Doi regi, două morți, o morală

V-am povestit ieri despre dramele cauzate de acest joc nemilos și cutremurător pe nume tenis. Cu ocazia amintită, ați dat nas în nas cu personaje istorice care și-au găsit sfârșitul când le era lumea mai dragă, în modalități care nu le-ar fi trecut prin cap neam de neamul lor. Ei bine, zicem să continuăm puțin cu întâmplări din astea, chiar dacă nu legate de tenis, căci e istoria plină. Și nu, nu despre regii ăia de care a auzit toată lumea că au murit de la prea multă mâncare, prea multă băutură, prin turniruri șamd., ale căror povești le găsiți pe toate drumurile. Noi venim mereu cu rarități, de aia vă și place de noi, așa că o să respectăm tradiția.

Pomeneam cu o zi în urmă despre Carol al VIII-lea cel Prietenos care, în anul 1498, sucomba după ce dădea cu capul de pragul ușii, în timp ce se grăbea să vadă un meci de tenis. De-a dreptul stupid. Dar stați să vedeți coincidență! Se zice că suferințele din dragoste sunt binevenite, că nu ești om pe lume dacă nu le simți, că te călesc și te pregătesc pentru alte iubiri etc. Așa o fi! Dar, ascultați-ne pe noi, depinde și cât de grave sunt suferințele astea, că pot avea efecte mai serioase decât bănuiți. Uite, par example, regele Ludovic al III-lea al Franciei Occidentale (foto stânga), care a trăit prin secolul al IX-lea.

Ăsta nu avea decât vreo 17 ani în 882, atunci când a și pus ochii pe o adolescentă ca și el. Foarte frumos la vârsta aia, chiar e bine să nu ții în tine sentimentele de iubire, că știți că saluți soldățește chiar și la prima adiere de vânt. Problema cu puștiulică a fost că el a vrut să consume relația pe loc, că de aia era rege, iar ea era doar o jună din păturile de jos. Apropo de pături și părțile de jos, el asta voia cu orice chip. Așa că a început să o fugărească pe duduie care, tarantele pe capul ei, voia mai întâi la restaurant, la un film, la plimbări prin parc și alte vrăjeli care doar consumă timpul și banii. Apropo, Ludovic era pe cal. De aici i s-a și tras. Cum așa?

Păi, tipa a fugit cât de repede a putut în curte la tăică`su, curte care avea o ușă zdravană, cu un cadru sănătos de piatră. Cu mintea tulburată grav de hormoni, Ludovic nu a mai stat să calculeze cât e calul, cât e el + cal, și cât e poarta. Așa că s-a înfipt cu fața în pragul de sus, mai ceva ca Yosemite Sam în desenele animate cu Bugs Bunny. Dacă nici aici nu a fost suferință și sacrificiu din dragoste, atunci nu știm care să mai fie. Ba chiar am putea spune că Ludovic și-a pierdut capul de atâta amor neîmplinit, dar am exagera. Capul rămăsese unde îi e locul, doar că în bucăți mici mici mărunte.

Al doilea caz pe ziua de azi este legat tot de postarea de ieri, mai precis de regele scoțian Iacob I, mort într-o canalizare, că blocaseră unii ieșirea ca să nu piardă mingea de tenis care costa o cârcă de bani. Scoțieni, deh! Mai precis, azi vorbim despre fiul său, Iacob al II-lea, care nici ăsta nu se poate spune că dădea pe de lături de ce mult noroc avea.

Ce știm noi astăzi este că tipul era mare pasionat de artilerie, ba a și comandat câteva tunuri de mari dimensiuni din Flandra (bombarde), ca să le arate el adversarilor cea mai tare știință și tehnologie a momentului. Așa se face că, în anul 1460, Iacob numărul doi a plecat să asedieze un castel ocupat de englezi, una dintre puținele distracții și metode de destindere în acele vremuri de restriște. Evident, a luat și tunurile cu el, că doar nu dăduse banii doar ca să facă poze cu ele și să se dea mare la gagicile vremii. Aici a greșit el, căci poate impresionarea gagicilor cu un tun de mari dimensiuni ar fi funcționat mai bine decâ intimidarea englezilor. Să vă explic!

Iacob a ales cel mai mare și mai impunător tun din colecție, a cerut să fie încărcat, apoi s-a așezat frumos în spatele lui, în siguranță, ca să dea semnalul de salut englezilor + startul asediului. Se pare că nimeni nu a calculat bine strategia asta, căci ghiuleaua, în loc să plece înainte, așa cum face o ghiulea normală la cap, a plecat înapoi cu tot cu partea din spate a tunului. Și pe unde a trecut? Fix printre regele Iacob II. Așa început de bătălie, să îți bagi picioarele în el. Probabil că asta a gândit și Iacob, dar el oricum nu mai avea picioarele prin apropiere. Cum spuneam, ghinion!

Acum, ce am învățat noi pe ziua de azi? În primul rând, să nu alergi după gagici, mai ales dacă ești și cu calul. În plus, e plină balta de broaște, și nu face bine la sănătate să îți pierzi capul iremediabil chiar de la prima întâlnire. Apoi, nu trageți cu bombarda, decât dacă v-ați asigurat că sunteți la câțiva kilometri distanță de ea. Asta a fost pe ziua de azi, mai aveam o grămadă de povești și sfaturi utile dar, dacă sunteți cuminți, poate mai dăm și mâine.

Sursa foto: wikimedia commons

0 comments on “Doi regi, două morți, o moralăAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *