Rămăsesem săptămâna trecută la bizantini. Mină de aur sunt ăștia. Am putea vorbi până poimarți numai despre ei. Până poimarți însă, am decis să scoatem la lumină un personaj care era de multă vreme pe lista Micii Doze (de mai bine de un an). Și, dacă tot a venit vorba de partea asta a lumii, nu se făcea să îl lăsăm încă o dată să aștepte.
Pe personajul ăsta îl chema Andronic I Comnenul și, sincer, chiar a fost un personaj. Nepot al fostului împărat Alexie I Comnenul, Andronic a ieșit în evidență prin mai multe chestiuni. Prima, era bun la bătaie. A doua, era al naibii de bun la vrăjit gagicile vremii. A treia, avea tipul o obsesie cu tronul Bizanțului, și de aici i s-a și tras. Ei, ia să vedeți voi ce poamă a fost ăsta!
Tipul apucase să își facă o reputație de bărbat fatal încă din tinerețe, atât la propriu, cât și la figurat. Era fatal pentru orice purtătoare de fustă din vremea aia, și letal pentru orice dușman pe câmpul de luptă. O combinație care mergea de minune în secolul al XII-lea, în care oricum nu prea aveai altceva de făcut. Asta au zis și turcii selgiucizi atunci când l-au capturat și au cerut răscumpărare pentru el, prin anul 1141. Băiat finuț, săritor, împăratul Manuel I al Bizanțului a făcut un gest și l-a răscumpărat pe ăsta. Bad idea, că avea să descopere rapid că Andronic îi seducea nepoata, pe Eudochia, și o transforma în amanta lui. Adică nici nu o lua cu acte, ca pe o pesă din nobilime ce era ea, ba îi mai punea și fustele în cap doar când avea el chef.
Dar asta era cea mai mică problemă a lui Manuel, căci la scurtă vreme mai descoperea și că Andronic complota de mama focului să îi ia piuitul și nu doar atât, ci și tronul. Ăsta a și fost motivul pentru care Andronic a tot fugit pe la diferite curți regale orientale, de frica împăratului. Îl mai chema ăla înapoi când avea vreun război, se prefăcea că îl iartă (de vreo 20 de ori), dar ăsta o comitea de fiecare dată, și o luau de la început. Și tot așa. În felul ăsta a ajuns Andronic în Antiohia, la curtea prințului Raymond, unde nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să i-o tragă fiicei ăstuia, Filippa. Apropo, rețineți, duduia era sora împărătesei Bizanțului, Maria. Adicătelea, după ce îi crăcise nepoata, acum o luase la rând și pe cumnata.
Ca să fie treaba bună, Adronic a pus ochii la Ierusalim și pe Teodora, o altă nepoată a împăratului Manuel, proaspătă văduvă, și reală prospătură pentru omul nostru. Cu ea, bifa tipul trei femei din neamul lui Manuel, de începuse ăla să se uite la nevastă`sa ca la butelie, de frică să afle cine știe ce. În fine, nu era el de vină că alea erau rele de muscă. Cert e că Andronic și-a continuat cuceririle și, în lipsă de alte gagici de neam imperial bizantin, s-a axat pe cele din Orient și de pe unde mai ajungea el.
Ca să nu o lungim, vom spune că Manuel I a murit în 1180. În locul lui la conducere au rămas fiul de numai 10 ani, Alexie al II-lea, și mamăsa, Maria. Asta nu l-a oprit pe Andronic, care a venit cu o armată personală, a preluat puterea, și a început una dintre cel mai sângeroase domnii din istoria Bizanțului. Scurtă, 1183-1185, dar extrem de sângeroasă. Pe Alexie l-a forțat să ordone execuția maică`sii, doar ca să îl sugrume după aia. A instigat lumea să îi atace pe catolicii din Bizanț, fapt ce a dus la peste 60.000 de morți pe acolo. A dat ordin să fie orbiți sau uciși mii de indivizi pe care el îi bănuia de lipsă de loialitate. Asta i-a și adus porecla de Misophaes (cel care ura lumina).
Acum, vom mai spune că Andronic a mierlit-o fix așa cum a trăit. Cum ordonase ca un alt tip să fie prins și executat, Isaac Angelos, iar cum lumea îl iubea pe ăla, mulțimea a venit, a făcut scandal și l-a proclamat împărat pe Angelos. Andronic a fost capturat pe când încerca să fugă cu soția de doar 12 ani (el avea 65), și cu amanta preferată. A fost dus în fața lui Isaac, iar ăsta l-a lăsat pe seama mulțimii. Nu era un secret, mulțimea avea multe victime de răzbunat. I-au smuls dinții, părul, i-au tăiat mâna dreaptă și l-au bătut de l-au zvântat. L-au lăsat apoi în carceră, fără apă sau mâncare timp de mai multe zile, doar ca să îl scoată de acolo, să îi smulgă un ochi, și pe urmă să îl plimbe călare pe o cămilă râioasă pe străzile Constantinopolului.
L-au legat de un par pe hipodrom, unde iar a fost bătut, mânjit cu dejecții, opărit și linșat ca în Texas. După toate astea, cum el nu pricepuse ideea și încă mai trăia, a fost legat cu capul în jos de o grindă, iar doi soldați au făcut întrecere a cui sabie intră mai adânc în individ. După mai multe runde, Andronic și-a dat ultima suflare. Fusese împărat pentru mai puțin de 3 ani, dar uite că reușise să intre în istorie. Nu chiar cum și-ar fi dorit el dar, hei, și-o făcuse cu mâna lui.
Sursa foto: wikimedia commons
0 comments on “Probabil cea mai cruntă execuție din Evul Mediu”Add yours →