Dom`ne, ne-am luat avânt degeaba ieri. Ziceam că vă învățăm de bine, că vă oprim din a vă mai lăsa furați de oculta mărțișoarelor, că puteți vedea cum se îmbină utilul cu plăcutul șamd. Din ce am văzut, reacțiile au fost mai mult în contra recomandărilor noastre. În mod normal, având în vedere că peste noi, oamenii, au trecut vreo 2,5 milioane de ani de evoluție, respectiv doar câteva sute de ani de tradiție cu mărțișoare, ai zice că genele apă nu se fac. Cum adică să poată rezista o femeie în fața unei ofrande constând dintr-un animal mort, asezonat cu usturoi și verdețuri? Bașca să prefere o bufniță de tinichea în locul ofrandei? E clar că nu se leagă ceva. Ceva s-a pierdut de-a lungul procesului evolutiv.
Uite de aia nici nu vă mai spunem ce pregătisem pentru azi. Ce rost mai are? Interesează pe cineva cum se gătea un pește (același pește) în trei moduri diferite (prăjit, fript și înăbușit)? Că rețeta era dintr-un manuscris francez din secolul al XIV-lea, Le Vivendier pe numele lui, și că e o dovadă de mare rafinament și finețe, cum numai nobilii mâncau pe atunci? Nu spunem, dom`ne! Am încuiat gura și am înghițit cheia. Dacă nu vreți, nu vreți.
La ce să ne pierdem timpul, spunând cum să prăjiți treimea superioară a peștelui, având grijă să lăsați restul neatins? Și de ce să faceți asta? Pentru ca apoi, odată ce capul și puțin din trunchi s-au prăjit bine, să luați coada, să o înfășurați într-o țesătură îmbibată în apă de mare (merge și sărată în casă), și să puneți peștele pe grătar (cu partea prăjită mai la fereală, să nu o atingă văpaia)? Neah! De ce să facem asta când puteți savura niște covrigi uscați în timp ce vă uitați la colecția de mărțișoare?
Se compară o potcoavă de tinichea cu un păstrăvior prăjit, fript și înăbușit în același timp? De unde moași`sa? Mărțișorul e baza. Apropo, am fi vrut să vă spunem și că trunchiul perpelit bine pe jar se servește cu suc de portocale proaspăt stoarse, iar coada înăbușită merge de minune cu sos verde. Am fi recomandat un sos medieval cu pătrunjel, puțin oțet, capere, usturoi (daaaa!!!), ceapă (uuuu!!!), hamsii, ulei de măsline și, după gust, puțin muștar. Ah, la partea prăjită ar fi funcționat, simplu, niște semințe de in. Dar, asta e, poate data viitoare! Știți ce spunea Moromete când venea Jupuitu cu „fonciirea”?… Exact!
Ne mai gândisem ca după un regal din ăsta culinar în care să îmbinați arta culinară cu pasiunea voastră pentru istorie, să deschideți discuția despre puțină literatură. De ce nu chiar antică, pentru a rămâne în ton? Femeile cică se dau în vânt după bărbații cultivați. Și ne venise în minte Philaenis din Samos, o curtezană din… Samos, care și-a făcut mâna, pardon de expresie, pe literatură tip Kama Sutra, ba posibil chiar înaintea indienilor. În fine, nu s-a păstrat nimic din opera ei, dar autorii antici care i-au urmat chiar au apreciat-o enorm (vezi Ovidiu și Ars amatoria), ceea ce nu se poate spune despre ăia medievali, pe care i-a luat cu leșin.
Uite, chiar ar fi fost o temă de discuție la un pahar de vin grecesc, cu burta plină cu peștele ăla, despre pozițiile, arta sărutului, a iubirii și alte aspecte descrise de Philaenis (măar atât cât ni se transmis de la alți autori antici). Apoi, de ce noua religie a interzis manuscrisul și a afurisit practicile, aducându-ne în shimb… mărțișoare? Daaa, dar uite că fix despre asta nu vom pomeni noi. Voi ați zis că e mai bine… altfel. Apoi, a văzut toată lumea cât de greu este să poți surprinde plăcut femeile. Te pune și pe gânduri treaba asta.
Uite de aia ne-a venit în minte, acum, la final, o cugetare a unui mare filosof grec (posibil să fie chiar înțeleptul Socrate, dar nu mai știm sigur) care spunea așa: În viață e ca la femei. Dacă e… e. Dacă nu e… nu e. Aia e.
Sursa foto: pixabay
0 comments on “Sugestii ratate de… Mărțișor!”Add yours →