Domnule, miturile astea sunt ceva de speriat. Ca o molimă sunt. Se înmulțesc de te ia groaza și atacă atunci când nu ești atent. De aia ne antrenăm și luptăm aici, împreună, mai ceva ca „La Résistance”, ca să le combatem. Pentru a le anihila e nevoie de o cultură generală solidă. Când ai prins mitul, îi tragi o doză de cultură din aia în freză, și rămâne lat de parcă l-a lovit mărfarul. Doar așa puteți să prindeți miturile astea. Și, cum ziceam, când am prins ieri mitul cu doctorii din secolul al XIV-lea, numai bine ce îl altoiam de să îi meargă fulgii când… ce credeți? Îi mai pică unul mic din buzunar, dubios tare, pe care l-am prins imediat de urechi și vi l-am adus să-l vedeți. Ia fiți atenți la el!
Așa ni s-a spus tuturor, și așa s-a arătat peste tot, că populațiile din America Centrală și aia de Sud, în perioada precolumbiană, practicau pe scară largă un sport care aducea cu fotbalul. Aveau o minge de cauciuc și trebuiau să o lovească prin orice mijloace, cu orice parte a corpului, mai puțin cu mâinile și picioarele. De obicei cu șoldurile. Buuun! Ideea este că meciul ăla se lăsa cu sacrificare uneia dintre echipe. Aici e mitul și v-am spus deja că e dubios tare. De ce e dubios? Pentru că nu se știe clar care echipă era sacrificată. Ori aia învinsă, ori aia învingătoare. Ba mai există și varianta care spune că doar căpitanul de echipă era sacrificat. Pe scurt, e abrambureală mare. Ca să fie și mai alambicată șmecheria, nu există nicio mărturie clară care să ateste sacrificii de genul ăsta. Să vă explicăm.
Primele relatări clare despre sportul cu pricina vin de la un preot spaniol pe nume Diego Duran. Faza e că tipul nu a văzut nici meci în toată viața lui. Tot ce a scris el ar fi fost din auzite. Practic, Diego i-a întrebat pe băștinoși care e treaba și ăia i-au spus ce știau. Și totuși, el nu pomenește o boabă despre sacrificii umane legate de sport. În plus, nicio cronică spaniolă și nicio mărturie de la posibili martori oculari nu scapă vreun indiciu despre așa ceva. Și atunci, de unde povestea?
O șopârliță ar putea veni de la un alt preot, pe nume Francisco Ximenez, care, prin secolul al XVIII-lea, a redactat o colecție de texte cu istoria și miturile unei populații mayașe, sub numele de Popol Vuh. Aici apare o poveste despre un meci jucat între oameni și zei, pe care zeii l-au câștigat prin furtișaguri. Drept urmare, i-ar fi ucis pe oameni. Ulterior, gemenii ălora au cerut să se rejoace meciul, au câștigat și i-au dezmembrat pe zei. Drăguț!
Tot ce știm despre sacrificii vine din gravurile și imaginile murale lăsate în urmă de pre-columbieni. Acum, faptul că avem o grămadă de imagini cu jucători din ăia sacrificați, nu înseamnă că se și întâmpla. Ar putea, foarte bine, să fie imagini mitologice. Spaniolii au interzis rapid sportul, tocmai pentru popularitatea sa uriașă, pentru idolatrie, vrăjitorie și pentru că implica și sacrificii. Da, dar ei nu spun dacă jucătorii erau sacrificați, sau doar câțiva prizonieri de război, ceea ce oricum s-ar fi întâmplat și dacă nu se juca meciul. Cum s-ar zice, cum nu aveau artificii, organizatorii distrau și ei publicul cu ce știau mai bine, adică omorând unul sau mai mulți prizonieri de război. De aici și confuzia.
Gândiți-vă numai că Diego Duran spune că, uneori, conducătorii se mai întreceau și ei în sportul ăsta care năștea pasiuni uriașe. Unii din public cică pariau chiar și cu hainele de pe ei, ba unii chiar cu libertatea, devenind sclavi ulterior. Acum, ce făceai? Te apucai să omori toată familia regală sau imperială că a pierdut un meci de fotbal? Sau că l-a câștigat? Nu funcționa așa. Apoi, dacă venea vreun Mbappe local și rupea audiența cu talentul lui, îi luai căpățâna la final de partidă și îi puneai inima pe jăratec? Las-o în spanac că, la cât de popular era sportul ăla, ar fi rămas ăia fără masculi în câteva generații.
În concluzie, cel mai probabil, nu se omora niciun jucător. Totul e doar un mit dubios, propagat de niște spanioli mincinoși care trebuiau să îi prezinte pe ăia cuceriți în culori cât mai sumbre. Ar fi fost chiar culmea să omori niște sportivi, doar pentru că pierdeau sau jucau ca niște cizme. Și nu, nu vă gândiți la naționala României. Nț! Nu insistați! Nici măcar așa, în halul în care joacă ai noștri, nu e voie să sacrificați mortal jucătorii!
Sursa foto: pixabay
0 comments on “Un mit legat de „fotbalul” aztec”Add yours →