Despre Lewis Carroll și a sa Alice în Țara Minunilor

O cititoare vigilentă ne-a amintit acum vreo două zile, având în vedere că ne apucasem de povești în versiunile originale, despre Alice în Țara Minunilor. Ei bine, azi despre ea vom vorbi. Cu ocazia asta veți observa că nu doar poveștile pot fi înfricoșătoare ci, uneori, chiar și autorii lor. Vă avertizăm de pe acum că s-ar putea să priviți cu totul povestea lui Alice după ce citiți ce avem noi de scris. Asta, evident, dacă nu cumva știați deja informațiile.

Scurt pe doi, Charles Lutwidge Dodgson a fost un individ care a trăit în Anglia secolului al XIX-lea. El avea multe pasiuni. Printre pasiunile lui se numărau pseudonimele, de asta și-a și semnat cărțile cu numele Lewis Carroll. După cum v-ați dat seama, scrisul era o altă pasiune a sa, în special literatura pentru copii. Îi mai plăceau matematica și, mare atenție, fotografia. Dar, cel mai mult și mai mult, lui Dodgson îi plăceau copiii.

Tipul era un obișnuit al cercurilor intelectuale ale vremii și, am putea spune, era chiar apreciat, mai ales pentru atenția cu care se juca cu copiii prietenilor săi. Spre exemplu, una dintre cele mai cunoscute prietenii ale sale a fost cea cu vice-cancelarul Universității Oxford, Henry Liddell, cu soția acestuia, Lorina, dar mai ales cu trei dintre copiii cuplului, mai exact cu Edith, Lorina și, din nou mare atenție, Alice.

Alice Liddell

Atât de apropiat devenise Dodgson de cele trei surori Liddell, încât i s-a permis să plece adesea cu ele în excursii în natură, cu barca, ba chiar să le facă fotografii. Într-o astfel de excursie a scornit el primele idei din cartea care avea să îl facă faimos, respectiv Alice în Țara Minunilor. Ceva s-a întâmplat însă, iar istoricii nu se pun de acord cu privire la motivele care au generat ruptura. Cert este că, la un moment dat, Henry Liddell și soția acestuia i-au interzis lui Dodgson să se mai apropie de copiii lor.

Varianta numărul 1 spune că individul ar fi cerut-o în căsătorie pe Alice. Puștoaica avea doar 11 ani, apropo. Varianta 2 spune că Dodgson ar fi aflat de o căsătorie aranjată, în care Alice, preferata sa, ar fi urmat să se mărite peste câțiva ani. I s-a pus pata și fie a făcut urât pe acolo, suficient încât să fie dat deoparte, fie a plecat singur. Singurul lucru care i s-a mai permis a fost să îi ofere micuței Alice Liddell manuscrisul cu Țara Minunilor.

După cum ați remarcat, el nici măcar nu intenționa să publice vreo carte, ci scrisese opera doar pentru preferata sa… Alice. Henry Liddell a fost cel care a sesizat valoarea textului, a cerut părerea și altor critici, și l-a îndemnat pe Dodgson să își publice povestea. Ca un detaliu, Alice a păstrat manuscrisul cu pricina până la adânci bătrâneți, adică aproape 80 de ani, atunci când a fost nevoită să îl vândă din cauza datoriilor. Asta era în 1926. Valoarea a fost de circa 1 milion de lire sterline în banii de azi. În fine, nu asta ne interesa.

Tablou al lui Lewis Carroll (modelul se numea Beatrice Hatch)

Cert este că Dodgson a murit pe la 65 de ani, iar după moartea sa au cam început să apară tot felul de informații dubioase. Sau să dispară. Spre exemplu, s-a aflat că individul avea o colecție cu peste 3.000 de fotografii, realizate personal, mai toate cu minori. Dintre astea, în jur de 1.000 sunt cu copii îmbrăcați sumar, iar vreo câteva zeci cu copii complet dezbrăcați. Bașca niște schițe pictate cu nuduri de genul ăsta (foto 2). Acum, iar au apărut voci care spuneau că în perioada victoriană asta era ceva absolut normal, deci nu ar fi fost nimic în neregulă cu tipul. Dacă trăia azi, ar fi fost luat pe sus de mascați în secunda doi ceea ce, sincer, chiar nu ar fi fost rău deloc.

Dubios este și faptul că toate jurnalele sale de la vârsta de 21 de ani și până la 31 de ani au dispărut. Este deja știut că ăsta nota totul în jurnale. De ce au dispărut sau cine le-a făcut dispărute, nu se știe. Ca un detaliu, perioada cuprinsă în jurnalele lipsă, 1853-1863, este cea în care le-a cunoscut pe surorile Liddell, dar și fetele altor cupluri din lumea bună engleză. În fine, ne oprim aici și vă lăsăm să trageți singuri concluziile. Cum spuneam, în ce privește viața personală a lui Dodgson, aka Lewis Carroll, nu s-a făcut niciodată lumină. Unii spun că e vorba doar despre exagerări, alții că individul avea grave probleme la mansardă. Acum, după aproape 150 de ani, parcă nici nu mai contează.

Sursa foto. wikimedia commons

0 comments on “Despre Lewis Carroll și a sa Alice în Țara MinunilorAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *