cetățeni respectabili, aleși de comunitate, pe modelul juraților din actualul sistem de drept anglo-saxon. Iaca și un exemplu! Pe la anul 1.900 î.Hr., deci cu vreun secol înainte de Hammu, trei indivizi fuseseră arestați, împreună cu o femeie. Ku-Enlilia, băiat de bărbier, Enlilennam, fiul unui proprietar de livadă, și Nanna-rig, fără ocupație, au ucis un preot la cererea soției acestuia. Se pare că preoteasa avea o aventură cu unul dintre făptași. Cei patru au fost arestați după o anchetă paqudu și duși în fața judecătorilor. A se nota că un judecător era păsărar, iar altul olar. După cercetarea probelor, s-a stabilit vinovăția, iar cei patru a fost executați. Ei, parcă altfel suna acum, nu? Nu era sistemul perfect, mai avea și hibe, dar parcă începea să semene a lege și ordine. Măcar cât au trăit și liderii care chiar îl voiau implementat. Și ce era cel mai frumos era că sistemul era valabil pentru toți. Absolut toți.

PS – îmi aduc aminte că prin facultate ne-a fost prezentat un caz. O femeie cu o droaie de copii, care muncea cu ziua pe undeva pe la țară, a fost acuzată de o babă din sat că i-ar fi furat o găină. O găină!!! Vajnica justiție română a lucrat exemplar. În doi timpi și trei mișcări a acuzat femeia de furt și i-a dat câțiva ani (chiar nu mai știu câți) cu executare. Fără corpul delict, fără martori. Doar pe baza mărturiei babei și a unor prietene de-ale ei. Procesul a fost așa rapid și eficient, că găina nici n-a apucat să se întoarcă acasă de pe unde hălăduise. S-a întors după condamnare. Cazul a fost mediatizat după câteva tentative de mușamalizare (unii ar fi picat prost), iar femeia a fost grațiată de către Emil Constantinescu, pentru că nimeni altcineva nu se stresase să îndrepte lucrurile. Baba murise între timp. Acum, you do the math!

Sursa foto: pixabay