Cum era să ajungă un măcelar, din ăla din piață, direct pe tronul Moldovei

Dom`ne, la așa reacții ca alea de la postarea de ieri nu ne așteptam. Mai că nu s-a lăsat cu rebeliune și cu război civil pe pagina Mica Doză. Stați frumos! Nu vă mai încăierați! Ce aveți? S-a încins tărâța în voi? Mno, între noi fie vorba, pe de-o parte înțelegem. Dar tot nu ne aștepam. Acum, având în vedere că era vorba de Turcia, ieniceri, Țările Române și, iaca, rebeliune, hai să mai dăm o doză despre din astea la pachet, că tot ne-am adus aminte de o informație în tumultul de ziua trecută.

De Patrona Halil ați auzit? Dacă nu ați auzit, numai bine, aflați acum. Ăsta cică era un albanez care ajunsese ienicer, dar se ținea numai de prostii. Apropo, Patrona era porecla. Numele adevărat nu se mai știe. I se mai zicea și Horpeşteli Halil, până s-au prins unii că numele Horpeşteli venea de la localitatea în care se născuse, Hrupișta. În fine.

Cum ziceam, numai tâmpenii făcea ăsta. Unde era de scandal, țup și el ca musca în… și nu mai știu cum era! Cică se băgase în niște rebeliuni minore ale ienicerilor campați prin Balcani, ca să se afle ulterior că îl goniseră ăia din armată, iar individul ajunsese la Istanbul, unde își făcea veacul în special prin zona Galata. Lucrase ca hamal, marinar, servitor într-o baie publică turcească (hammam), mic negustor… din astea. Trăia și el cum putea.

Prin 1730, că de anul ăsta era vorba, Halil a găsit momentul ideal să se afirme. Mai exact, Imperiul Otoman era într-un mare rahat turcesc, pardon de expresie, că redeschisese frontul din Persia în 1723 și o furau turcii acolo ca măgarii în pantă. Războiul adusese o grămadă de refugiați amărâți din zonele afectate. Apoi, niște prețuri, taxe și impozite, de lua fiscul vremii și fesul și șalvarii de pe turcul de rând. Cam cum e la noi acum, ca să aveți termen de comparație. Se umpluse imperiul de cerșetori, șomeri și sărăntoci, iar ăia care o duseseră bine și înainte, prosperau mai abitir. Asta a dus la o oftică teribilă pe sultanul Ahmed al III-lea și pe marele vizir Ibrahim, că ei gândiseră strategia asta păguboasă. Apropo, în caz că nu știați, Ahmed e ăla care i-a executat pe Brâncoveni și pe Ianache Văcărescu, un fel de consilier voievodal la vremea aia (că prezidențial nu i se putea spune), bașca și cumnat al domnitorului.

Ei, ia să vedeți voi cum totul se întoarce în viața asta! Iar lui Ahmed i s-a întors cu vârf și îndesat, că albanezul Halil a reușit cumva să ajungă în fruntea unei rebeliuni la care achiesaseră nu doar turcii de rând, ci și parte a ienicerilor. Fro 12.000 de recalcitranți cică se adunaseră acolo, pe străzile Stanbulului. Așa s-a dus el la sultan, cu forța, în picioarele goale și cu hainele ponosite de fost soldat, l-a luat pe ăla de barbă și l-a detronat pe loc cu șuturi în dos.

În acest mod simplu și eficient,a stat Halil la conducere câteva luni. Susținut de rebeli, tipului i se cam pusese pata cu puterea. Tot în ordinea asta de idei a ajuns el să numească domnitor în Moldova un pârlit de măcelar pe nume Ianachi, pentru simplul motiv că îl împrumutase ăla cu niște bani cu puțină vreme în urmă, iar el n-avea chef să îi dea înapoi. Mă rog, Halil știa că nu putea să țină puterea o veșnicie. Așa că, printre decizii din astea fulminante, a optat să îl susțină la tron pe un nou sultan, Mahmud I pe numele lui.

De la faza cu Ianachi zice-se că i s-ar fi tras, dar oricum mai avea el și altele pe răboj, suficient cât să i-o promită mai toată lumea. Se pare că sultanul schimba demnitari după cum îi cânta albanezul, iar rebelii ăia de sub conducerea lui Halil reprezentau argumentul forte în luarea deciziilor. Atunci s-a pornit o contra rebeliune, susținută de ienicerii care nu o comiseseră prima dată, de hanul din Crimeea, plus alte lume bună care voia un sultan ceva mai independent.

Cert e că Halil a fost asasinat în fața sultanului pe care îl înscăunase. Ianachi n-a ajuns nici el prea departe căci, era deja dovedit științific, e mai greu să te deplasezi fără cap. A fost executat alături de 7.000 de rebeli într-un episod care a marcat sfârșitul haosului. Rebeliune rebeliune, dar prea săriseră calul. Iar sultanul nu putea fi o păpușă în mâinile unui precupeț. Aveau și ienicerii ăia, ca și turcii de altfel, demnitatea lor. În concluzie, lăsați-o și voi mai ușor cu luptele interne, nu vă mai păruiți ca în scenetele lui Caragiale, că cauzează! Asta a fost, acum știți!

Sursa foto: Wikimedia commons