Misterioasele origini ale strigătului de luptă „Ura!”

Domnule, azi am dat chix. Fix așa, la început de săptămână. În ce sens? În sensul că vă vom oferi o informație trunchiată, căci nu am fost în stare să găsim toate datele problemei, oricât s-a strofocat toată echipa. Pe scurt, fiindcă am folosit strigătul de luptă „Ura!” în ultimul episod al maratonului despre propagandă (ăla postat în weekend), am zis să vă oferim și câteva date despre el. Despre răcnetul cu pricina.

Treaba cu el este destul de dubioasă. În sensul că nimeni nu are o idee clară de unde vine. Ce e cert este că armata sovietică l-a făcut faimos prin al doilea Război Mondial. Se pare însă că originile lui sunt mult mai vechi. Sursele noastre din FSB ne-au spus că strigătul de luptă cu pricina ar fi venit pe filieră mongolă, și ar fi sunat cam așa: Uragșa! Asta se întâmpla prin secolul al XIII-lea. Tot sursele alea ne-a spus că mai există o variantă, cea tătară, care chiar suna cum se aude, adică… „Ura!” În varianta mongolă ar fi însemnat „Înainte!”, în cea tătară „La atac!”, ceea ce e tot un drac, că nu te duci înainte cu toată armată doar ca să vezi ce fac adversarii. Buuun!

Ce am mai aflat noi din sursele noastre este că Petru cel Mare a fost cel care a adoptat strigătul „Ura!” ca strigăt oficial de luptă al rușilor. De fapt, din vremea lui vine cea mai veche mențiune. Că or fi zbierat și alții așa înaintea lui, foarte posibil, dar nu o făceau la modul oficial, ci mai pe șestache, posibil chiar în șoaptă.

Cum datele astea nu ne-au mulțumit pe deplin, am sunat direct la președinția turcă, unde am vorbit cu secretara, care s-a dus sărăcuța și a umblat prin biblioteci cu orele, ca să ne satisfacă nouă curiozitatea. Mă rog, vouă, că pentru voi și pentru cultura voastră generală ne agităm aici. De la ea am aflat că rușii ne-ar fi mințit, iar strigătul „Ura!” ar fi unul otoman. El se scria „Vur ha!” sau „Ur Ah!” și însemna ceva de genul „Șo pe ei!”, respectiv „Lovește-i!”. De la turci l-ar fi aflat rusnacii, le-ar fi plăcut și l-ar fi preluat.

Corespondentul nostru la Berlin ne-a zis că și rușii și turcii mănâncă lokum căci, de fapt, strigătul de luptă e unul nemțesc, vine din secolul al XVI-lea și suna ceva de genul „hurren” (Mai repede!). De la varianta asta s-ar fi ajuns și la slavicul „Ura!”, dar și la anglo-saxonul „Hurray!”. Bulgarii, în schimb, ne-au transmis că de la ei vine, prin varianta „Urge!” (Sus!”). Ucrainenii ai zis că nu e nimic adevărat li că de la cazaci vine răcnetul.

În concluzie, nimic nu e clar. Ei, și uite unde ne-am împotmolit, că până aici le-am rezolvat de le-am rupt. Nu am reușit neam să aflăm când a fost el preluat de armata română. Dacă a venit în al doilea Război Mondial, după momentul 23 august, sau dacă este mai vechi. Tot ce am aflat este că încă e folosit și azi de ai noștri. Acum, dacă vă mai uitați la filme de epocă regizate de Sergiu Nicolaescu și urlă românii „Ura!” când îi atacă pe turci, foarte posibil să fiți în eroare căci, mai degrabă, turcii strigau așa, nu ăia buni. Am zis, n-am dat cu apă fiartă! Ah, dacă știți mai multe, dați aici să se lămurească lumea, nu țineți doar pentru voi!

PS – Dintr-o sursă neverificată, Napoleon ar fi numit un detașament transilvănean din armata austro-ungară după strigătul lor de luptă… „Daiba!”. Foarte probabil un „Dăi, bă!” neaoș. Deci, nici un „Ura!” în vremea aia la ai noștri.

Sursa foto: pixabay

0 comments on “Misterioasele origini ale strigătului de luptă „Ura!”Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *