Dacă tot am vorbit numai despre literatură și fapte mai puțin cunoscute din lumea asta, nu se făcea să schimbăm registrul fix în ultima zi a săptămânii de lucru. Numai că nu despre Nikolai Gogol vom vorbi azi, ci despre George Gordon Byron, cel cunoscut și ca Lord Byron, unul dintre cei mai mari și mai prolifici scriitori englezi.
Despre viața lui s-a tot vorbit. Știe mai toată lumea că Byron a fost un excentric, un veritabil Casanova, un individ care nu s-a dat înapoi de la nimic, care a trăit la intensitate maximă fiecare clipă din scurta sa viață și care a creat opere literare de mare valoare, cu un talent care i-a făcut pe mulți să închidă ochii la nesfârșitele scandaluri din viața sa. Acum, o să creionăm doar câteva dintre excentricitățile și „păcatele” sale, lăsându-vă pe voi să îi citiți opera și să o judecați căci, la urma urmei, aia e mai importantă.
Byron a fost mereu un individ pasionat de macabru și de supranatural. Încă de la vârsta de 10 ani, atunci când a moștenit titlul de Lord precum și domeniul familiei sale, Newstead Abbey, Byron a devenit obsedat de cimitirul din secolele XII-XIII aflat pe proprietatea sa. În fapt, acolo existase o abație augustină timp de vreo două secole, înainte ca domeniul să intre în posesia familiei Byron. Pe când nu era decât un adolescent, Lord Byron a primit de la unul dintre grădinarii săi craniul unui călugăr pe care îl descoperise întâmplător când săpa grădina. Și ce a făcut Byron? L-a transformat într-o cupă de vin, obiect care a fost scos la licitație, apropo, acum vreo 5 ani. Și nu doar atât, a cerut să fie exhumate și altele, pe care le-a transformat fie în pocale, fie în ghivece de flori. Dar asta nu e decât un foc de paie.
Adevăratele scandaluri din viața lui Byron au fost cele sexuale. Nu e un secret astăzi că Byron a încercat cam tot ce se poate încerca. Dacă ar fi să îi dăm o definiție, Byron ar fi fost un fel de Casanova bisexual, în stil gotic. Ce se știe mai puțin este că apucăturile astea existau în familia sa de generații întregi, iar Byron-ii, indiferent care au fost (fie bărbați, fie femei), au făcut subiectul scandalurilor sexuale de-a lungul timpului. Adulter, incest, orgii, promiscuitate, hedonism șamd., toate fuseseră bifate de familia Byron, încă de la stră-stră-străbunicul William Byron (al treilea lord Byron), care trăise pe la 1600, și până la personajul nostru.
Iar Byron a fost parcă un apogeu al tuturor acestor porniri. Încă din adolescență își începuse escapadele, cu parteneri de ambele sexe. Se pare că lucrurile astea fie nu ajunseseră la urechile celei care i-a devenit soție în 1815 (el era născut în 1788), Anna Isabella Milbanke, fie o fi crezut că îl poate cuminți. Realitatea a fost că toată căsnicia lor a durat doar un an. Iar Anna a ținut morțiș să afle toată lumea cât de mult o înșelase Byron în tot timpul ăsta, ba chiar și-a scris și memoriile, cerând însă să fie publicate după moartea ei. Printre altele, Anna îl acuza pe Byron că ar fi avut inclusiv o relație incestuoasă cu propria lui soră, Augusta, cu care ar fi avut chiar și un copil.
Cert este că Lordul Byron era un star rock al vremurilor sale. Toate femeile, tinere sau vârstnice, căsătorite sau nu, voiau să fie cu el. Și nu numai ele, erau și destui bărbați care voiau același lucru. Iar Byron nu refuza pe nimeni. Când scandalurile deveniseră mult prea mari, Byron a decis să părăsească definitiv Anglia. A făcut-o alături de cuplul Mary și Percy Shelly, doi faimoși scriitori, o prietenă a lui Mary, Claire Clermont și, pentru o vreme, de tânărul său medic personal, John William Polidori. Se pare că Byron și cei doi soți Shelley împărțeau mult mai mult decât opinii literare. Claire Clermont, cea care avea să și rămână însărcinată cu Byron, declara ani mai târziu că toți erau „niște monștri”.
Așa au bătut ei parte din Europa, și așa au ajuns în orașul în care apogeul trăirilor lor orgiastice a atins apogeul, Veneția. Acolo, de la lăptărese și gondolieri, până la contese, prințese și tineri de neam nobil, toți au trecut prin patul lui Byron. A urmat apoi și aventura estică a lordului nostru, care s-a îndrăgostit iremediabil de Balcani, în special de Albania, Grecia, ba chiar și Turcia. Acolo nu e fost străin de atențiile uriașului (la propriu) Ali Pașa, guvernatorul Albaniei. Nu intrăm în detalii, le deduceți și singuri. Cert este că prin Istanbul, Byron remarca încântat că: Englezii preferă băuturile tari și femeile ușoare, în timp ce turcii preferă băuturile dulci și bărbații duri. În fine, v-ați format o idee, dacă nu o știați deja.
Finalul este legat însă de o operă pierdută a lui Byron. Una dintre ultimele. Memoriile sale. În perioada 1818-1821 (el a murit în 1824, la doar 36 de ani), Byron și-a scris detaliat memoriile și tot ceea ce trăise el în scurta sa viață. Le-a înmânat unui prieten, Thomas Moore, care le-a vândut ulterior unui publicist pe nume John Murray. La doar câteva ore după ce s-a aflat că Byron murise, cinci dintre cunoscuții săi l-au asaltat pe John Murray, solicitându-i să le arate manuscrisul. Au decis toți, de comun acord, să îl distrugă pe loc. Inclusiv Murray. Singurul care s-a opus a fost Thomas Moore, dar chiar și el spunea că o așa operă nu ar fi trebuit să vadă lumina tiparului niciodată. Cel mai probabil, Byron îi menționase și pe ei atunci când povestea de escapadele sale, de care niciunul nu era străin. Una peste alta, arderea manuscrisului a fost considerată una dintre cele mai mari crime din istoria literaturii
Sursa foto: wikimedia commons
0 comments on “Câteva cuvinte despre poetul Byron și o crimă literară”Add yours →