Anna Magdalena Bach, un posibil geniu uitat

Johann Sebastian Bach a fost un tip extrem de prolific. Daaa! 20 de copii a avut. 20 de bucăți! Și nici cu muzica nu a stat rău, că te și gândești când mai avea timp să compună. Dar, cine știe? Poate tocmai de la copiii ăia să i se fi tras. Știți că tăticii, în timp, își găsesc tot felul de hobby-uri. Care descoperă brusc o pasiune pentru ciclism, care pentru tras cu arcul, care pentru bowling, caiac canoe… pentru scris șamd. Posibil ca la Bach să fi fost muzica. Nu mai spunem că și ăia 20 de copii necesitau niște cheltuieli, deci trebuia să facă omul bani pe bandă rulantă. În fine, noi nu neapărat despre asta voiam să vorbim, ci despre femei puternice din spatele marilor figuri masculine.

Știți cum se spune, că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Sau așa ceva. În cazul lui Bach, dacă analizăm cu atenție cazul, putem spune că femeile (două soții a avut) au petrecut foarte mult timp și sub el, nu doar în spatele lui. Poate de la peruca aia cârlionțată, de la fălcuțe, burtică, naiba știe ce găseau femeile irezistibil la bărbați în perioada aia. Noi astăzi vom vorbi despre cea de a doua soție, Anna Magdalena Bach. Tipa era soprană. Dacă vă amintiți ce vă spuneam ieri, cu femeile care nu aveau voie să compună muzică pe bani. Nu aveau, dar iată că aveau voie să fie cântărețe de operă. Tare ciudați mai erau și ăia.

Ideea este că Bach a cunoscut-o, s-au îndrăgostit unul de altul, el i-a promis că vor umple casa de copii, iar ea pus boticul, neștiind că ăsta chiar vorbea serios. Poate faptul că el avea deja șapte copii din prima căsătorie ar fi trebuit să fie un indiciu. Nu a fost, ea a fost prinsă la înghesuială și, uite așa, a mai tras încă 13. Ca să facă și altceva prin casă în afară de copii, Magdalena își ajuta soțul transcriind partiturile sale, pe care apoi le vindea pentru a mai strânge un ban. Am uitat să spun că familia Bach nu a dus-o niciodată pe roze. La urma urmei, era și normal cu atâta familionul.

Ideea este că, acum vreo 8-9 ani, niște băieți de la Universitatea Charles Darwin din Australia au analizat niște partituri transcrise de Magdalena după compozițiile soțului. Și, din ce au spus ei, le-a dat cu virgulă. Faza e că un individ care copiaza partituri, are un scris mai greoi, lent șamd. Unul care compune scrie notele mult mai rapid, mai apar și niște corecturi, chestii din astea.Iar textele alea, ca la vreo duzină, intră în a doua categorie. Cum s-a zice, erau doi compozitori pe nume Bach, nu unul singur. Ipoteza a fost aspru combătută recent, deci nu se poate spune clar dacă așa a fost sau nu. Oricum, dacă nu era Magdalena, cu partituri originale sau nu, nici lui Bach nu i-ar fi fost ușor. Plus că ea chiar poate fi încadrată ca mamă eroină.

Sursa foto: wikimedia commons

0 comments on “Anna Magdalena Bach, un posibil geniu uitatAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *