Dom`ne, știți voi cine a inventat champignioanele, zise și de Paris? Mă rog, le-a inventat evoluția, dar întrebarea reală era alta, respectiv cine și-a dat seama că ele sunt o minunăție în bucătărie? Dacă e să fim scrupuloși, vom spune că am citit undeva cum că prin Egiptul antic au pictat niște băieți o ciupercă din asta într-un mormânt de faraon. Drăguț! Deci, și în cazul ăsta, tot ei ar fi primii care au lăsat date despre consumul de champignioane.
A nu se confunda cu consumul de ciuperci, care e de când lumea și pământul. Mai exact, ultimele studii în domeniu spun că, de fapt, ciupercile ar fi fost primele plante care au trecut de la mediul acvatic la cel de uscat. Și asta acum vreo 800 de milioane de ani. Acum, nici voi nu trebuie să credeți chiar tot, că ăștia mai dau și rateuri. Adică, o fi, naiba știe, dar pe la vremea aia Pământul se afla în plin Criogenian, era un glob de gheață, iar viața se concentra pe lângă vulcanii submarini. De unde spanac atâtea ciuperci pe fundul mării? Altfel, dacă ne ducem la studiul de dinaintea lui, ciupercile cică ar fi apărut acum vreo 500 de milioane de ani. Pe scurt, cam când începe viața complexă să se afirme. În fine.
Ah, mai era ceva! Cică urmele cele mai vechi de consum de ciuperci vin de acum vreo 18.700 de ani, undeva printr-o peșteră din Cantabria. Deci, cum ziceam, egiptenii doar au desenat primele champignioane, nu au descoperit ei că ciupercile, la modul general, sunt bune. De fapt, erau așa bune, că egiptenilor li s-a interzis să le mai mănânce. Doar faraonii și neamul lor aveau voie, ceea ce chiar erau niște cârnați dacă au făcut din astea. De fapt, ce s-o mai dăm îcolo și încoace? Toate culturile lumii au avut ciupercile în prim plan. S-au mâncat și se mănâncă astea într-o veselie, ceea ce vă dorim și vouă!
Noi însă despre champignioane voiam să vorbim. Pentru cea mai mare parte a istoriei, ele au existat doar în formă sălbatică. De acolo și numele. Termenul champignion a derivat din franceza veche, champegnuel, care, la rândul lui, venea din latinescul campaniolus (care crește pe câmp). Ei, și uite așa, prin secolul al XVI-lea, niște băieți care lucrau prin niște cariere de lângă Paris au descoperit că în bălegarul strâns afară (că ei cărau tot felul de lucruri cu caii) au început să crească ciuperci champignon. Nu știau ei la vremea aia că vântul adusese sporii de te miri unde. Dar știau că sunt bune de mâncat, și fix asta au și făcut.
La un moment dat, unuia i-a venit ideea de a muta bălegarul într-o grotă din aia, și uite cum au avut ei ciuperci tot timpul anului. De manevră s-a prins un băiat francez pe nume Olivier de Serres, care a și scris un tratat de agricultură pe la 1600. El a fost primul care a vorbit despre cum se pot cultiva ciupercile champignon. Treaba a picat foarte bine, căci francezii erau disperați după ele. Printre ei, regele Ludovic al XIV-lea, al cărui bucătar a avut inspirata idee de a găti ciuperci din alea și de a le servi regelui. Nici nu s-a mai dezlipit Ludovic de ele.
Așa nebuni erau francezii după ciuperci champignon, că pe la 1880 existau peste 300 de ferme subterane numai în Paris. De aia le și zice Champignoane de Paris, că acolo au fost cultivate prima dată. Treaba s-a fâsâit când au construit ăia metroul și au fost nevoiți mulți ciupercari fie să închidă afacerea, fie să se mute. Dar treaba a prosperat la periferii sau în apropierea Parisului, iar Franța a rămas multă vreme campioană la producție de ciuperci champignon. Apropo, tot ei sunt vinovați că azi există mai mult sortimente albe. Varianta originală era brună. Dar, francezul tot francez. Au găsit unii câteva specimene albe (o mutație), le-au cules și le-au folosit ca să obțină și altele la fel. Pe principiul, pâinea albă e mai bună ca aia neagră, deci și la ciuperci trebuia să fie la fel. Asta a fost.
Una peste alta, ciupercile pe care le găsiți voi la supermarket au toate șansele să fie din China, că asta e noua campioană (de departe) la producția de ciuperci champignon. Dacă nu de la chinezi, atunci foarte posibil să fie de la polonezi, că ăștia cică ar fi producătorii numărul 1 în Europa. Buuuun!
Acum, dacă tot v-am oferit hrană spirituală cu ciuperci, să vă oferim și o mică rețetă cu champignoane, că am prins o promoție la din alea brune și chiar n-aveam idee cum să le facem. Până ne-a lovit inspirația. Respectiv, colțunași cu ciuperci. Iaca:
REȚETĂ:
Luați o ceapă din aia găligană și tăiați-o cubulețe. Apoi o puneți la călit în puțin unt. Peste ea, turnați o caserolă de champignioane, spălate și tăiate frumos. Le căliți și voi până se rumenesc ciupercile (vreo 10-15 minute). Pe urmă puneți compoziția în foietaj și băgați la cuptor la 180 de grade. Ta daaa. Asta e tot. Când om face rost de brânză franțuzească, vă vom oferi și o rețetă cu ciuperci direct de la bucătarul lui Ludovic al XIV-lea. Până atunci însă, ne rezumăm la asta cu foietaj care oricum e bună de lingi pe degete. Apropo, să nu uitați să râniți cu colțunașii calzi prin niște smântână sau iaurt. O să ne pomeniți!
Vedeți că dăm și poze, să nu care cumva să faceți tâmpenii și să greșiți rețeta!




Sursa foto: nevastă`mea (mai puțin poza de început care e de la pixabay)
De acum nu mai intru pe facebook ,am sters contul si e mai bine asa ,Mica Doza esti genial.