Cum am ratat la mustață să devenim stat britanic

Zona Mării Negre mereu a fost motiv de scandal. Pe toate malurile ei, s-au încăierat nebunii din cele mai vechi timpuri și până azi, fiecare facțiune venind cu o istorie proprie care să îi dea dreptul la mai mult teritoriu. Rupere a fost. Bătaie și linșaj ca în Texas. Nici nu vă imaginați ce a fost pe aici, și cine ar fi ajuns să se bată pentru un loc la Marea Neagră! Stați voi olecuță să vedeți abrambureala de pe lume! Zic englezii că, istoricește vorbind, teritoriul de la nord-estul Mării Negre (cam pe unde e granița Rusiei acum), e de fapt al lor. Din moși strămoși, de când se încălțau rușii cu fesul. Da, ați auzit bine!

Aia a fi fost prima „Noua Anglie” (New England), cu muuult înainte de cea din America din Nord. Stați frumos, țineți-vă de ceva să nu picați, că pe asta mai mult ca sigur nu o știați! Cică după leatul 1066, atunci când William Cuceritorul se apucase de cucerit Anglia, mai mulți nobili locali și-au dat seama că ai lor cam feșteliseră flamura, așa că s-au suit în corăbii și au plecat spre Constantinopol, că acolo se zvonise că umblau câinii cu covrigi englezești în coadă.

De unde știm noi asta? Din două cronici medievale. Prima, scrisă la 1219 de un popă anonim, care se numea Chronicon Universale Anonymi Laudunensis. Cronica se numea așa, nu popa. A doua, o saga scandinavă pe nume Jatvardar Saga, scrisă vreo 100 de ani mai târziu. Buuun. Și zic cronicile astea două la unison că vreo 235 de vase (350 în varianta islandeză) au plecat pline cu peste 4.000 de refugiați, toți fiind conduși de un anume Siward, conte de Gloucester. Nu intrăm în detalii, cu cine s-au bătut ei pe drum, ce au făcut, cert e că au ajuns la Constantinopol, care tocmai se războia cu niște vikingi recalcitranți.

Englezii au spart blocada, i-au pus pe ăia pe fugă, motiv pentru care împăratul Alexios I Comnenul le-a propus să rămână loco, iar bărbații să facă parte din garda sa personală așa cum făceau și varegii. Unii au zis da, alții au zis ba. Ăia cu ba-ul au plecat mai departe, că la ei era sentimentul național foarte puternic și voiau o Anglie numai a lor, cea veche fiind indisponibilă pe moment. Așa au navigat ei, zic cronicile, cale de șase zile spre nord-nord-est, acolo unde au găsit ce căutau. Și cică era așa frumos acolo, de nici nu putem să vă povestim.

De fapt, nici cronicile nu povestesc, dar putem să ne imaginăm. Cântau păsăricile, zburau fluturașii, râuri de gin tonic curgeau peste tot, iar în pomi creșteau numai ouă fierte, fish&chips și cârnați cu fasole, ideale toate pentru un mic dejun englezesc. Bașca, nici nu dădeau dacii cu bormașina la miezul nopții, ca să facă tuneluri dacice și alte șmecherii pe sub Marea Neagră. Liniște, frumos, elegant, numai bine să te așezi la casa ta și să te apuci de băut ceai, să vezi meciuri de fotbal, să te îmbeți și să tunzi gazonul, așa cum îi stă bine britanicului.

Cronicile încheie povestea cu întemeierea Noii Anglii, apoi cu fondarea unor orașe pe nume Londra, York și altele, pe modelul de acasă. În plus, englezii ăia nici n-ar mai fi plecat de acolo. Ca să vă dumiriți geografic, Londra cea nouă ar fi fost cam pe unde e azi Novorossiisk-ul, ceva mai la nord de Soci. Ba, zic unii istorici, s-ar fi extins „angli orientales” până prin Crimeea, de li se zbate rușilor ochiul stâng când aud varianta asta istorică. Oricum, singura chestie verificată și dovedită până acum e că la Constantinopol, după cucerirea Angliei de către William Normandul, chiar au existat mercenari englezi care fugiseră de la ei de acasă. Mai exact, din Thule (vechea denumire a Angliei), cum zicea Ana Comnena, fiica împăratului amintit. Acum, ce-o fi fost mai departe, naiba știe. Noi doar v-am înștiințat, ca să știți.

PS – N-are, domne, românu, noroc și pace. Noi am rămas cu ungurii. Când e să-ți meargă rău… Dar cum ar fi fost să vină englejii ăia la vestul Mării Negre, nu la est? Aveam și noi acum Noua Londră la Călărași, New York în loc de Țăndărei, sau New Liverpool la Urziceni. Sau, te pomenești că…? Cine știe ce naiba o fi aflat și Charles ăla de tot venea încoace, și noi nu știm încă?

Sursa foto: pixabay

0 comments on “Cum am ratat la mustață să devenim stat britanicAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *