Brațele ridicate și steagul alb, două simboluri identice

Ce faci dacă vine un gangster la tine, cu o mână în buzunarul de la palton, și strigă: banii, viața sau mustața? Ei bine, tu crezi că el are un revolver sau ceva de genul ăsta și, instinctiv, ridici mâinile. Ei, aici am vrut să vă aducem. Nu vă jefuim, stați liniștiți! Ci la explicația instinctului ăla cu ridicatul mâinilor doream să ajungem.

De unde vine gestul și din ce epocă, nimeni nu știe. Zice-se că ar fi apărut odată cu armele de foc. Dar, cel mai probabil, nu e adevărat. Păi, gândiți-vă numai cât îi lua unuia să încarce muscheta, flinta, sau ce avea el acolo. Dacă aveai vreun botez, vreo obligație de mers la vreo nuntă, puteai să te duci liniștit. Până termina el de încărcat, numai bine tu erai deja înapoi. Ce mâini să mai ridici?

Alte surse zic că e un gest ceva mai modern și că s-a împământenit odată cu filmele și alte mijloace din astea media de largă circulație. Iar adevărul este că nu vezi prea multe gravuri antice care să arate prizonieri cu mâinile ridicate, sugerând că se predau. În plus, gândiți-vă la samurai. Un ins cu mâinile ridicate nu e chiar în cea mai bună poziție de luptă. Asta dacă nu aveai în față vreun samurai din ăla antrenat în arte marțiale și, când ziceai și tu că s-a potolit nebunul, te trezeai cu o karată sau cu vreun picior în bot de vedeai stele verzi. Deci, naiba știe ce e cu gestul ăsta, dar e clar că azi e un semn universal care spune că te predai, că n-ai chef să lupți etc.

Acum, apropo de semne din astea, se ridică o întrebare legitimă: cum arătau ăia pe vremuri, dom`ne, că se predau? Adică, se bătea egipteanul cu babilonianul, nu știa nici unul limba celuilalt, dar ajungeau unii sătui de atâta bătaie luată și voiau să se predea. Ei, cum făceau? Se pare că semnul universal la vremea aia era să lași armele la pământ, uneori să îngenunchezi, eventual să întinzi mâinile ca să vadă ăia ca nu mai ai arme ascunse. Opaa, uite un indiciu! Deci cam asta ar putea fi originea arătării brațelor. Anume că nu ai arme, nu ai nimic de ascuns, pur și simplu zici pas și… ce-o fi o fi. Romanii, ca să fie mai cu moț, ridicau scuturile deasupra capului. Și iată un alt indiciu! Tot cu brațele ridicate.

Până la urmă, ca să nu mai existe confuzii, s-a ajuns la un numitor comun. Respectiv, semnul universal al steagului alb. Cine l-a inventat pe el de semn? Cel puțin în Europa, tot romanii, din câte se pare. Având în vedere că ăștia bătuseră cam pe toată lumea la viața lor, e puțin ciudat ca tocmai ei să inventeze semnul predării. Dar, cum de la ei vin cele mai vechi informații, lor le dăm credit. Istoricul Cornelius Tacitus pomenește astfel de o bătălie, una dată prin anul 69 d.Hr., în care învinșii au arătat steagul alb.

Faza tare este că fix același semn a apărut independent, ba chiar puțin înainte de al romanilor, în China. Asta s-ar fi petrecut în timpul dinastiei Han, care începe pe la anul 25 d.Hr. și se încheie vreo 200 de ani mai târziu. Cum ar veni, tot pe acolo cu romanii. Numai că, în cazul chinezilor, se plecase de la un motiv diferit. Dacă la romani hainele albe erau cele mai la îndemână, la chinezi albul simboliza doliul. Iar o armată învinsă voia să își arate amărăciunea. Cică așa ar fi început faza cu steagul alb.

Când au ajuns portughezii prin sudul Asiei, respectiv Vasco da Gama, indienii știau deja simbolistica și s-au predat cu steagul alb. Dar, na, trecuse aproape un mileniu și jumătate de la inventarea semnului, avuseseră și ei timp să îl ia de la chinezi. Oricum, între timp, steagul alb mai căpătase o semnificație. Anume că o parte dorea să discute, nu neapărat să se predea. Una peste alta, că era predare, că era negociere, tot aia însemna până la urmă. Adică: lăsați-o mai moale puțintel că ne doare capul de atâta hărmălaie. Hai să ne înțelegem, că oameni suntem, nu fiare sălbatice cu păr.

În fine. Asta a fost cu simbolistica pe ziua de azi. Acum știți!

Sursa foto: wikimedia commons