Cine a fost și ce a făcut Nadejda Durova la viața ei

Vesteee bunăăă! Ieri am împlinit frumoasa cifră de 10.000 de cititori abonați la pagina de Facebook Mica Doză. Weeee! Și cum o veste bună nu vine niciodată singură, mai avem una pentru voi. Deci, cum sunteți 10.000, de azi vă băgăm la plată! 100 de euro per cap de cititor (pe an, că nu luăm pielea de pe voi), minus taxele la stat, am făcut noi niște calcule în redacție, o să fie mulțumitor pentru toată lumea. Grăbiți-vă să contactați departamentul de marketing, nu vă înghesuiți, ca să vă trimită datele, contul, tot ce trebuie! Care nu are bani la el deocamdată, dăm și pe caiet, dar musai să trimiteți o compunere de patru pagini A4 cu ce v-a plăcut la Mica Doză. Aveți libertate totală să scrieți ce vreți (dar dacă vedem vreun termen negativ, dublăm suma cerută. Să știți, să nu existe discuții). Buuun, hai că pe asta am rezolvat-o! Să-i dăm bice cu postarea!

Cum ați cerut Pușkin și literatură de calitate, azi vă mai oferim o mostră pe același subiect. Mai exact, vom vorbi despre căpitanul de cavalerie rus, Alexandr Sokolov, cunoscut și ca Alexandr Alexandrov. Pe căpitanul ăsta îl chema, în realitate, Nadejda Durova, și s-a născut în 1783, ca fiică a unui maior rus. Ideea este, ca să scurtăm postările pe cât posibil, că Nadeja avea o mamă mai recalcitrantă, care nu prea suporta copiii plângăcioși, așa că pe Nadejda a aruncat-o la un moment dat pe fereastra trăsurii cu care călătoreau. Unul dintre soldații care acompania trăsura a recuperat nou-născutul, care avusese un noroc chior să nu pățească vreo traumă majoră, și l-a dus tatălui. Ăsta, evident, a făcut spume de furie și a preferat să o țină pe Nadejda cu el în armată.

Practic, puștoaica a crescut printre cai, arme și militărie. Ajunsă la o vârstă la care nu mai putea fi aruncată așa ușor, mai ales că prinsese niște tehnici de bătaie superioare celor ale maică`sii, a fost trimisă la asta ca să învețe să croșeteze, să brodeze, să citească, din astea pe care le fac fetele. Nu a mers, că tipa prinsese deja gustul vieții cazone. Era o călăreață desăvârșită, se descurca cu sabia, cu lancea… decât să îi pui acul în mână, mai bine o băteai. Nici nu mai vorbim de cratiță, că te snopea cu ea în moduri în care nici nu gândeai.

De asta a și fugit de acasă, la scurtă vreme după măritiș și după ce născuse primul copil. Se pare că spiritul matern cam lipsea în neamul ăstora. Treaba este că tipa s-a îmbrăcat de atunci numai bărbătește, a luat numele de Alexandr Sokolov, și s-a dus ață să se înroleze la cavalerie. Așa a ajuns ea să lupte în războaiele napoleoniene, să se distingă prin vitejie, să fie ridicată în grad, ba chiar să înceapă să circule povești despre cum a pus pe fugă, de una singură, mai mulți cavaleriști francezi răi și urâți. Așa a aflat și țarul Alexandru I de ea, și de aia a și chemat-o la palat ca să o cunoască. Impresionat până la lacrimi, a decorat-o cu Ordinul Sf. Gheorghe (prima femeie care a primit decorația asta), și i-a cerut să schimbe numele în Alexandr Alexandrov, după numele lui.

Faimosul general Mihail Kutuzov a luat-o în anturajul său dar, după bătălia de la Borodino, Nadeja suferise răni prea grele ca să mai poată sta pe front. Kutuzov a trimis-o acasă și, între timp, a murit. De Kutuzov era vorba. Așa că Nadejdei nu i s-a mai dat voie să se întoarcă în armată. Și ce a făcut ea? S-a apucat de scris, asta în ciuda faptului că nu făcuse decât câteva clase. Primul ei volum era unul autobiografic, după jurnalele pe care le ținuse pe front. Și cine credeți că i l-a publicat? Exaaact, Pușkin. Asta în revista sa „Contemporanul”.

Omul văzuse talentul ei de a reda scene de război, realitatea de pe front, așa că a decis îi dea o șansă. Iar cartea era așa bine scrisă, că un critic literar, Visarion Belinski, a spus că, de fapt, chiar Pușkin o scrisese. Apropo, memoriile se intitulau „Femeia cavalerist: Jurnalul unui ofițer rus în Războaiele Napoleoniene”.

Mă rog, s-a dovedit că nu era așa, iar Nadejda s-a apucat de scris și ficțiune. Asta în 1837. Așa tare au prins și poveștile ei, că memoriile, care nu rupseseră gura târgului inițial, s-au vândut ulterior ca pâinea caldă. De asta a și scos o continuare a memoriilor în 1839. Dar, asta e realitatea, publicul e o amantă fără scrupule. După o perioadă de faimă, Nadejda a picat în uitare și asta a dezamăgit-o la culme.

Așa se face că, din anii 40 ai secolului al XIX-lea, nu a mai scris nimic. S-a mutat undeva în Urali, a trăit până la 82 de ani, respectiv 1866, și a fost înmormântată cu onoruri militare. În concluzie, Nadejda nu doar că a fost prima femeie decorată pentru vitejie cu Ordinul Sf. Gheorghe, prima femeie căpitan din armata rusă, ci și una dintre primele scriitoare din zona asta a lumii. Nu prima, dar printre primele. Asta a fost!

Sursa foto: wikimedia commons