Sunt Alexandr Pușkin și Alexander Dumas unul și același personaj?

Am pomenit ieri despre destinul tragic al lui Gogol și uite că am deschis o altă cutie a Pandorei. Am avea teme de discuție aici… cu ghiotura. Deocamdată o să ne oprim însă la Alexandr Pușkin, căci tot l-am pomenit ieri în treacăt. Și o să vă spunem azi cea mai tare teorie a conspirației din literatură de care ați auzit vreodată. Mare atenție! Să nu vă pună ăl cu coarne să ziceți că noi vă învățăm prostii și că promovăm conspirațiile! Doar relatăm cazul, atâta tot. Ce faceți cu el, treaba voastră, noi vă sfătuim însă să aprofundați opera personajelor pe care urmează să le menționăm (dacă nu ați făcut-o deja), căci taaaare bine o să vă prindă. Parole d’honneur, Mițo!

Iar avem multe de spus, așa că îi dăm bătaie direct. Pușkin știți că a murit în 1837, după ce a fost rănit mortal într-un duel cu un ofițer francez pe nume George d’Anthès. Cică nu știți bine! Asta e conspirația, dar de abia începem. Țineți-vă bine de ce apucați! Pușkin nu ar fi murit în duel, doar și-a înscenat moartea, d’Anthès fiind complice la toată tevatura. Ar fi fugit apoi în Franța. Pușkin, nu d’Anthès, pentru a devenit un mare scriitor pe nume… Alexander Dumas. Hai să vă explicăm acum pe ce se bazează conspirația asta.

Pușkin nu se avea deloc bine cu familia țarului și mai ales cu țarul însuși. Simpatiile sale decembriste nu prea îl ajutau în relația asta, iar viziunile sale politice și reformele sociale pentru care milita îl făcuseră să se scoată deja de un exil în Moldova. Când s-a reîntors, a primit cea mai neînsemnată funcție la palatul țarului, iar el se plângea adesea că este chemat acolo doar pentru că țarul voia să o vadă pe nevastă`sa, Natalia, nu pe el. Mai avea și interdicție să părăsească Rusia, deși el ardea de dorința de a vedea Europa. Peste toate se adaugă niște datorii uriașe pe care le acumulase.

Acestea fiind zise, Pușkin și-ar fi înscenat moartea, iar conspirația a și fost ajutată de funeraliile sale. Temându-se de revolte publice, țarul a dat ordin ca Pușkin să fie înmormântat în secret, deși mulțimii i se spusese că vor avea loc la St. Petersburg. Iar la înmormântare nu au participat decât câțiva servitori, niște soldați și un singur prieten. Niciun membru al familiei. Peste toate, țarul a achitat imediat toate datoriile lui Pușkin (imensa sumă de 450.000 de ruble) și s-a ocupat de cheltuielile familiei sale, ceea ce, zic unii, nici țarul nu a fost străin de dandana. Mai mult, el a fi fost de acord cu șarada, pentru a-l trimite pe Pușkin în Franța ca spion.

Să vedem acum bizareriile. Dumas era cam de aceeași vârstă cu Pușkin (n. 1802-respectiv 1799). Amândoi aveau origini africane, ochi negri, părul creț, aceeași fizionomie în tinerețe, și amândoi au atacat aproape toate stilurile literare. Amândoi au înființat și condus câte o revistă (Pușkin – Contemporanul, Dumas – Muschetarul). Amândoi erau extrem de activi pe plan politic, au cochetat cu idealurile decembriștilor, erau impulsivi, iubeau femeile, istoria, romantismul șamd. În caz că nu v-ați prins până acum, pe amândoi îi chema „Alexandru”. Și cică mai aveau și scrisul de mână aproape identic.

Faza cu Dumas este că și-a pierdut tatăl la doar 4 ani. De atunci nu s-au mai știut foarte multe despre el. A apărut prin Paris în 1822, cerând ajutor generalului Maximilien Sebastien Foy, un fost coleg al tatălui său, generalul Dumas, dar care nu auzise în viața lui de un fiu al acestuia. A publicat niște piese de teatru, nu să rupă gura târgului, iar ceea ce e și mai interesat este că un articol de presa franceză din 1832 l-ar fi trecut pe lista celor împușcați mortal într-o demonstrație de stradă.

Cert este că Dumas a început să scrie roman după roman fix după moartea lui Pușkin. Ba unul dintre primele a fost „Le Maître d’armes”, publicat în 1842, a cărui acțiune se petrece în Rusia și în care Dumas dă detalii pe care nu prea avea cum să le știe nici despre St. Petersburg, nici despre Rusia, nici despre mișcarea decembriștilor. Apoi, traduce „Odă libertății” a lui Pușkin, operă pentru care rusul primise un exil, așa cum spuneam mai devreme. Ciudat moment, căci Dumas nu știa rusă. Dar Pușkin era fluent în franceză.

Cospiraționiștii zic că Pușkin ar fi lăsat indicii. În romanul în versuri „Evgheni Oneghin”, personajul Vladimir Lenski, un poet, moare într-un duel pornit din cauza geloziei. Apoi, „Contele de Monte Cristo”, în 1844. Vă amintiți cum se numea personajul central? Edmond Dantès. Pe ucigașul lui Pușkin îl chema, cum spuneam, George d’Anthès. Și ce face Edmond? Își înscenează moartea pentru a deveni contele de Monte Cristo. Ahem! Ce se știe iar foarte puțin este că George d’Anthès se căsătorise în 1836, cu un an înainte de fatidicul duel, cu Ekaterina Goncearova, sora Nataliei Goncearova (soția lui Pușkin). Deci cei doi erau cumnați de doar un an. Să te iei de gât după un an, și pe motiv că George o iubea, de fapt, pe cumnata? Bizar.

Dumas ar mai fi arătat brusc un mare interes pentru Rusia și a vizitat țara în 1858-1860. Trecuseră însă peste 20 de ani, se îngrășase, îmbătrânise, iar dacă era chiar Pușkin, slabe șanse să îl mai recunoască cineva.

Gata! Hai că v-am dat de gândit! 🙂

Sursa foto: wikimedia commons